#Prezidenţiale2019: Componenţa BEC şi principalele decizii
Componenţa BEC La 30 august 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a desemnat pe cei cinci judecători din cadrul acestei instanţe care urmau să facă parte din Biroul Electoral Central (BEC) în vederea alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie 2019. În urma tragerii la sorţi efectuate în şedinţă publică de preş
DOZA DE CULTURĂ: Ponte Vecchio din Florenţa
Ponte Vecchio este cel mai vechi pod medieval care se întinde peste râul Arno din Florenţa. Înfăţişarea actuală datează din 1345, potrivit www.visitflorence.com când a fost construit pentru a lua locul unui alt pod ce fusese distrus de o inundaţie. Pe el s-au cons
DOCUMENTAR: Actorul american Leonardo DiCaprio împlineşte 45 de ani
Leonardo DiCaprio este unul dintre cei mai apreciaţi actori la nivel mondial prin diversitatea interpretărilor reuşite până în prezent în cariera sa. S-a născut la 11 noiembrie 1974, la Hollywood, Los Angeles, statul California, ca unic fiu al lui Irmelin DiCaprio şi al realizatorului de cărţi de benzi desenate George DiCaprio, conform imdb.c
DOCUMENTAR: 110 ani de la naşterea actorului Marcel Anghelescu
Marcel Anghelescu, remarcabil actor de teatru şi film, s-a născut la 3 noiembrie 1909, la Craiova. A absolvit în 1933 Conservatorul de Artă Dramatică de la Chişinău. La Chişinău a fost remarcat de regizorul de teatru Aurel Ion Maican, care i-a şi oferit câteva roluri. După terminarea studiilor a plecat la Iaşi, apoi la Bucureşti, unde a fost remarc
Accidente rutiere produse în Ungaria în care au fost implicaţi cetăţeni români (cronologie 2014-2019)
Un accident a avut loc la 28 octombrie 2019 pe autostrada M5 din Ungaria. Şapte persoane aflate în două autoturisme şi-au pierdut viaţa, după ce un camion a intrat pe contrasens, a anunţat poliţia, relatează MIA şi MTI. Patru români au murit în accidentul care s-a produs în regiunea Csongrad,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie şi Maria, nepoata sa Greco-catolice Sf. cuv. m. Anastasia Romana; Sf. cuv. Avramie Romano-catolice Ss. Narcis, patriarh de Ierusalim; Felician, m. Sfânta Cuvioasă Mucenică Anastasia Romana, pomenită în calendarul creştin ortodox la 29
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Situl istoric Masada (Israel)
Masada este o fortăreaţă localizată în Deşertul Iudeii, în districtul sudic al Israelului, oferind o perspectivă unică spre Marea Moartă. Este o dovadă istorică, un simbol al vechiului regat al Israelului, o mărturie peste timp a curajului şi dârzeniei patrioţilor evrei în faţa armatei romane, în timpul asediului de
Ziua Autorităţii Electorale Permanente
Începând cu anul 2019, în data de 29 octombrie este marcată Ziua Autorităţii Electorale Permanente. Această zi a fost stabilită prin Ordinul nr. 993/2019 privind instituirea zilei de 29 octombrie ca Ziua Autorităţii Electorale Permanente, din 3 septembrie 2019, semnat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitule
Ziua pacientului cu arsuri
Începând cu anul 2019, la data de 30 octombrie este marcată, în România, Ziua pacientului cu arsuri. Iniţiativa legislativă care prevede declararea acestei zile a fost semnată de şapte deputaţi PSD şi de un deputat PNL, fiind adoptată de Senat la 12 decembrie 2018 şi de Camera Deputaţilor la 11 septembrie 2019. Ziua de 30
Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
Ziua mondială a accidentului vascular cerebral (World Stroke Day) este marcată anual, la 29 octombrie, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra riscurilor producerii unui accident vascular cerebral. Accidentul vascular cerebral (AVC) este o problemă medicală complexă, care poate afecta pe oricine, indiferent de vârstă, de loc sau de timp. AV
DOCUMENTAR: 15 ani de la semnarea la Roma a proiectului final privind Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa
Proiectul final al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa a fost semnat la Roma, la 29 octombrie 2004, de reprezentanţii a 25 de state membre ale Uniunii Europene, fiind ratificat ulterior de numai 18 dintre statele membre. Simplificarea instrumentelor Uniunii Europene a reprezentat unul dintre argumentele privind realizarea unei Constituţii
Spectacol Cenaclul Flacăra Adrian Păunescu - Simfonic la Sala Palatului
Spectacolul eveniment Cenaclul Flacăra Adrian Păunescu - Simfonic, care are loc la 1 noiembrie 2019, la Sala Palatului, reuneşte pe aceeaşi scenă clasici în viaţă ai muzicii româneşti şi artişti foarte tineri, hituri vechi şi cântece noi, momente în premieră absolută, împreună cu Orchestra Metropolitană Bucureşti, condusă de dirijorul Daniel Jin
DOCUMENTAR: Patru ani de la tragedia din clubul Colectiv
În seara de 30 octombrie 2015, peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragicul eveniment petrecut la clubul Colectiv din Bucureşti, situat în str. Tăbăcarilor nr. 7, sectorul 4, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea un concert de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului s-a extins rapid, soldându-se cu numeroase p
UN SECOL DE ISTORIE: Votarea Legii Volstead, care a dus la instaurarea în SUA a ''perioadei Prohibiţiei'' (1920-1933)
La 28 octombrie 1919 Congresul american a votat, fără a ţine seama de veto-ul preşedintelui Woodrow Wilson, în favoarea unei legi cunoscută sub numele de ''Legea Volstead'' şi care împreună cu cel de-al XVIII-lea amendament la Constituţia SUA au instaurat perioada cunoscută în istoria SUA drept ''perioada Prohibiţiei''. Astfe
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 28 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Sf. m. Terenţiu şi Neonila; Sf. cuv. Ştefan Savaitul Romano-catolice SS. Simon şi Iuda, ap.


