Numită şi aspirina vegetală a casei, Creţuşca poate fi folosită cu succes ca remediu naturist în tratarea multor boli. Întreaga plantă având o aromă plăcută, ne poate parfuma încăperile.

Creţuşca (Filipendula ulmaria) este o plantă din familia Rosaceae, originară din Europa şi Asia de Vest. A fost introdusă şi naturalizată în America de Nord. Creşte la marginea râurilor, mai ales în zone în care creşte fagul, pe pajiştile umede, numită fiind şi "doamnă a pajiştilor" sau "regina luncilor".

La noi este cunoscută şi sub denumirile populare de: barba-caprei, răcuşor, teişor sau pepenică.

Creţuşca este o plantă erbacee perenă cu tulpina brun roşcată, înaltă, ce creşte până la 100 - 120 cm. Florile sunt galben pal, mici şi parfumate dispuse în corimb. Frunzele sunt mari, verzi, ca de ferigă, adânc zimţate, grupate în mănunchiuri de 3-9, ce cresc alternativ pe tulpina scobită, brăzdată de vene roşii. Înfloreşte începând cu luna iunie şi până în august, potrivit herbal-supplement-resource.com.

În scopuri medicinale se întrebuinţează părţile aeriene recoltate în perioada de înflorire. Inflorescenţa se taie cu foarfeca cu cel mult 1 cm de axul care o susţine, iar florile proaspete degajă prin frecare un miros de salicilat de metil.

Componentele chimice includ acidul salicilic, glicozidele, flavonice, uleiurile esenţiale şi taninurile. Frunzele şi florile conţin ulei volatil, hiperină, avicularină, gaulterozidă, izosalicină, aldehidă, vanilină, spireină, heliotropină, ceruri, taninuri, substanţe minerale, iar cea mai mare cantitate de acid salicilic se regăseşte în flori.

Întreaga plantă are un gust plăcut, părţile verzi având un caracter aromatic similar cu florile, ceea ce duce la utilizarea acesteia ca plantă aromată, pentru a aroma vinul, berea şi oţetul. Florile pot fi adăugate la fructele confiate şi la gemuri, oferindu-le o aromă subtilă de migdale.

Creţuşca este un remediu tradiţional pentru un stomac acid, iar rădăcina proaspătă este adesea folosită în preparate homeopatice. Are o istorie foarte lungă de utilizare, fiind una dintre cele trei plante sacre ale druizilor, potrivit siteului pfaf.org. Florile au fost utilizate în medicina tradiţională austriacă sub formă de ceai în tratamentul reumatismului, gutei, al infecţiilor şi pentru combaterea febrei.

Tratează migrenele, precum în cazul aspirinei, creţuşca fiind folosită cu precădere pentru a calma durerea. Este recomandată în tratarea răcelilor şi a durerilor cauzate de reumatism, potrivit www.drugs.com.

Planta este folosită intern pentru tratarea de erupţii tegumentare, nevralgii, febră, hemoroizi, artrită, ulcer la stomac, gastrită, afecţiuni ale tractului renal, gripă. Creţuşca reduce aciditatea din stomac şi elimină acidul uric în exces. Ea poate stimula şi sudoraţia.

Salicilaţii îi conferă efectele antiinflamatorii şi cicatrizante, iar flavonoidele contribuie şi ele la calmarea spasmelor musculare. Studii efectuate în Ucraina au confirmat efectele benefice ale plantei în tratamentului ulcerelor gastrice, după cum se menţionează pe cerasus.ro.

Pentru tratarea diareei se prepară un decoct din rădăcină mărunţită. Pentru vindecarea rănilor se fac tamponări locale cu ceaiul de plantă. În magazinele naturiste poate fi găsită şi sub formă de tinctură, tablete sau plantă uscată. Tinctura obţinută din planta mărunţită se poate folosi la următoarele afecţiuni: alopecie (spălături sau frecţii cu infuzie sau tinctură), amigdalită (infuzie intern şi extern decoct), artrită (infuzii şi tincturi intern, iar extern se vor aplica comprese cu decoct), ascită sau bronşite, potrivit site-ului terapii-naturiste.com. Nu trebuie consumată de către persoanele alergice la aspirină şi, de asemenea, trebuie consumată cu moderaţie de către astmatici. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu)