DOCUMENTAR: Regizorul Costa Gavras împlineşte 85 de ani
Regizorul şi producătorul greco-francez Costa Gavras (Konstantinos Gavras) împlineşte la 12 februarie vârsta de 85 de ani şi este cunoscut în întreaga lume pentru producţiile sale ce au la bază teme politice, conform www.thefamousepeople.com. A realizat circa 20 de pelicule în cei peste 45 de ani închinaţi industriei celei de-a şaptea arte, potrivit theguardian.com.
S-a născut în localitatea Iraia din sudul Greciei. A absolvit Institutul pentru Studii Cinematografice Avansate de la Paris. Apoi, a lucrat ca asistent de producţie şi şi-a făcut debutul regizoral la mijlocul anilor '60 cu thrillerul francez intitulat ''Compartiment tueurs'' (1965).
''Am fost o victimă a războiului rece. Anii '50 au reprezentat cea mai grea perioadă pentru istoria Greciei, după ocupaţia turcă. Mi s-a respins viza pentru studii de film în SUA, însă am fost norocos să pot merge în Franţa şi să studiez'' a spus regizorul într-un interviu pentru cotidianul The Guardian.
Ulterior, cele mai multe producţii ale sale erau conturate în jurul unui puternic mesaj politic, precum: ''Z'', ''Etat de Siege'', ''Missing'', ''Hamma K''. Chiar dacă cele mai multe filme ale sale erau realizate în limba franceză, produse la Hollywood, el a realizat producţii şi în limba engleză.
Având la bază evenimentele derulate după intrarea tancurilor sovietice în Praga în 1968, Gavras a realizat producţia ''The Confession'', despre un ministru comunist ceh care a fost forţat să susţină o declaraţie falsă despre o presupusă poveste de spionaj.
''State of Siege'' (1972), despre răpirea şi uciderea unui funcţionar american de gherilele Tupamaros în Uruguay, a fost filmată în Chile, în perioada preşedintelui Salvador Allende.
Pelicula ''Missing'' (1982), realizată în limba engleză, a obţinut Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat, în 1983, punând în scenă o perspectivă a loviturii de stat din Chile din 1973, scrie theguardian.com. Cu acest film a mai câştigat un premiu BAFTA pentru cel mai bun scenariu şi Palme d'Or la Cannes în 1982. Mai fusese nominalizat la Oscar, în 1970, la secţiunile cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu adaptat pentru producţia ''Z'' (1969), pentru care a obţinut la Cannes Premiul Juriului în 1969.
Cu pelicula ''Music Box'' a câştigat, în 1990, Ursul de Aur la Berlinală, categorie la care a mai fost nominalizat, în 1993, cu pelicula ''La petite apocalypse'' şi cu ''Amen'' în 2002.
În 2001, regizorul a fost prezent în România unde a filmat pentru pelicula ''Martor Ocular'', ecranizarea celebrei piese de teatru ''Vicarul'' a dramaturgului german Rolf Hochhuth.
În anul 2007 a fost nominalizat cu producţia ''Le couperet'' (2005) la secţiunea cel mai bun film european în cadrul premiilor Gopo.
Costa Gavras a fost prezent, din nou, la Bucureşti la 31 martie 2009, prilej cu care a susţinut o conferinţă de presă la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental pentru prezentarea peliculei ''Eden is West'' (2009), care este un omagiu adus milioanelor de imigranţi din întreaga lume. Filmul spune povestea unui imigrant, Elias, care îşi doreşte cu ardoare să trăiască la Paris.
Gavras are dublă cetăţenie şi locuieşte la Paris, într-o casă vopsită în roz, aflată în spatele bulevardului Saint-Michel.
În 2013 a fost distins cu titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Aristotel din Salonic.
Pentru întreaga activitate depusă în industria filmului a primit în 2005 la Festivalul internaţional de film de la Copenhaga premiul pentru întreaga carieră. Conform theguardian.com, din 2007 este preşedintele Cinematecii Franceze, una dintre cele mai mari arhive de film din lume. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu;editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie
Este a 304-a zi a anului 2026. Au mai rămas 61 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 17 h 07 m. Luna răsare la 21 h 43 m și apune la 12 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit
29 octombrie - Ziua internațională a internetului
La 29 octombrie este marcată Ziua internațională a internetului. Demersul pentru marcarea acestei zile a fost inițiat de Asociația Utilizatorilor de Internet pentru creșterea conștientizării publică privind importanța oportunităților oferite de tehnologiile universului digital. În noiembrie 2005, în Tunis, în cadrul Summitului














