Prozatorul şi eseistul Alexandru Ivasiuc s-a născut la 12 iulie 1933, la Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.Tatăl său, Leon Ivasiuc, era profesor de ştiinţele naturii.

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, familia sa se refugiază la Bucureşti. Aici Alexandru Ivasiuc a urmat şcoala primară (1940-1944), şi, timp de un an, cursurile Liceului ''Matei Basarab'' (1944-1945). Reîntors după război la Sighet, urmează aici cursurile Liceului ''Dragoş Vodă'' (1945-1951), se arată în ''Dicţionarul general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Între 1951-1953 urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pe care le întrerupe. S-a înscris apoi la Facultatea de Medicină Generală, ale cărei cursuri le-a urmat între 1953-1956, fără a le termina.

În toamna anului 1956, în semn de solidaritate cu revoluţia din Ungaria, Alexandru Ivasiuc împreună cu câţiva colegi de la Facultatea de Medicină au organizat un miting studenţesc, motiv pentru care a fost arestat şi condamnat la cinci ani de închisoare. A executat detenţia la Jilava, Gherla, Uranus, precum şi în lagărele de muncă forţată de la Periprava, Stoeneşti şi Salcia. După anii de închisoare a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, la Rubla-Călmăţui, potrivit ''Dicţionarului general al literaturii române''.

Revenit în Bucureşti, la începutul lui 1963, a lucrat ca muncitor la Fabrica de Medicamente "Sintofarm". A fost apoi translator la Ambasada SUA de la Bucureşti, până în 1968, conform ''Dicţionarului scriitorilor români'', coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998). În anii 1968-1969 a beneficiat de o bursă a Universităţii din Iowa-City, SUA, şi a fost invitat să conferenţieze despre literatura română în SUA, la Universitatea Columbia, Berkeley-California, East-Texas, precum şi în Marea Britanie, la Oxford.

A debutat în revista "Gazeta literară", în 1964, cu schiţa "Timbrul" şi cu eseul "Inocenţă şi vinovăţie în proza americană". Începând din 1968 a colaborat la principalele reviste literare. A susţinut o rubrică permanentă, "Pro domo", în "Contemporanul", apoi, până în vara anului 1976, în "România literară". În cursul anului 1977 a deţinut la "Contemporanul" rubrica "Argument" şi a colaborat la ''Informaţia Bucureştiului'' cu articole săptămânale. Ultimul său articol din ''Contemporanul'', intitulat ''Puterea scriitorului'', a apărut în ziua de 4 martie 1977.

Alexandru Ivasiuc a debutat editorial cu romanul "Vestibul" (1967, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză), continuând cu alte două tot cu un pronunţat caracter eseistic: "Interval" (1968), "Cunoaştere de noapte" (1969). Au urmat volumele "Păsările" (1970), "Apa" (1973), "Iluminări" (1975), "Racul" (1976). A mai semnat volumul de nuvele "Corn de vânătoare" (1972), precum şi volumele de eseuri "Radicalitate şi valoare" (1972) şi "Pro domo" (1974), în care sunt adunate eseurile publicate în revistele "Contemporanul" şi "România literară". Este şi autorul scenariului filmului "Trei zile şi trei nopţi" (1976), după romanul său "Apa".

A fost redactor-şef al Editurii "Cartea Românească" (1970), apoi secretar al Uniunii Scriitorilor (1970-1972), producător şi director al Casei de Filme nr. 1 (1972-1974). I-au fost decernate Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză, în 1967 şi 1970, şi Premiul Academiei Române, în 1970.

Alexandru Ivasiuc a murit în timpul cutremurului din 4 martie 1977, sub ruinele blocului Scala din Bucureşti.

''Profesionist al ideii, în proză Ivasiuc se apropie de unii scriitori ai deceniului al patrulea - M. Sebastian, M. Eliade, Anton Holban, O. Şuluţiu - şi, înaintea lor, de Camil Petrescu, care au făcut deopotrivă proză şi publicistică, reformând romanul românesc dintr-un unghi intelectual. Creaţia lui Ivasiuc relevă, fără excepţie, o astfel de structură'', arată criticul literar Nicolae Manolescu în ''Dicţionarul scriitorilor români''.

În volumul ''9 pentru eternitate'', apărut în 1977 şi consacrat memoriei celor nouă scriitori decedaţi în urma seismului din 4 martie 1977 (publicat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, text ales şi îngrijit de Mircea Micu şi Gheorghe Tomozei), criticul literar Eugen Simion îl caracterizează astfel pe Alexandru Ivasiuc: "În conversaţie, mâinile lui se agitau imprevizibil, ochii alunecau cu febrilitate pe măsură ce mintea descoperea ipoteze noi. Exista în toată fiinţa lui Alexandru Ivasiuc o veşnică stare de pândă convertită în bucuria confesiunii". "Am întâlnit rareori o putere de muncă, o energie mai neobosite, o vitalitate a spiritului mai mare. Îl interesa orice în jurul lui, se arunca în proiecte grandioase, se consuma clipă de clipă ca o flacără vie. Iubit sau contestat, era respectat pentru inteligenţa lui extraordinară (....)'', spunea, la rândul său, criticul literar Nicolae Manolescu despre Alexandru Ivasiuc. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)