Biblioteca Centrală de Stat (B.C.S.), în prezent Biblioteca Națională a României, a fost inaugurată la 23 august 1956.

Începutul Bibliotecii Naționale s-a făcut cu una dintre cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România - Biblioteca Colegiului Sf. Sava din București, înființată, conform prevederilor Regulamentului Organic al Valahiei, la 1 iulie 1831 (art. 65, punctul 13), arată https://bibnat.ro.

Regulamentul pentru organizarea învățământului, elaborat în 1833 sub îndrumarea lui Petrache Poenaru (1799-1875), prevedea la art. 246 alocarea unor subvenții de 5.000 de lei pentru 'cumpărătoarea cărților, iar acum se vor aduna în Biblioteca Națională din București în Colegiul din Sf. Sava cărțile și manuscriptele ce se vor afla împărțite la feluri de locuri publice, precum Mitropolia, episcopiile, mănăstirile și altele'.

Vechiul sediu al Bibliotecii Centrale de Stat, situat în clădirea Palatului Bursei, din centrul vechi al Bucureştiului, în apropiere de Piata Universităţii, 1965.

Foto: (c)  MARIA POSTELNICU/Arhiva istorică AGERPRES

Conform aceluiași Regulament, orice autor sau editor 'ce va publica vreo carte în Prințipatul Țării Românești să fie dator să dea cinci exemplare pentru Biblioteca școalei din București' (art. 247), iar unul dintre profesori va îndeplini sarcina de bibliotecar și 'pentru aceasta i se va da un om de ajutor' (art. 249), ceea ce înseamnă că biblioteca nou înființată avea dreptul de depozit legal, una dintre cele mai importante funcții ale unei biblioteci naționale, informeză sursa citată.

Cu titulatura de Bibliotecă a Statului, Biblioteca Națională își deschide sala de lectură pentru public în iunie 1838, punând la dispoziție 10.000 de volume, director (și conservator) fiind profesorul de limba greacă George Ioanid (1800-1888), iar custode - profesorul Nicolae Nenovici (1820-1863).

Vechiul sediu al Bibliotecii Centrale de Stat, situat în clădirea Palatului Bursei, din centrul vechi al Bucureştiului, în apropiere de Piata Universităţii, 1978.

Foto: (c)  MIHAI ALEXE/Arhiva istorică AGERPRES

Dacă în 1836 apare primul volum din Catalogul general al bibliotecii, autor fiind Iosif Genilie, succesorul profesorului Ioanid la conducerea bibliotecii, în 1847 va apărea cel de-al doilea volum, unde, într-un capitol special, sunt consemnate peste 500 de publicații apărute de-a lungul timpului în toate provinciile locuite de români.

Începând cu 1859, are loc o reorganizare a activității bibliotecii după principiile biblioteconomiei moderne, realizată de o comisie alcătuită din patru personalități ale vremii - August Treboniu Laurian (1810-1881), Cezar Bolliac (1813-1881), Eric Winterhalder (1808-1889) și Costache Aristia (1800-1880) -, care a dus la creșterea prestigiului bibliotecii. La trei decenii de la înființare Biblioteca Națională se număra printre instituțiile similare de prestigiu din Europa.

În 1861, biblioteca primește un nou sediu, în noul local al Universității din București, trei ani mai târziu schimbându-și titulatura în Biblioteca Centrală a Statului, prin Regulamentul pentru bibliotecile publice emis de Nicolae Kretzulescu, ministrul Instrucțiunii publice.

Prin Decretul Regal nr. 1823 din 11 aprilie 1901 Biblioteca Centrală a Statului este desființată, fondurile sale (26.035 de titluri, adică 47.736 de volume) trecând în patrimoniul Academiei Române.

Încorporarea Bibliotecii Centrale a Statului în Biblioteca Academiei a însemnat nu numai preluarea patrimoniului, ci și a funcțiilor sale naționale, ceea ce presupunea elaborarea bibliografiei naționale curente și retrospective, depozit legal, asistență de specialitate în domeniul biblioteconomiei etc.

După 1945 sunt reluate eforturile pentru redeschiderea instituției, într-un memoriu adresat președintelui Academiei Române, bibliologul N. Georgescu-Tistu (1894-1972) prezentând câteva propuneri în legătură cu 'înfăptuirea unei adevărate Biblioteci Naționale a României'.

Necesitatea îndeplinirii funcțiilor de bibliotecă națională a dus la reînființarea acestei instituții după o întrerupere de 54 de ani, prin H.C.M. nr. 1193 din 25 iunie 1955 biblioteca reluându-și activitatea sub numele de Biblioteca Centrală de Stat (B.C.S.), denumire ce o va păstra până în anul 1990.

Biblioteca Naţională a României, 2008.

