Apariţia bobului ca sport, în România, se situează în jurul anului 1909, potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România - Volumul I, Bucureşti 2002. Întreaga activitate se reducea la câteva zile pe an, în preajma sărbătorilor de iarnă, dar începând cu anul 1910 apar şi întreceri organizate sub titulatura de "concursuri pentru sporturile de iarnă", pretenţios numite astfel, participarea fiind foarte modestă.

Până în 1916, concursurile de bob se desfăşoară cu regularitate la Sinaia, alături de cele de sanie şi scheleton, fără reglementări precise. Primul câştigător desemnat al unui concurs de bob, din 1910, este N. Filiti, iar la echipajele multiple, "Cercul Sportiv Român". În 1911, prezenţa femeilor în bob este foarte activă. Concursurile sunt organizate la trei probe: bob - două femei, bob - doi bărbaţi şi 2-5-6 persoane. Câştigătorii: Natalia Darvari (femei), Jean Costinescu (bărbaţi) şi echipajul multiplu "Societatea Săniutza". În 1912, programul de concurs este acelaşi. La femei, câştigă Mihaela Ghyka, iar la echipajul multiplu iese câştigător echipajul (masculin) condus de aceeaşi Mihaela Ghyka!

Înfiinţarea, în 1912, a Federaţiei Societăţilor de Sport din România (FSSR), în cadrul căreia funcţiona "Comisia pentru Sporturile de Iarnă", are darul de a coordona şi impulsiona practicarea bobului. În 1914, pentru prima dată se organizează un concurs naţional interşcolar de bob, câştigat de echipa Liceului "Gh. Lazăr" din Bucureşti. Tot în 1914, la "Concursul naţional de bob", participă şi un echipaj format din turişti germani, care ocupă locul al III-lea. Concursul este câştigat de echipajul Şcolii Evanghelice din Capitală.

Activitatea este reluată, cu entuziasm, în 1920. Apar centre noi de bob, la Braşov, Râmnicu Vâlcea, Slatina şi Iaşi. Se practica, în general, un bob de stradă, pe drumuri de munte, pe pârtiile de schi de la Postăvaru şi de la Poiana Braşov. Anul 1922 marchează înfiinţarea "Campionatelor Naţionale" (CN) la sporturile de iarnă. Campionatul de bob are loc la Sinaia, titlul la proba "echipe de club" revenindu-i Centrului Râmnicu Vâlcea, care-1 avea ca pilot pe Iorgu Arsenie. Ascensiunea bobului începe din 1923, când se dispută mai multe concursuri dotate cu cupe. La CN de bob, care constau dintr-o singură cursă, titlul de campion a revenit echipajului de la Clubul "Colţea" din Capitală. În 1924, iese campion echipajul de la "Societatea Politehnică Bucureşti".
 

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Organizarea Jocurilor Olimpice (JO) din 1924 de la Chamonix (Franţa) stârneşte interesul boberilor români. Lipsa de fonduri a statului, pentru a sprijini participarea la aceste JO, este amplu dezbătută în presa timpului. Iorgu Arsenie îşi confecţionează un bob ("Avalanşa") şi împreună cu boberul Tita Rădulescu fac deplasarea la Chamonix. Acolo vor participa la întreceri, dar cu un bob de împrumut (tip Bachmann), cucerind trei cupe. Startul la cursa olimpică, propriu-zisă, nu-1 vor putea lua, deoarece regulamentul prevedea ca tot echipajul să provină din aceeaşi ţară, condiţie pe care nu o îndeplineau. Participând în calitate de reprezentant al Comisiei de Constituire a Federaţiei Internaţionale de Bobsleigh şi Tobboganning (FIBT) de la Chamonix în 1924, Iorgu Arsenie obţine afilierea României la acest organism sportiv internaţional.

În 1925, la Sinaia, se construieşte prima pârtie de bob după proiectul inginerului Sângiorzan, pe un versant vestic al dealului Furnica, având o lungime de 2.100 m şi zece viraje, notează site-ul federaţiei de specialitate, www.bobsanie.ro. Primele boburi au fost construite din lemn, cu tălpici de fier şi erau conduse cu fise sau cu volan; erau prevăzute cu 2,4,5 sau 6 locuri. La CN din 1927 de la Sinaia, se remarcă echipajul studenţesc al fraţilor Grigore şi Mircea Socolescu şi maiorul Mihai Mihail din Slatina. Cu acest prilej, se oferă cupa pentru "cel mai cutezător şi mai destoinic bober" pilotului aviator Alexandru Papană, în vârstă de 21 de ani, cel care va domina, în anii următori, competiţiile de bob. Recunoaşterea capacităţii sale se va confirma şi în 1928, când, împreună cu Dumitru Hubert, vor cuceri titlul de campioni naţionali la proba de două persoane. Clubul "Aeronautica" (din care făceau parte cei doi concurenţi) avea două formaţii cu echipajul: Alexandru Papană (pilot), Alexandru Ionescu, Tiberiu Stătescu, Puffi Popescu, Gheorghe Moţoi (frânar). Dintre aceştia, se vor selecţiona mai târziu boberii care vor aduce faimă sportului românesc.
 

