Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Armă nedeclarată, descoperită de polițiștii de frontieră din Botoșani în bagajul unui moldovean
Duminică, 23 August 2026
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în interiorul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, ascuns și nedeclarat, un pistol de tip airsoft și muniția aferentă.
În data de 21 august a.c., în jurul orei 16.30, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, aflați în exercitarea unei misiuni, au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Stânca, un microbuz înmatriculat în R. Moldova, condus de un cetățean moldovean în vârstă de 46 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control asupra mijlocului de transport și bagajelor personale, ocazie cu care a fost descoperit, în interiorul autoturismului, într-un bagaj, ascuns și nedeclarat, un pistol de tip airsoft, un recipient cu bile de metal precum și trei tuburi cu gaz, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv contrabandă calificată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.