logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

''Happy Run! - Race for the Cure'', ediţia a patra

Imagine din galeria Agerpres

Fundaţia Renaşterea organizează, la 9 iunie 2018, a patra ediţie a ''Happy Run! - Race for the Cure Romania'', cel mai mare şi de succes eveniment de conştientizare, educare şi strângere de fonduri pentru sănătatea femeii.

Evenimentul are loc în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) din Bucureşti, intrarea Charles de Gaulle, startul cursei fiind dat la ora 9.00.

Fundaţia Renaşterea a fost inclusă în 2015 în amplul eveniment internaţional ''Race for the Cure'', care sărbătoreşte femeile învingătoare în lupta cu cancerul de sân, dar, în acelaşi timp, este un prilej de informare şi de strângere de fonduri. La ediţiile precedente din Bucureşti, din 2015, 2016 şi 2017, au participat în total peste 7.000 de persoane.

Competiţia este structurată pe cinci categorii: 5 km plimbare pentru toate vârstele (Fitness Walk), un km plimbare pentru toate vârstele (Fun Walk), 5 km competiţie alergare adulţi, un km competiţie alergare copii între 5-10 ani, un km alergare copii între 10-14 ani. Donaţia pentru înscriere este 50 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru copii între 14 şi 18 ani, 10 lei pentru copii sub 14 ani. Echipele de elevi din şcoli şi licee participă gratuit.

Cursa de 5 km este pe traseul: Parcul Herăstrău/Aleea Cariatidelor - Bdul Constantin Prezan - Arcul de Triumf - Piaţa Presei Libere - Coloana Monument - Insula Trandafirilor - Bd Aviatorilor - Statuia Charles DeGaulle. Plimbarea pe o distanţă de un km are traseul Parcul Herăstrău/Piaţa Charles de Gaulle - bd. Mareşal Prezan - intrare în Parcul Herăstrău pe la Arcul de Triumf - Aleea Michael Jackson, cu ieşire în Piaţa Charles de Gaulle.

* * *

Prima ediţie a ''Happy Run! - Race for the Cure Romania'' a avut loc în 7 iunie 2015. La ora 10.30 s-a dat startul pentru cele trei categorii ale competiţiei. Aleile parcului Herăstrău s-au umplut de cei care au ales categoria ''plimbare'' a cursei, cei mai mulţi fiind copiii, care puteau fi uşor remarcaţi după tricoul galben pe care îl purtau. Pe traseul de 5 km au fost prezenţi femei şi bărbaţi de toate vârstele. Voluntarii Crucii Roşii Române au oferit concurenţilor sticle cu apă. La sosire, fiecare participant a primit o medalie.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


La competiţie au participat şi echipe ale ambasadelor, ale liceelor şi ale diferitelor companii.

Festivitatea de premiere a adunat în jurul scenei din Parcul Herăstrău sute de oameni, nu doar participanţi şi susţinători, ci şi simpli trecători. Membrele board-ului Fundaţiei Renaşterea au acordat premii pentru cei care s-au clasat pe locurile 2-5 la categoriile de 5 km, femei şi bărbaţi, iar diplomele şi trofeele pentru locurile întâi la ambele categorii au fost acordate de ambasadorul României la Roma, Dana Constantinescu - lui Liviu Purcea, şi de ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli - Marianei Nenu.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Premierea câştigătorilor a fost îmbinată cu momente artistice susţinute de elevii Liceului Lauder-Reut şi de dansatori care au evoluat în ritm de tango argentinian.

Premiul pentru cea mai bună echipă a unei ambasade a fost câştigat de Ambasada Italiei la Bucureşti, premiul pentru cea mai bună echipă a unui liceu a fost câştigat de echipa Liceului ''Jean Monet'', iar premiul pentru cea mai bună echipă a unei companii a fost câştigat de echipa Catena, ''cea mai numeroasă şi cea mai gălăgioasă echipă''.

Un premiu a obţinut şi echipa Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti, care a făcut o donaţie de 1.000 de euro Fundaţiei Renaşterea.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


La finalul festivităţii de premiere, au fost lansate în aer baloane roz. A urmat un moment muzical susţinut de Mihai Chiţu - Vocea României 2013. Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment au fost folosite pentru a oferi teste gratuite femeilor din categorii vulnerabile, proteze mamare externe, pentru sesiuni de suport şi informare asupra noilor terapii pentru paciente, susţinere psihologică, organizarea unor reuniuni de specialitate între medici, autorităţi, pacienţi şi companii, dar şi pentru campanii de informare asupra importanţei depistării precoce a cancerului de sân.

A doua ediţie a evenimentului ''Happy Run - Race for the Cure'' a avut loc în 4 iunie 2016. Deşi vremea nu a fost prietenoasă, intrarea în Parcul Herăstrău era animată şi colorată în roz - simbolul speranţei. Sute de oameni erau pe alei - copii, tineri şi vârstnici, femei şi bărbaţi, familii care au venit cu bebeluşi în cărucior, cu copii ţinuţi de mână ori pe biciclete sau trotinete - toţi având aceeaşi dorinţă: de a fi parte a evenimentului cu scop umanitar, care a constat în strângere de fonduri pentru a acoperi manopera la perucile din păr natural pentru pacientele oncologice.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Printre participanţi s-au aflat persoane publice care susţineau această cauză - ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli, împreună cu soţia sa Giovanna, Oana Cuzino, Iuliana Tudor, multipla campioană olimpică şi mondială Gabriela Szabo, însoţită de Zsolt Gyongyossy, dar şi membrele board-ului Fundaţiei Renaşterea - Mihaela Geoană (preşedinte), Cristiana Copos, Veronica Savanciuc (vicepreşedinte), şi ambasadorul fundaţiei, Andreea Esca, care a şi moderat evenimentul, secondată de actorul Gabriel Coveşeanu.