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Performanţele realizate de boberii noştri în anii 1926-1928 stimulează interesul şi determină prezenţa bobului românesc la JO din 1928, de la St. Moritz (Elveţia). Dar participarea era condiţionată (ca de obicei) de mijloacele materiale. Prin urmare, "cheltuielile le-au suportat sportivii din propriile economii" cum avea să declare unul dintre foştii boberi. La JO, echipajul român s-a clasat pe un meritoriu loc VII (bob 5 persoane), la 4,3 secunde de campioni.

Începând cu anul 1933, bobul românesc înregistrează rezultate notabile în arena internaţională. La campionatele internaţionale ale Franţei de la Chamonix, echipajul de bob 4 persoane (Angelescu - Gribincea - Bârsănescu - Popescu) ocupă locul al V-lea. Consacrarea acestui sport, însă, va avea loc o dată cu obţinerea locului I la Campionatul Mondial (CM) de la Oberschreiberhau (Germania) de echipajul de la "Aeronautica I" la bob 2 persoane, format din Alexandru Papană şi Dumitru Hubert. Este prima medalie de aur cucerită la CM de către boberii români. Papană a folosit în locul volanului, fiselele, iar echipajul a luat "startul lansat" (o premieră), pentru care şi-au montat la bob un împingător special, brevetat ad-hoc drept "patentul Papană-Hubert". Cel de-al doilea echipaj ("Politehnica" Bucureşti), format din Alexandru Frim şi Dumitru Zână, se clasează pe locul al VI-lea.

În 1934, se constituie federaţii sportive independente pentru bob şi patinaj artistic. Ascensiunea bobului românesc pe plan internaţional va fi confirmată în anul 1934 prin performanţa echipajului de 2 persoane (Alexandru Frim - Vasile Dumitrescu) la CM de la Engelberg (Elveţia), unde se cucereşte medalia de aur. Reeditarea succesului realizat în 1933 consolidează poziţia bobului românesc în arena mondială, în acelaşi CM, echipajul A. Papană - D. Hubert se clasează pe locul III. O performanţă deosebită realizează şi echipajul de bob 4 persoane (Emil Angelescu, Teodor Popescu, Dumitru Gheorghiu, Ion Gribincea), care se clasează pe locul al II-lea la CM din acelaşi an, de la Garmisch-Partenkirchen (Germania).

În noiembrie 1934, se constituie Federaţia Română de Bob. Cu toată evoluţia organizatorică, seria succeselor de excepţie va fi oprită. Participarea la CM din 1935 de la St. Moritz (Elveţia), cu echipajul de bob 2 persoane, pilotat de Papană şi cu două echipaje de bob 4 persoane, pilotate de Papană şi Frim se soldează cu eşecuri.

În 1951, cu ocazia organizării la noi în ţară a Jocurilor Mondiale Universitare (JMU), se construieşte la Poiana Braşov o pârtie de bob în lungime de 1.640-1.530 m.

Începând cu 1966, bobul românesc se afirmă tot mai mult în arena internaţională, datorită lui Ion Panţuru. La CM de la Cortina d'Ampezzo (Italia), din 1966, la proba de bob 2 persoane Ion Panţuru - Nicolae Neagoe se clasează pe locul al V-lea, iar la Campionatul European (CE) de la Garmisch-Partenkirchen (din acelaşi an), acelaşi echipaj se clasează pe locul al VI-lea. În 1967, la CE de la Igls (Austria), echipajul de bob 4 persoane: Ion Panţuru - Gheorghe Maftei - Petre Hristovici - Nicolae Neagoe cucereşte medalia de aur şi titlul de campion european. La bob 2 persoane echipajul Ion Panţuru - Nicolae Neagoe se clasează pe locul al II-lea. Tot în acest an, la CM de la Alpe d'Huez (Franţa), în condiţii dificile, care de altfel au decis anularea probei de bob 4 persoane, echipajul I. Panţuru - N. Neagoe se clasează pe locul al V-lea (la bob 2 persoane).

Confirmând clasa şi forma lor excelentă, la JO din 1968, de la Grenoble (Franţa) Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe vor urca pe a treia treaptă a podiumului olimpic, la proba de bob 2 persoane. Ei s-au clasat la numai câteva sutimi de secundă în urmă faţă de celebrul Eugenio Monti (Italia), campionul JO. La proba de bob 4 persoane echipajul I. Panţuru - P. Hristovici - Gh. Maftei - N. Neagoe va ocupa locul al IV-lea, după numai două manşe disputate.
 

