Funeralii Papa Francisc/ Credincioșii încep să-și ia rămas-bun de la Papa Francisc

Miile de credincioși care au așteptat ore în șir deschiderea Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican pentru a-și lua rămas-bun de la Papa Francisc au început să intre în mod ordonat în biserică, miercuri dimineață, la ora 11:00 (9:00 GMT), având ocazia să se oprească pentru câteva momente înaintea sicriului, transmite agenția EFE.
Bazilica va rămâne deschisă miercuri până la miezul nopții și se va redeschide joi la ora locală 07:00 (05:00 GMT). Vineri, la ora locală 19:00 (17:00 GMT), bazilica se va închide. Ulterior, va începe ritualul închiderii sicriului.
Foto: (c) Remo Casilli / REUTERS
Cozi lungi au început să se formeze dimineața devreme în așteptarea deschiderii bazilicii. Mulți credincioși au putut lua parte la mutarea sicriului cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc de la capela Santa Marta la Bazilica Sfântul Petru.
Credincioșii au fost lăsați să intre numai după ce cardinalii, episcopii și personalul Vaticanului și-au luat rămas-bun de la Papa Francisc.
Foto: (c) ALESSANDRO DI MEO / Pool via REUTERS
Sicriul a fost așezat în fața mormântului Sfântului Petru, în fața baldachinului impunător al lui Bernini, iar zona a fost izolată pentru ca vizitatorii îndoliați să poată păstra distanța.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc a fost purtat în procesiune prin Piața Santa Marta, Piața Protomartirilor Romani și pe sub Arcul Clopotelor, ajungând în Piața Sfântul Petru și apoi în Bazilica Sfântul Petru, prin poarta principală. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Funeralii Papa Francisc/ Cine va fi următorul papă? Câteva indicii de urmărit
* Funeralii Papa Francisc/ Sicriul cu trupul Papei, purtat în procesiune la Bazilica Sfântul Petru
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rezervele de medicamente se epuizează în Gaza, avertizează directorul general al OMS
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, și-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la epuizarea proviziilor medicale în Gaza, subliniind necesitatea ridicării blocadei israeliene asupra ajutorului umanitar în acest teritoriu palestinian devastat de război, relatează AFP. Du
VIDEO Franța: Guvernul intenționează să impună până la două zile pe lună timp de consultație pentru zonele prioritare
Guvernul francez intenționează să impună până la două zile pe lună timp de consultație medicilor în zonele prioritare ale țării, o măsură cheie din cadrul unui plan de combatere a lipsei de personal medical, a anunțat vineri o sursă guvernamentală, relatează AFP. Acest 'principiu de solidaritate' a corpului medical este pre
Peste 150.000 de credincioși și-au luat adio de la Papa Francisc până vineri după-amiază
Peste 150.000 de credincioși catolici și nu numai au trecut prin dreptul sicriului în care se află rămășițele Papei Francisc până vineri după-amiază, cu câteva ore înainte de închiderea și sigilarea sicriului, transmite DPA. Rămășițele pământești ale Papei Francisc au fost expuse miercuri în fața altarului bazilicii Sf
Funeralii Papa Francisc/ Ultima zi de pelerinaj la sicriul Papei Francisc
Vaticanul se pregătește vineri pentru funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă dimineață în Piața Sf. Petru, la Roma, în timp ce mii de credincioși continuă pelerinajul la sicriul suveranului pontif pentru a-și lua adio, înainte de sigilarea sicriului ce urmează să aibă loc la ora locală 20:00 (18:00 GMT), transmite AFP. &I
Funeralii Papa Francisc/ Identitatea următorului papă este 'total imprevizibilă' (expertă în problemele Vaticanului)
O expertă în problemele Vaticanului a declarat că identitatea următorului papă este 'total imprevizibilă', adăugând că lansarea recentă a filmului 'Conclave' a alimentat probabil interesul publicului pentru acest proces cu o istorie seculară, relatează vineri DPA/PA Media. Cardinalii se vor reuni pentru a vota pentru succesorul Pape
Funeralii Papa Francisc/ Scene haotice în timp ce credincioșii stau la coadă pentru a trece prin fața sicriului
Scene haotice au avut loc vineri în fața Vaticanului, în timp ce mulțimea de persoane îndoliate, venite să-i aducă un ultim omagiu regretatului Papă Francisc, continua să se adune în ultima zi în care trupul neînsuflețit al acestuia este depus în Bazilica Sfântul Petru, notează DPA. Oamenii care
Sudan/ Un centru de cercetare medicală unic în lume, distrus de război (OMS)
Singurul centru din lume dedicat cercetării micetomului, o boală tropicală infecțioasă care afectează în special populațiile defavorizate, a fost distrus la Khartoum de războiul care afectează Sudanul, a declarat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează AFP. ''Centrul de cercetare asupra micetomului (MRC) a fost gra
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Peste 128.000 de persoane au trecut prin fața sicriului (Vatican)
Peste 128.000 de persoane au intrat începând de miercuri dimineață în Bazilica Sfântul Petru din Roma pentru un ultim omagiu la sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc, care a încetat din viață luni, la vârsta de 88 de ani, a anunțat vineri Vaticanul, transmite AFP.