Foto: (c)   CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES FOTO

Fondul B.C.S. era constituit din reunirea unor biblioteci publice și biblioteci aparținând unor așezăminte, fundații, muzee, colecții particulare, precum: Biblioteca Ateneului Român; Biblioteca Așezământului I.C. Brătianu; fondurile Muzeului Al. Saint-Georges; fondurile Fundației Mihail Kogălniceanu; colecțiile particulare ale lui G. Fotino, Văcărescu-Calimachi, Al. Cantacuzino, Constantin Karadja etc.

În 1956, Biblioteca se deschide pentru public în clădirea Palatului de Justiție, punând la dispoziția cititorilor 41.959 de unități bibliografice și având ca director pe Angela Popescu-Brădiceni (1927-2007), care va deține această funcție până în 1990.

Lipsa spațiului face însă ca multe dintre cărți să rămână împachetate în condiții necorespunzătoare, astfel că, prin H.C.M. nr. 1784/1957, B.C.S. primește un nou sediu, fostul Palat al Burselor (Str. Ion Ghica nr. 4), care va fi modificat și amenajat pentru a avea funcționalități de bibliotecă și care va reprezenta sediul central al acesteia până în anul 2012.

În timp, B.C.S. primește funcții și atribuții naționale, răspunzând astfel exigențelor promovate de UNESCO și organismelor internaționale de profil, între care: Depozit legal central; catalogare centralizată și bibliografie națională (prin H.C.M. nr. 2079 din 6 octombrie 1956, când integrează și preia patrimoniul și funcțiile Camerei Cărții); Centru metodologic pentru bibliotecile publice (prin O.M.C. din martie 1956); Centru național de catalog colectiv și schimb internațional (prin H.C.M. nr. 62 din 23 ianuarie 1960); constituirea rezervei naționale de carte (prin H.C.M. nr. 877 din 30 iunie 1970, când Fondul de Stat al Cărții se desființează și sarcinile și patrimoniul sunt preluate de B.C.S.); Centru de informare documentară în cultură (prin Decretul nr. 703 din decembrie 1973); Laborator zonal de restaurare și patologie (prin Legea nr. 63/1974).

În toată această perioadă, fondurile cresc cu repeziciune, ajungând la peste 30, fiind situate în numeroase locații răspândite în București sau chiar în afara lui. La începutul anilor 60, biblioteca a primit o clădire în Piața Amzei (fostele Așezăminte I.C. Brătianu), unde a funcționat departamentul Colecții speciale, și două filiale: Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia (în 1962) și Biblioteca OMNIA din Craiova (în 1990).

După 1989, prin H.G. nr. 130 din 5 februarie 1990, B.C.S. devine Biblioteca Națională a României, instituție de drept public, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Despre necesitatea construirii unei clădiri proprii se vorbea încă din 1957, prima temă de proiectare datând din anul 1968, insistându-se pe faptul că 'Biblioteca Centrală de Stat este nu numai o instituție de conservare, ci și un for național de informare și documentare; că ea este destinată nu numai publicului larg, dar și cercetătorilor', face cunoscut sursa citată.

În 1986, construcția este începută în stilul arhitecturii clasice, dar alterată prin adăugare de volume și decorații. În 1989 încetează lucrările la fațade, iar la interior s-a mai lucrat sporadic după proiectul inițial. Sistarea lucrărilor a condus însă la degradarea treptată a edificiului.

O revizuire a proiectului inițial are loc în anul 2004, iar în 2006 Ministerul Culturii decide transformarea construcției în centru cultural și bibliotecă națională. Lucrările de construcție au durat 33 de luni, noul sediu fiind inaugurat în 15 decembrie 2011.

Începând din 23 aprilie 2012, Biblioteca Națională a României și-a deschis treptat, în noul său sediu, situat în Bulevardul Unirii nr. 22 din București, activitățile destinate publicului, moment mult așteptat de iubitorii cărții.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES FOTO

Biblioteca Națională a României, a cărei istorie este legată, în mod tradițional, de păstrarea memoriei documentare a țării, își orienteză dezvoltarea în acord cu nevoile utilizatorilor și cerințele determinate de evoluția tehnologică a secolului XXI, pentru a-și menține rolul de instituție responsabilă pentru conservarea și punerea la dispoziție, sub multiple forme, a patrimoniului cultural național scris, menționează sursa citată.

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI/ AGERPRES FOTO

În ultimul deceniu, Biblioteca a diversificat modalitățile de promovare și de valorificare a patrimoniului său, desfășurând activități pentru o categorie din ce în ce mai eterogena de utilizatori, pentru a atrage și fideliza, pe lângă consumatorii de cultură, și un public larg, potrivit https://bibnat.ro.

Foto: (c)  MIHAI POZIUMSCHI/ AGERPRES FOTO

Astfel, instituția contribuie la construirea unei societăți dinamice și bine educate, deschizând căi către cunoașterea culturii și spiritualității naționale și universale; participă la dezvoltarea socială, culturală și economică a țării și asigură, atât generației de azi, cât și celei viitoare, acces liber la colecții, pentru informare, studiu și cercetare, subliniază sursa citată. (surse: https://bibnat.ro; 'Istoria României în date', 2003) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)