DOCUMENTAR: Actriţa Florina Cercel împlineşte 75 de ani
Actriţa Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ, conform Dicţionarului cineaştilor români (Ed. Ştiinţifică, 1996).
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964), notează http://www.tnb.ro/ro/florina-cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.
A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965-1973, a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum ''Micul infern'' de M. Ştefănescu, ''Regele moare'' de Eugen Ionescu, ''Mincinosul'' de C. Goldoni, ''Aceşti îngeri trişti'' de D.R. Popescu.
Din 1972 face parte din echipa Teatrului Naţional ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti. ''Bacantele'' după Euripide, ''Revizorul'' de N.V. Gogol, ''Moartea unui comis voiajor'' de Arthur Miller, ''Căsătoria'' de Gogol, ''Azilul de noapte'' de M.Gorki sunt doar câteva dintre piesele în care a fost distribuită pe scena Naţionalului bucureştean. De asemenea, a fost "Regina" în piesa ''Regele moare'' de Eugen Ionescu, în regia lui Victor-Ioan Frunză, prezentată la ''Theatrum Mundi'' din Capitală (2002), a jucat şi în ''Camerista'' şi ''Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal''.

FOTO: (c) VLAD STAVRICA / AGERPRES FOTO
Printre cele mai recente roluri se numără cel al Teodorei din ''Dumnezeu se îmbracă de la second-hand'' de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru, şi Zerline din piesa ''Camerista'' după Hermann Broch, regizată de Dan Stoica.
A jucat şi în filme: ''Fraţii'' (1970), ''Filip cel bun'' (1973), "Prin cenuşa imperiului" (1976), ''Iarna bobocilor'' (1977), ''Vară fierbinte'' (1982), ''Căruţa cu mere'' (1984), ''Crucea de piatră'' (1993), ''Les Percutes'' (2002), ''Ambasadori, căutăm patrie'' (2003), ''The Half Life of Timofey Berezin'' (Viaţa lui Timofey Berezin) (2006). La postul Acasă TV a interpretat roluri în serialele TV: ''Inimă de ţigan'' (2007), ''Regina'' (2008), ''Aniela'' (2009).
La 29 octombrie 2002, a avut loc premiera absolută la Teatrul Naţional de Televiziune a spectacolului ''Ultima haltă în Paradis'' de Valentin Nicolau, în regia lui Alexandru Tocilescu, în care Florina Cercel şi Florin Piersic au interpretat rolurile principale.
A fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină pentru rolul Vassa Jeleznova din piesa ''Vassa Jeleznova'' de M. Gorki, regia Ion Cojar (1990); Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler (15 decembrie 2002); premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru cea mai bună actriţă a anului 2002, pentru rolul Anna Andreevna în ''Revizorul'' de Gogol, la Teatrul Naţional ''I.L. Caragiale'', conform http://www.tnb.ro/ro/florina-cercel.
A fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER, ediţia 2008, la secţiunea ''Cea mai bună actriţă în rol secundar'' pentru rolul ''Stepanida Rozanova'' din spectacolul ''Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal'' (TNB).
În aprilie 2008, actriţa a fost omagiată la Cinemateca Eforie, într-o Gală dedicată celor peste 40 de ani de carieră artistică. Florina Cercel s-a aflat printre cele 47 de personalităţi medaliate de Primăria Sectorului 2 şi Patriarhia Română, la 1 februarie 2009, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească.
Din anul 2002, este societar de onoare al Teatrului Naţional ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti.
La 5 martie 2016, actriţa Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului din Bucureşti. "Întotdeauna am dăruit, prin puterea mea de creaţie, dragoste, respect şi multă, multă recunoştinţă publicului, care a umplut sălile de teatru sau de cinematograf", a declarat cu acel prilej Florina Cercel.
A fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru turismul din Israel, recunoaştere ce a venit din partea Ministerului Turismului din Israel, în iarna anului 2009, când şi-a petrecut vacanţa în Ţara Sfântă, notează http://biografii.famouswhy.ro. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre
La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 31 octombrie
Este a 304-a zi a anului 2026. Au mai rămas 61 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 17 h 07 m. Luna răsare la 21 h 43 m și apune la 12 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 26-30 octombrie 2026
Vizita oficială a premierului Luca Niculescu la Chișinău, întâlnirea dintre premierul Luca Niculescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și participarea ministrului Apărării Naționale, Radu Oprea, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din România, Bulgaria și Republica Turcia sunt doar câteva dintre cele mai importante evenim
Săptămâna europeană 26-30 octombrie 2026
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună. Comisia Europeană a prezentat un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice. La Montreal a început summitul dintre Canada și Uniunea Europeană cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană. De la 1 n
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', va avea loc vineri, 30 octombrie, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Evenimentul, organizat cu ocazia prelungirii expoziției 'Brâncuși. Sindromul', a
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la Club Colectiv, situat în Str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4 din București, unde trupa 'Goodbye To Gravity' susținea un concert de lansare a unui nou album
30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri
Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie. La inițiativa mai multor senatori și deputați PSD și PNL, un proiect de lege pentru declararea zilei de 30 octombrie ca 'Ziua pacientului cu arsuri' a fost depus, în 2018, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, se arată
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 30 octombrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Greco-catolice Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia Romano-catolice Sf. Gerard de Potenza, ep. Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 octombrie
Este a 303-a zi a anului 2026. Au mai rămas 62 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 17 h 08 m. Luna răsare la 20 h 25 m și apune la 12 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Actrița Winona Ryder împlinește 55 de ani (29 octombrie)
Winona Ryder, născută la 29 octombrie 1971, în Winona, Minnesota, SUA este o actriță americană care a interpretat roluri importante în filme populare precum 'Beetlejuice' (1988), 'Heathers' (1988), 'Bram Stoker's Dracula' (1992) și 'The Age of Innocence' (1993). Inițial, Ryder a devenit cunoscută pentru interpretarea unor perso
FRAGMENT DE ISTORIE: Edictul de toleranță, act emis de împăratul Iosif al II-lea (29 octombrie 1781)
La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăratul Iosif II a dat așa-numitul Edict de toleranță, prin care se interzicea asuprirea cetățenilor pe motive de credință. Lege promulgată de împăratul romano-german Iosif al II-lea acorda o libertate limitată de cult creștinilor necatolici și elimina restricțiile civile cărora aceștia le fuseseră supuși anter
29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral pentru a atrage atenția asupra riscului producerii unui accident vascular, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la gravitatea și ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral la nivel mondial, potrivit














