logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română

Acțiuni de tip BLITZ - Șase persoane fără documente valabile de călătorie depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu și Calafat

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în cadrul unor acțiuni de tip BLITZ, desfășurate în zona de competență, șase persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera. Astfel, una nu avea asupra sa documente de călătorie sau de identitate, una era ascunsă în spatele paravântului de pe cabina unui autocamion, trei au prezentat documente cu vize falsificate, iar alta a fost depistată cu un document de identitate fals total.

În data de 21 august a.c, în jurul orei 05:45, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, au desfășurat o acțiune de tip BLITZ pe DN 56, în apropierea stației de taxare a podului Calafat-Vidin, pe sensul de mers Bulgaria-România.

Cu această ocazie, a fost selectat pentru control un ansamblu rutier format din autocamion și remorcă, înmatriculat în Turcia. Acesta era condus de un cetățean turc care circula pe ruta Turcia-Germania și transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunsă în spatele paravântului de pe cabina autocamionului, o persoană care a declarat că este cetățean turc și care avea asupra sa o carte de identitate eliberată de autoritățile din Turcia.

În aceeași zi, la diferite intervale orare, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona DN 5, au oprit pentru control mai multe mijloace de transport, care circulau pe ruta Turcia-România, respectiv Bulgaria-România.Acestea erau conduse de către cetățeni români, turci și bulgari.

Afisari: 80

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.