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Conform www.bobsanie.ro, seria succeselor continuă în 1969, când, pe pista de la Cervinia (Italia), în cadrul CE, echipajul Ion Panţuru - Dumitru Focşeneanu se clasează pe locul al II-lea, performanţă repetată şi la proba de bob 4 persoane cu Ion Panţuru - Raimond Ţancov - Dumitru Focşeneanu - Nicolae Neagoe. Acest rezultat este confirmat şi la Lake Placid (SUA), în cadrul CM din 1959. La proba de bob 2 persoane, echipajul Ion Panţuru - Dumitru Focşeneanu cucereşte medalia de argint, iar la bob 4 persoane Ion Panţuru - Nicolae Puşcaş - Nicolae Neagoe - Dumitru Focşeneanu, locul al V-lea.

Între anii 1970-1973, boberii români confirmă valoarea. Astfel, la CE de la Cortina d'Ampezzo (Italia) din 1970, echipajul de bob 4 persoane Ion Panţuru - Nicolae Neagoe - Dumitru Pascu - Ion Zangor cucereşte medalia de bronz. La CE de la Igls (Austria) din 1971, Ion Panţuru - Dumitru Pascu - Ion Zangor - Dumitru Focşeneanu devin campioni europeni, iar la CM de la Lake Placid (SUA) din 1973, la bob 2 persoane, Ion Panţuru - Dumitru Focşeneanu cuceresc medalia de bronz.

După anul 1970, se construieşte la Sinaia o pârtie de beton, modernă, care intră în circuitul competiţiilor internaţionale. Ca urmare, România va găzdui anual un mare concurs internaţional, sub egida FIBT, "Trofeul Carpaţi".

În anul 1976, FRBS devine un organism de sine stătător, structură organizatorică menţinută până în 1988, când se revine la formula de asociere cu toate ramurile schiului, pentru ca în 1998 să se separe din nou. Aceste dese schimbări organizatorice nu au adus transformări de substanţă în măsură să aşeze pe baze temeinice activitatea bobului.
 

Foto: (c) Mihai ALEXE / Arhiva istorică AGERPRES

Ca o recunoaştere a rolului jucat de FRBS în arena internaţională, România este desemnată a fi gazda CE din 1977. Din nefericire, vremea călduroasă topeşte zăpada de pe traseu şi prin urmare, competiţia nu se va ţine.
 

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

Ciclul olimpic 1980-1984 evidenţiază o nouă generaţie de boberi, avându-l lider pe Dorin Degan. Rezultatele sunt promiţătoare. Concursul internaţional "Trofeul Carpaţi" (ediţiile 1980 şi 1984) de la Sinaia evidenţiază două echipaje tinere: la bob 2 persoane Alexandru Pandrea - Ion Florea, locul al III-lea şi respectiv Ion Batista - Gh. Peptea, locul al IV-lea. În anul 1984, echipajul de bob 2 persoane (Dorel Degan - Costel Petrariu) ocupă locul al III-lea la Cupa Mondială de la Sarajevo (Iugoslavia), iar la bob 4 persoane la Winterberg (Germania), din acelaşi an, echipajul Dorel Degan - Gildo Tudor - Gheorghe Peptea - Costel Petrariu, locul al XI-lea. La JO de la Sarajevo (Iugoslavia), din 1984, echipajul D. Degan - Gh. Lixandru - C. Petrariu - C. Popescu se clasează pe locul al VII-lea.

În ciclurile olimpice 1989-1992 şi 1993-1998, s-au depus eforturi susţinute pentru aducerea şi menţinerea bobului pe linia de plutire, cu toate transformările majore prin care a trecut ţara în acest timp. Greutăţilor materiale li se adaugă deficienţele de ordin organizatoric, de concepţie a selecţiei şi de pregătire a performerilor. Totuşi, la CE de seniori din 1992, la proba de bob 4 persoane se obţine medalia de bronz cu echipajul: Paul Neagu - Laurenţiu Budur - Laszlo Hodoş - Costel Petrariu. La JO de la Albertville (Franţa) din 1992, la bob 2 persoane, echipajul Csaba Nagy - Laurenţiu Budur se clasează pe locul al XVIII-ea, iar cel de 4 persoane, cu Paul Neagu - Laszlo Hodoş - Laurenţiu Budur - Costel Petrariu, pe locul XX. La JO de la Lillehammer (Norvegia) din 1994, echipajul de bob 2 persoane (Florian Enache - Mihai Dumitraşcu) a ocupat locul XXX. Rezultatele de la JO de la Nagano - Japonia din 1998 sunt tot atât de nesemnificative ca şi celelalte obţinute în ultimul deceniu.

