logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ziua internaţională a mamei

Imagine din galeria Agerpres

Sărbătorită de jur împrejurul lumii la date diferite pe parcursul anului, Ziua internaţională a mamei reprezintă un bun prilej pentru toţi copiii, mari sau mici, să-şi exprime respectul, mulţumirea şi recunoştinţa faţă de mame, cele care i-au crescut, i-au educat şi le-au oferit dragoste necondiţionată.

În cea mai mare parte a ţărilor care marchează Ziua internaţională a mamei, aceasta este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 13 mai anul acesta. Printre aceste ţări se numără Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Danemarca, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, notează site-ul www.holidays.net. Alte ţări, însă, marchează această zi la date diferite, cum ar fi 8 martie, când este celebrată şi Ziua internaţională a femeii, sau la 21 martie, în prima zi de primăvară.

Potrivit tradiţiilor fiecărei ţări, în această zi, mamele, bunicile şi străbunicile se bucură de o atenţie deosebită în mijlocul familiei, alături de prieteni şi de cei dragi. Dar nu a fost întotdeauna astfel, aceste manifestări conturându-se abia în ultimele două-trei secole şi căpătând amploare de la jumătatea secolului al XX-lea.

Potrivit site-ului www.mothersdaycelebration.com, Ziua mamei îşi are rădăcinile în antichitate, în ritualurile cu puternice accente simbolice şi spirituale, când diferitele civilizaţii cinsteau zeităţile, mai degrabă decât pe mamele reale. În Grecia Antică, se aduceau ofrande în cinstea zeiţei-mamă Rhea, iar romanii o sărbătoreau pe Cybele. Odată cu apariţia creştinismului, însă, au încetat să mai fie venerate zeităţile, iar de atunci este cinstită Fecioara Maria, mama Domnului Iisus Hristos.

Date din istoria mai recentă, însă, indică faptul că această zi era sărbătorită în anii 1600, în Anglia. Aici, se sărbătorea ''Mothering Sunday'' în fiecare an, în cea de-a IV-a duminică din postul Sfintelor Paşti, cunoscut în această zonă sub denumirea de ''Lent''. În această duminică, după cinstirea Fecioarei Maria, la Sfânta Liturghie, copiii le ofereau mamelor daruri şi flori.

Potrivit site-ului www.history.com, varianta modernă a ceea ce numim astăzi Ziua mamei îşi are originea în Statele Unite ale Americii şi datează din secolul al XIX-lea, în anii premergători Războiului Civil (1861-1865), când Ann Reeves Jarvis, din statul american Virginia de Vest, a înfiinţat aşa-numitele ''Mothers' Day Work Clubs'', nişte centre în care femeile erau iniţiate în creşterea copiilor. În 1868, Ann Reeves Jarvis a propus o zi pentru promovarea reconcilierii şi a prieteniei, iar în 1908, Anna Jarvis, fiica sa, a iniţiat Ziua mamei, pentru a le sărbători pe cele care ne-au dat viaţă. Pentru a promova această sărbătoare şi în alte state, până în anul 1912, Anna Jarvis a fondat Asociaţia Internaţională pentru Ziua Mamei.

Ziua mamei a devenit sărbătoare oficială americană la 8 mai 1914, când a fost legiferată de către preşedintele american Woodrow Wilson, prin semnarea rezoluţiei privind instituirea acestei zile. În scurt timp, s-a bucurat de o mare popularitate.

Anna Jarvis văzuse această zi ca pe o sărbătoare de familie, un prilej de bucurie pentru toţi membrii acesteia, care, în primul rând, aveau să asiste împreună la slujba de duminică de la biserică. Văzând, însă, gradul de comercializare la care s-a ajuns pentru celebrarea acestei zile, a fost foarte dezamăgită şi a încercat, fără succes, să o retragă din calendar, notează site-ul citat anterior. Ea îşi dorise, de fapt, ca această zi să fie celebrată mai mult la un nivel spiritual.

În zilele noastre, Ziua mamei este sărbătorită în fiecare familie, printr-o serie de activităţi dedicate acesteia, precum jocuri, vizite, plimbări în parc sau o cină festivă. Sunt oferite flori, bomboane de ciocolată şi mici cadouri simbolice care exprimă afecţiunea.

În România, Ziua Mamei se sărbătoreşte în prima duminică a lunii mai, respectiv la 6 mai anul acesta, fiind legiferată în anul 2009 şi marcată începând din 2010, pentru a sublinia importanţa acesteia în viaţa de familie şi în universul copilului. Ziua mamei este sărbătorită tot în prima duminică a lunii mai şi în Ungaria, Lituania, Portugalia şi Spania, se arată pe site-ul www.holidays.net. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 98

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 30-10-2026 18:49

Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026

Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim

Documentare 30-10-2026 18:00

Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026

Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n

Documentare 30-10-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a

Documentare 30-10-2026 08:30

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)

La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album

Documentare 30-10-2026 08:00

30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri

Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată

Documentare 30-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa

Documentare 30-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie

Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 29-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)

Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso

Documentare 29-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)

La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter

Documentare 29-10-2026 09:30

29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral

La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit

Documentare 29-10-2026 09:00

29 octombrie - Ziua internațională a internetului

La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului

Documentare 29-10-2026 08:00

29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente

La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector

Documentare 29-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana

Documentare 29-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie

Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi