Ziua mondială a circului
Ziua mondială a circului este sărbătorită la 21 aprilie 2018, de artişti ai circului din lumea întreagă, dar şi de iubitorii artei circului de toate vârstele.
Evenimentul a fost sărbătorit pentru prima dată în anul 2010 şi de atunci este organizat în fiecare an, în cea de a treia sâmbătă a lunii aprilie, de Federaţia Mondială a Circului, sub înaltul patronaj al preşedintelui onorific al acesteia, prinţesa Stephanie de Monaco, potrivit www.circusfederation.org.
În 2018, cea de a noua Zi mondială a circului este marcată de 34 de ţări din lume, prin organizarea de numeroase spectacole răsplătite cu multe aplauze şi multă bucurie, potrivit circulmetropolitan.ro.
În ţara noastră această zi este sărbătorită de Circul Metropolitan Bucureşti care, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Primăriile de sector, oferă pe 21 aprilie, de la ora 11.00, o reprezentaţie a spectacolului "Băiatul care a învăţat să zboare" unui număr de 1.600 de copii defavorizaţi din municipiul Bucureşti. Astfel, timp de aproximativ 100 de minute, artiştii Circului vor oferi un show de excepţie, care conţine numere spectaculoase de acrobaţie, momente spumoase de comedie precum şi dresuri de cai, câini şi papagali, aşa cum arată un comunicat al instituţiei.
Circul de Stat din ţara noastră a luat fiinţă în anul 1960. Clădirea, situată în Parcul Circului de Stat din sectorul 2 al Capitalei, a fost realizată după planurile arhitecţilor Nicolae Porumbescu, Constantin Rulea, Sanda Bercovici şi Nicolae Pruncu. După anul 1989, Circul de Stat a devenit Circul Globus, câţiva ani mai târziu, Circ&Variete Globus, iar în prezent se numeşte Circul Metropolitan Bucureşti, potrivit site-ului instituţiei - www. circulmetropolitan.ro.

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES FOTO - Circul Metropolitan Bucureşti - 2008
Cupola sa circulară, ce măsoară un diametrul de 60 m, a devenit în timp simbol arhitectural al Capitalei. Sub această cupolă, vreme de peste jumătate de secol, artişti români şi străini au încântat generaţii întregi de copii şi adulţi, cu spectacole de acrobaţie, magie şi dresuri de animale. Totodată, Circul nostru a cucerit publicul de peste hotare, mulţi dintre artiştii săi fiind premiaţi în Agora Circului mondial, la Monte Carlo: trupa "Ewelyn Marinof" a primit Clownul de Aur, trupa "Creţu", Clownul de Argint, şi trupa "Cârneanu Platinium", Clownul de Bronz.
În prezent, sub aceeaşi cupolă, arena circului, înzestrată tehnic şi funcţional la cele mai înalte standarde mondiale, poate găzdui orice tip de spectacol, potrivit sursei amintite.
Declarat monument istoric în anul 2010, Circul Metropolitan Bucureşti rămâne un locaş de cultură unic în România. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului
29 octombrie - Ziua Autorității Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată, anual, Ziua Autorității Electorale Permanente. În 2003, la această dată, a fost adoptată, în Parlament, Legea de revizuire a Constituției României din 1991, care prevedea la art. 73 alin. (3) lit. a) că prin lege organică (Legea nr. 286/2003) se reglementează sistemul electoral și organizarea și funcționarea Autorității Elector
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 octombrie
Este a 302-a zi a anului 2026. Au mai rămas 63 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 49 m și apune la 17 h 09 m. Luna răsare la 19 h 15 m și apune la 10 h 59 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc, la 28 octombrie 2026, în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare vi













