logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ziua mondială a păsărilor migratoare

Imagine din galeria Agerpres

Ziua mondială a păsărilor migratoare (WMBD) este sărbătorită, în fiecare an, în a doua sâmbătă din luna mai, la nivel global, începând din anul 2006. Marcarea acestei zile a fost făcută la propunerea Secretariatului Convenţiei pentru conservarea speciilor migratoare şi animalelor sălbatice (CMS) şi a Secretariatului Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare African-Eurasiatice (AEWA). Din 2018, Ziua mondială a păsărilor migratoare va fi sărbătorită de două ori pe an, inclusiv în luna octombrie.

Tema din acest an dedicată Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare este: "Pe o singură voce pentru conservarea păsărilor" ("Unifying our Voices for Bird Conservation").

Site-ul www.worldmigratorybirdday.org arată că 2018 este un an de tranziţie important în istoria acestei Zile, prin unificarea coridoarelor mari de zbor ale păsărilor migratoare ale planetei cu zborurile aviatice de scurtă durată: Africa-Eurasia, Asia de Est-Australasia şi America de Vest. Ca o nouă platformă globală care unifică eforturile la nivel mondial, WMBD va consolida educaţia şi sensibilizarea cu privire la necesitatea de protejare a păsărilor migratoare şi habitatele lor - la toate nivelurile, în toate părţile lumii.

Marcarea Zilei Mondiale a Păsărilor Migratoare urmăreşte încurajarea autorităţilor naţionale, a organizaţiilor neguvernamentale, a cluburilor şi asociaţilor, a universităţilor şi şcolilor pentru organizarea de evenimente, programe anuale, activităţi educaţionale, toate având drept scop conştientizarea publicului în vederea conservării habitatelor păsărilor migratoare din întreaga lume.

Fenomenul migraţiei păsărilor prezintă o importanţă deosebită, acestea acţionând ca indicatori ai ecosistemului, biodiversităţii şi schimbărilor climatice.

Potrivit www.worldmigratorybirdday.org, activităţi de sărbătorire a păsărilor migratoare au loc, însă, în orice moment al anului, deoarece sunt ţări sau regiuni care monitorizează migraţiile în momente diferite.

Sursa citată menţionează că există mai multe modele de migraţie. Majoritatea păsărilor migrează din zonele de reproducere din nord spre zonele de iernare din sud. Cu toate acestea, unele păsări cresc în părţile de sud ale Africii şi migrează în zonele de iernare nordice sau pe aliniamente de latitudine, pentru a se bucura de climatele mai puţin costisitoare din timpul iernii. Alte păsări se află în zonele joase în timpul lunilor de iarnă şi se deplasează la altitudini mai mari pentru vară.

În plus, migraţia este o călătorie periculoasă şi expune animalele la o gamă de ameninţări, adesea provocate de activităţile umane. Pentru păsările migratoare, pierderea locurilor de iernare şi de oprire ar putea avea un impact dramatic asupra şanselor lor de supravieţuire. Distanţele lungi pe care acestea se deplasează implică trecerea multor frontiere între ţări cu politici de mediu, legislaţie şi măsuri de conservare diferite. Cooperarea internaţională între guverne, ONG-uri şi alte instituţii interesate este necesară de-a lungul întregii călătorii a unei specii pentru ca eforturile de conservare să fie coordonate. Cadrul juridic şi instrumentele de coordonare necesare pentru o astfel de cooperare sunt furnizate de acorduri multilaterale de mediu, cum ar fi Convenţia privind speciile migratoare şi Acordul African-eurasiatic.

Şi în România sunt organizate în preajma Zilei mondiale a păsărilor migratoare diverse acţiuni, precum monitorizarea speciilor de păsări sălbatice, distribuirea de materiale informative, conferinţe în care sunt expuse aspecte semnificative privind conservarea acestor specii etc.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" (ARBDD) menţionează că România a aderat la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice prin Legea nr. 13/1998 şi a ratificat Acordul AEWA prin Legea nr. 89/2000. CMS şi AEWA încurajează cooperarea internaţională pentru monitorizarea, cercetarea ştiinţifică, stoparea declinului speciilor de păsări şi a habitatelor lor, în aria geografică de răspândire a acestora, prin luarea de măsuri coordonate pentru menţinerea speciilor de păsări migratoare într-o stare de conservare favorabilă sau pentru readucerea lor la o asemenea stare.