Funeralii Papa Francisc/ Ultimele pregătiri pentru înmormântarea regretatului pontif
Vaticanul face vineri ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă dimineață în Piața Sfântul Petru din Roma, credincioșii și turiștii având la dispoziție o ultimă zi pentru a aduce un ultim omagiu la sicriul deschis, transmite AFP. Majoritatea celor 50 de șefi de stat și 10 monarhi ca
Funeralii Papa Francisc/ Mormântul Papei Francisc, din marmură, va purta o singură inscripție: 'Franciscus'
Mormântul Papei Francisc, de la bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, va fi realizat din marmură și va purta o singură inscripție 'Franciscus', adică Francisc în latină, a anunțat joi Vaticanul, transmite AFP. Într-o scurtă declarație însoțită de o fotografie a proiectului, Vaticanul a anunțat că marm
Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite joi Vatican News. Cardinalul Kevin Farrell, Camerlengo al Bisericii Catolice, va conduce ritul sigilării sicriului Papei Francisc înainte de funeraliile ce se vor desfășura sâm
Serbia: 82:000 de litri de petrol s-au scurs dintr-o barjă în Dunăre
Aproximativ 82.000 de litri de petrol s-au deversat în timpul transferului pe o barjă pe Dunăre, la circa 20 km de capitala sârbă Belgrad, provocând un risc de poluare a fluviului, a confirmat joi pentru AFP institutul care analizează probele de apă. Incidentul a avut loc pe 21 aprilie la rafinăria din portul Pancevo, î
Funeralii Papa Francisc/ Mormântul Papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică, 27 aprilie
Mormântul papal de la bazilica Santa Maria Maggiore va putea fi vizitat începând din dimineața zilei de duminică, 27 aprilie, la o zi după ce Papa Francisc va fi înmormântat în biserica pe care o iubea, conform unui anunț făcut joi de directorul biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni, transmite ANSA. &nbs
Corpul maltratat și în degradare al unei jurnaliste ucrainene, decedată în captivitate în Rusia, repatriat în #Ucraina
Trupul tinerei jurnaliste ucrainene Viktoria Roșcina (28 de ani) a fost returnat Ucrainei, au anunțat joi responsabili de la Kiev, la peste șase luni după anunțul decesului său în detenție în Rusia în circumstanțe tulburi, relatează AFP și Meduza.io. 'Corpul său a fost restituit în cadrul unei recente repatrieri, la
Mexic: Drumuri blocate și vehicule incendiate în fieful unui cartel
Grupuri criminale au blocat miercuri drumuri și au incendiat vehicule în vestul Mexicului, în trei state în care un cartel puternic și grupuri criminale locale sunt în conflict, au informat autoritățile și media, relatează AFP. Ziarele mexicane au vorbit despre 'narcoblocaje' pentru a descrie amplificarea spectaculoasă a violenț