Sanie şi scheleton

Apariţia saniei ca sport se situează în jurul anului 1909 la Sinaia, când se organizează şi primul concurs. Apoi, practica sa va fi strâns legată de scheleton şi bob. Timp de mai mulţi ani, aceste sporturi sunt apanajul unor cercuri restrânse de vilegiaturişti care frecventau deopotrivă staţiunile elveţiene şi "Perla Carpaţilor", Sinaia. După 1910, apar întreceri organizate sub titulatura de "Concursuri pentru sporturile de iarnă", pretenţios numite astfel, potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România.

Anul 1915 va constitui un moment semnificativ pentru interesul acordat acestui sport, la Sinaia organizându-se o multitudine de întreceri destinate îndeosebi şcolarilor. Primii câştigători consemnaţi la categoria adulţi sunt Barbu Matac, Petre Coloban şi Ion Cămărăşescu. Deşi programul pare bogat, numărul de concurenţi la fiecare categorie de vârstă este mic, cheltuielile deosebite privind procurarea materialului de concurs şi întreţinerea în hotelurile de lux din Sinaia împiedică o participare mai mare, îndeosebi a localnicilor, care nu-şi puteau permite să plătească taxa de înscriere în concurs. Din această cauză, în anii următori, sania şi scheletonul vor ceda întâietatea schiului.

Primul război mondial frânează dezvoltarea acestor sporturi. În anul 1922, concursurile de sanie, scheleton şi bob se transformă în CN. Primii câştigători ai titlului de campion la sanie sunt: Elena Cantacuzino (femei) şi Gh. Ionescu (bărbaţi) în proba de simplu şi E. Butnaru şi D. Popa la dublu. În 1925, se construieşte la Sinaia prima pârtie pentru sanie, scheleton şi bob, pe un versant nordic al muntelui Furnica (plecarea de la stânca Sf. Ana, iar sosirea la Riegler, în preajma Castelului Peleş), în lungime de 2.100 m şi cu 10 viraje. La CN din 1928 şi 1929 se evidenţiază doi mari sportivi din Sinaia: Constantin Ciocoiu la scheleton şi Toma Calista la sanie, al căror aport de mai târziu şi pe linia schiului alpin şi de fond va fi remarcabil. Doi alţi mari animatori ai saniei şi scheletonului sunt: Iorgu Arsenie din Râmnicu Vâlcea şi Mihai Mihail din Slatina.

Începând cu anul 1965, sania păşeşte pe un nou drum, datorită preocupărilor deosebite ale federaţiei în privinţa asigurării bazei de selecţie a sportivilor pentru performanţă, dotării cu material de cursă corespunzător şi organizării activităţii competiţionale. Se importă sănii speciale din R.D. Germană, se organizează stagii de instruire pe pârtia de la Oberhoff, se stabilesc primele contacte cu FIL pentru afiliere etc.
 

Foto: (c) AGERPRES FOTO

Afilierea FRBS la FIL în 1970 va fi de bun augur sub toate aspectele. Anul 1980 va însemna prima participare a sănierilor la JO (Lake Placid, SUA) - probe de simplu femei, prin sportivele Elena Stan şi Maria Maioru, clasate pe locurile XX şi respectiv XXI. În 1984, la JO de la Sarajevo - Iugoslavia, saltul calitativ înregistrat de sportivii noştri este evident. Astfel, Gabriela Haja se clasează pe locul al XIV-lea în proba de simplu, iar dublul format din Ion Apostol - Laurenţiu Bălănoiu obţine locul al XI-lea. Începând cu anul 1990, sania românească va accede în elita mondială, prin aportul dublului Ion Apostol - Liviu Cepoi. Astfel, la CM de la Calgary - Canada din 1990, se clasează pe locul al VII-lea; la Cupa Mondială din sezonul 1991-1992 pe locul al XI-lea (nu a luat startul la toate cursele); la CE contribuţia acestui dublu este determinantă în clasarea pe locul al VI-lea în proba de echipe reprezentative. Afirmarea definitivă a dublului Ion Apostol - Liviu Cepoi se va produce la JO din 1992 de la Albertville -Franţa, unde obţine locul al IV-lea şi primele 3 puncte pentru România în clasamentul pe naţiuni.

Seria succeselor obţinute de dublul Ion Apostol - Liviu Cepoi va continua la JO de la Lillehammer - Norvegia în 1994, unde se clasează pe locul al VI-lea şi obţine un punct pentru România în clasamentul pe naţiuni. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactor Arhiva Foto: Vlad Ruşeanu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)