Statisticile Ministerului Mediului arată că circa 15% din speciile de păsări sălbatice de la nivelul UE sunt aproape ameninţate, în declin, iar alte 17% din specii sunt ameninţate. În baza prevederilor Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice, ţările UE trebuie să ia măsuri pentru menţinerea speciilor într-o stare de conservare favorabilă sau pentru restabilirea populaţiilor speciilor ameninţate, la un nivel care să îndeplinească condiţiile ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinând cont de condiţiile economice şi de recreere. Anumite specii constituie obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor, pentru a li se asigura supravieţuirea. Printre acestea se numără speciile pe cale de dispariţie, speciile vulnerabile la anumite schimbări ale habitatului, speciile cu efectiv redus al populaţiilor sau cu o distribuţie locală limitată.

Obiectivul-cheie al strategiei UE în domeniul biodiversităţii este stoparea pierderii biodiversităţii şi a degradării serviciilor ecosistemice până în anul 2020 şi refacerea acestora, în măsura în care este posibil.

Conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş, în România, multe din păsările migratoare ar putea suporta fără probleme, temperaturile scăzute din timpul iernii, însă, odată cu scăderea temperaturii, dispar treptat şi sursele de hrană. Păsările migratoare din România pleacă spre latitudinea sudică, pentru temperaturi mult mai bune şi pentru condiţiile mai bune de hrană. Păsările migratoare preferă să revină în emisfera nordică, pe timpul verii, pentru a se reproduce, datorită abundenţei hranei. Păsările cresc pui pe perioada verii, moment în care au nevoie de hrană în abundenţă pentru creşterea puilor. În emisfera nordică, primăvara natura renaşte la viaţă, oferind multe surse de hrană păsărilor migratoare (insecte, fructe).

În România există păsări migratoare care nu părăsesc teritoriul ţării, doar atunci când condiţiile de trai devin grele. De multe ori, se pot observa iarna, pe bălţi şi lacuri, raţe, gâşte, lebede sau stârci. În schimb, păsările migratoare care se hrănesc cu insecte, migrează din România, încă de la începutul toamnei. Dintre aceste păsări, rândunica şi barza, care se şi numesc vestitorii primăverii, revin în România, primăvara.

Unele exemplare de păsări migratoare iernează în bazinul Mării Mediterane şi al Mării Negre şi în sudul Asiei. Pe litoralul Mării Negre şi în lacurile adiacente iernează deseori lebede, lişiţe, găinuşe de baltă, diferite specii de raţe.

Din aproximativ 400 de specii de păsări ce trăiesc în România, 350 de specii, sunt păsări migratoare, însă, sunt şi păsări care migrează din Siberia şi zonele nordice ale Europei, pentru a ierna în România. Din acest motiv, se pot observa anumite specii de păsări doar pe perioada iernii, în România. Din această categorie fac parte păsări ca: cinteza de iarnă, cocoşarul, becatinele, botgrosul, flueirarii, raţele, diferite păsări răpitoare. Există şi păsări, care, în drumul lor, se opresc în România (în Delta Dunării) pentru a se odihni şi pentru a se hrăni: raţa sălbatică, gâsca de vară, prepeliţa, sturzii, porumbelul gulerat, ciocârlia, graurii, precizează APM Mureş. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 118

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 30-10-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a

Documentare 30-10-2026 08:30

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)

La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album

Documentare 30-10-2026 08:00

30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri

Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată

Documentare 30-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa

Documentare 30-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie

Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 29-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)

Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso

Documentare 29-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)

La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter

Documentare 29-10-2026 09:30

29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral

La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit

Documentare 29-10-2026 09:00

29 octombrie - Ziua internațională a internetului

La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului

Documentare 29-10-2026 08:00

29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente

La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector

Documentare 29-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana

Documentare 29-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie

Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 28-10-2026 13:24

Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi

Documentare 28-10-2026 10:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurată, la New York, Statuia Libertății (28 octombrie 1886)

Realizată la Paris de sculptorul francez Frédéric Bartholdi, în colaborare cu Gustave Eiffel (care s-a ocupat de structura de oțel), acest monument impunător dedicat libertății, cunoscut sub numele de Statuia Libertății sau ''Lady Liberty'', cum îi mai spun americanii, a fost un dar din partea Franței cu ocazia centenarului independe

Documentare 28-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie

Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila, și cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Greco-catolice Sf. m. Terențiu și Neonila; Sf. cuv. Ștefan Savaitul Romano-catolice S