A murit regele Mihai I (fişă biografică)
Regele Mihai I a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa din Elveţia, a anunţat Casa Regală. Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi al reginei Elena, principesă a Greciei. După decesul regelui Ferdinand (n. 12/24 august 1865-
DOCUMENTAR ÎN IMAGINI: Vizita oficială în România a preşedintelui SUA Richard Nixon (2-3 august 1969)
În zilele de 2 şi 3 august 1969, a avut loc vizita oficială în România a preşedintelui SUA, Richard Nixon, aceasta fiind prima vizită a unui preşedinte american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-al Doilea Război Mondial, se arată în volumul ''Istor
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 martie
Este a 63-a zi a anului 2018. Au mai rămas 302 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 06 h 48 m şi apune la 18 h 07 m. Luna răsare la 21 h 00 m şi apune la 08 h 16 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 ianuarie
Este a 17-a zi a anului 2018. Au mai rămas 348 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 07 h 47 m şi apune la 17 h 04 m. Luna răsare la 07 h 50 m şi apune la 17 h 33 m. Lună Nouă 04 h 17 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR ÎN IMAGINI: Întronizarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (1948-1977)
Justinian Marina, cel de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după Miron Cristea (1925-1939) şi Nicodim Munteanu (1939-1948), a fost ales în
CITATUL ZILEI
„Bucuria este jumătate a vieţii, iar plictiseala este jumătate a morţii” – Djubran („Proverbe, maxime şi aforisme arabe!, Colecţia Cogito, Editura Albatros, 1976) AGERPRES/(Documentare – Marina Bădulescu, editor - Ruxandra Bratu)
Imagini cu regele Mihai I, în perioada 1927-1939
Imagini de arhivă, care ilustreaz
DOZA DE CULTURĂ: Expoziţia ''Cucuteni: o incursiune în universul unei mari civilizaţii preistorice''
O interesantă expoziţie a Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi - Muzeul de Istorie a Moldovei: "Cucuteni: o incursiune în universul unei mari civilizaţii preistorice", mai poate fi văzută până la 18 decembrie 2019, potrivit site-ului instituţiei muzeale, palatulculturii.ro.
Grupaj fotografic cu regele Mihai I
Imagini de arhivă care ilustrează momente din viaţa regelui Mihai I, surprinse de fotoreporterii AGERPRES.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 septembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, arhiepiscopul Larisei Greco-catolice Sf. m. Nichita Gotul; Sfânta Fecioară Maria Îndurerată Romano-catolice Sf. Fecioară Maria &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 septembrie
Este a 258-a zi a anului 2018. Au mai rămas 107 zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m şi apune la 19 h 27 m. Luna răsare la 13 h 03 m şi apune la 23 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)
CITATUL ZILEI
''Gândirea este cheia tuturor comorilor; ea îţi oferă bucuriile avarului, fără să-ţi dea şi grijile lui'' - Balzac, ''Maxime şi Cugetări'' (Editura Albatros). (Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
O PERSONALITATE PE ZI: Scriitorul Irving Stone
Scriitorul Irving Stone s-a născut la 14 iulie 1903, la San Francisco, California, sub numele de Irving Tennenbum. A scris prima nuvelă la vârsta de nouă ani. În perioada în care a urmat cursurile liceului Lowell High School din San Francisco, a fost nevoit să muncească pentru a-şi întreţine familia. În adolescen
DOCUMENTAR ÎN IMAGINI: 65 de ani de la inaugurarea Podului Giurgiu-Ruse - Podul Prieteniei
La 20 iunie 1954, a fost inaugurat podul peste Dunăre ce leagă malul românesc de cel bulgăresc prin oraşele Giurgiu şi Ruse. Numit simbolic ''Podul Prieteniei'', construcţia era la acea dată cel mai mare pod combinat (cale ferată şi şosea) din Europa, potrivit volumului ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 200
Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei (Purple Day)
La 26 martie este marcată Ziua internaţională a luptei împotriva epilepsiei, cunoscută la nivel mondial sub denumirea de Purple Day. Anul trecut în zeci de ţări din lume au fost organizate evenimente cu scopul de a creşte gradul de informare în privinţa boli, risipind astfel miturile asociate epilepsiei. Culoarea acestei zile este