Înainte de începerea competiţiei, a avut loc încălzirea în ritm de dans a participanţilor. La scurt timp, s-a dat startul pentru cele trei categorii ale competiţiei: 5 km - competiţie alergători, Fitness Walk - 5 km - plimbare persoane de toate vârstele şi Fun Walk - un km plimbare.

Aleile parcului erau pline de cei care au ales categoria ''Fun Walk'' a cursei, cei mai mulţi fiind copii. Pe traseul de 5 km au fost prezenţi femei şi bărbaţi de toate vârstele, dar şi echipe de copii, de elevi, de membri ai ambasadelor, cluburilor sportive, instituţiilor bancare, companiilor. Voluntarii Crucii Roşii Române au fost prezenţi pe traseu şi în parc, pentru a oferi concurenţilor sticle cu apă, dar au alcătuit şi o echipă participantă la cursă. La sosire, fiecare participant a primit o medalie.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Au fost acordate premii pentru cei care s-au clasat pe locurile 1-3 la categoriile de 5 km, pentru învingătoarele în lupta cu cancerul la sân, pentru copii, pentru femei, pentru bărbaţi. Au fost premiate şi echipele cu cel mai mare număr de participanţi, echipa cu cel mai original echipament, echipa cea mai gălăgioasă.

Premiul pentru cea mai numeroasă echipă a unui liceu a fost câştigat de ''Jean Monet''.

Pe primele locuri la crosul de 5 km au ieşit Anca Costache - categoria ''învingătoare'', Ştefan Rareş Popa - la copii, Mariana Nenu - la femei, care a câştigat aceeaşi cursă şi în 2015, la prima ediţie a evenimentului, şi Emanuel Trandafir - la bărbaţi.

La eveniment, au participat echipele ambasadelor Italiei, Croaţiei, Olandei, Nigeriei.

Ediţia a treia a evenimentului ''Happy Run'' a avut loc la 10 iunie 2017. Traseul cursei a fost marcat cu panglici inscripţionate cu roz, pentru ca participanţii să se poată orienta mai uşor. La ora 9.00, în faţa scenei amenajate s-au adunat tineri şi vârstnici, copii mai mari sau mai mici, chiar şi persoane care au venit împreună cu căţei, aceştia primind bandane roz. Într-o atmosferă de bună dispoziţie a început încălzirea dinaintea cursei, alături de trainerii de la WorldClass şi de Corina Caragea, MC-ul evenimentului. În ritm de dans, antrenamentul a atras nu doar participanţi la competiţie, ci şi trecătorii care se plimbau prin parc.

 


Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO


Au participat la competiţie şi echipe ale liceelor, ambasadelor, ale companiilor partenere ale Fundaţiei Renaşterea.

La ora 10.00 s-a dat startul competiţiei, care a fost organizată pe cinci categorii: 5 km - alergare adulţi, un km - alergare copii între 5 - 10 ani şi între 10 - 14 ani, Fitness Walk 5 km - plimbare pentru persoane de toate vârstele, Fun Walk un km - plimbare.

 


La sosire, fiecare participant a primit o medalie. După încheierea competiţiei, a urmat festivitatea de premiere, pe categorii: femei - 5 km, bărbaţi - 5 km, copii între 5-10 ani - un km, copii între 10-14 ani - un km, învingătoarele în lupta cu cancerul de sân, echipe.

Premiile au fost acordate de membrele board-ului Fundaţiei Renaşterea - Mihaela Geoană (preşedinte), Cristiana Copos (vicepreşedinte), Veronica Savanciuc (vicepreşedinte), Andreea Mihai, Amalia Năstase (membre).

Au fost acordate şi premii amuzante pentru echipe: cea mai inimoasă - echipa Catena, cea mai numeroasă - echipa Liceului ''Jean Monnet'', cea mai gălăgioasă - echipa Ana Pan. Aceste premii au fost acordate de ambasadorul Italiei la Bucureşti, Marco Giungi, şi de ambasadorul României la Roma, Dana Constantinescu.

După festivitatea de premiere, a urmat extragerea unor numere de concurs câştigătoare ale tombolei organizate. La final, a urcat de scenă trupa Holograf, care a susţinut un concert plin de ritm, publicul din parc devenind un cor uriaş care cânta cele mai cunoscute şi iubite melodii ale trupei.

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


Fondurile strânse în cadrul evenimentului au fost folosite pentru cumpărarea un ecograf performant, pentru continuarea campaniei ''Vieţi împletite'' - care vizează confecţionarea de peruci pentru pacientele oncologice -, pentru oferirea de teste gratuite femeilor din categorii vulnerabile, dar şi pentru acţiuni de lobby pentru alinierea la standarde europene de diagnostic şi tratament oncologic. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 30-10-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a

Documentare 30-10-2026 08:30

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)

La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album

Documentare 30-10-2026 08:00

30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri

Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată

Documentare 30-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa

Documentare 30-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie

Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 29-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)

Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso

Documentare 29-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)

La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter

Documentare 29-10-2026 09:30

29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral

La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit

Documentare 29-10-2026 09:00

29 octombrie - Ziua internațională a internetului

La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului

Documentare 29-10-2026 08:00

29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente

La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector

Documentare 29-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana

Documentare 29-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie

Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S