CM Rusia 2018: Cupa Mondială de fotbal din Brazilia 2014
Ediţia aniversară cu numărul 20 a Cupei Mondiale de fotbal s-a desfăşurat în Brazilia, între 12 iunie şi 13 iulie 2014, notează http://www.fifa.com.
A fost pentru a doua oară în istorie când competiţia a fost găzduită de Brazilia, după ediţia din 1950, precum şi a cincea oară când Cupa Mondială s-a disputat în America de Sud.
Meciurile de calificare la turneul final s-au jucat între iunie 2011 şi noiembrie 2013. Dintre cele 32 de echipe naţionale care au obţinut biletele pentru Brazilia, 24 participaseră şi la Cupa Mondială din 2010. Singura debutantă a fost selecţionata din Bosnia şi Herţegovina. Columbia a revenit după o absenţă de 16 ani, iar Rusia şi Belgia după 12 ani.
La 6 decembrie 2013, echipele calificate au fost repartizate în opt grupe a câte patru echipe, primele două clasate în fiecare grupă urmând să se califice în optimile de finală ale a competiţiei. Din Grupa A au făcut parte Brazilia, Croaţia, Mexic, Camerun; din Grupa B - Spania, Olanda, Chile, Australia; din Grupa C - Columbia, Grecia, Cote d'Ivoire, Japonia; din Grupa D - Uruguay, Italia, Anglia, Costa Rica; din Grupa E - Elveţia, Franţa, Ecuador, Honduras; din Grupa F: Argentina, Bosnia-Herţegovina, Nigeria, Iran; din Grupa G - Germania, Portugalia, Ghana, SUA; din Grupa H: Belgia, Rusia, Algeria, Coreea de Sud.
Partidele s-au jucat pe 12 stadioane din tot atâtea oraşe: Arena da Amazônia din Manaus, Joaquim Américo Guimaraes (Arena da Baixada) din Curitiba, Arena das Dunas din Natal, Arena de Sao Paolo (Arena de Itaquera sau Arena Corinthians), Arena Pantanal din Cuiaba, Plácido Aderaldo Castelo din Fortaleza, Maracana din Rio de Janeiro, Arena Fonte Nova (Itaipava Arena Fonte Nova) din Salvador, Stadionul Nacional Mané Garrincha din Brasilia, Stadionul José Pinheiro Borda (Beira-Rio) din Porto Alegre, Itaipava Arena Pernambuco din Recife şi Mineirao (Estádio Governador Magalhăes Pinto) din Belo Horizonte.
Campioana en titre, Spania, a fost eliminată din faza grupelor, în aceeaşi situaţie aflându-se şi alte echipe cu pretenţii la titlu, precum Anglia şi Italia. Uruguay a părăsit competiţia din şaisprezecimi, iar Franţa din sferturi.
Ţara gazdă, Brazilia, a fost eliminată de Germania, în semifinale, cu neverosimilul scor 1-7, clasându-se pe locul al patrulea la finalul turneului după ce a pierdut în finala mică în faţa Olandei cu 3-0.
Finala a fost disputată de echipele Germaniei şi Argentinei, la 13 iulie, pe emblematicul stadion Maracana din Rio de Janeiro. Germania a cucerit titlul, după ce singurul gol al partidei a fost reuşit de Mario Götze, în minutul 113. A fost a treia finală de Cupă Mondială disputată de cele două echipe, după cele din anii 1986 şi 1990. Totodată, a fost prima dată în istorie când echipe ale aceluiaşi continent au câştigat Cupa Mondială de trei ori consecutiv, după Italia în 2006 şi Spania în 2010. Tot în premieră, o echipă europeană a cucerit Cupa Mondială pe continentul american.
Germania şi-a adăugat în palmares cel de-al patrulea titlu mondial, primul după reunificarea din 1990, an în care Germania de Vest învinsese tot Argentina în finală.
La Cupa Mondială din 2014, s-au înscris 171 de goluri în cele 64 de meciuri jucate, adică o medie de 2,7 reuşite pe meci. Pe echipe, cele mai multe goluri au fost înscrise de Germania, în număr de 18, urmată de Olanda, cu 15 şi de Columbia, cu 12, potrivit http://www.fifa.com.
În total, meciurile Cupei Mondiale din 2014 au fost urmărite din tribune de 3.386.810 spectatori. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: facebook.com/fifaworldcup
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi













