Noul ''Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie'' - ieşit de sub tipar

Noul "Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie" (ediţia a VI-a) (ÎOOP6), coordonat de academicianul Gabriela Pană Dindelegan, tocmai a ieşit de sub tipar, anunţă, miercuri, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" al Academiei Române.
ÎOOP6 continuă tradiţia "Îndreptarelor" academice elaborate de Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române (ediţia anterioară datează din 1995), fiind o lucrare esenţialmente normativă, menită să ofere soluţii corecte în cazurile de variaţie lingvistică, precizează institutul într-o postare pe Facebook.
Apărută la Editura Univers Enciclopedic, lucrarea are o largă destinaţie, adresându-se atât utilizatorilor specialişti, cât şi celor nespecialişti, tuturor acelora care folosesc limba română în manifestarea ei orală sau scrisă - de la elevi, studenţi, masteranzi, profesori la jurnalişti, editori, scriitori, traducători, jurişti etc.
În cele 352 de pagini, cartea răspunde celor mai dificile întrebări normative, asigurând utilizarea corectă a limbii române literare actuale.
"ÎOOP6 are două părţi: în prima parte, se prezintă criteriile de elaborare a lucrării, precum şi principiile ortografiei româneşti, urmate de sinteze normative pentru fiecare dintre clasele lexico-gramaticale; partea a doua, destinată vocabularului propriu-zis, cuprinde, în ordine alfabetică, cuvintele şi formele cu dificultăţi normative. Se includ aici fie cuvinte cu greşeli curente de utilizare (în scriere, în pronunţie, în silabaţie, în despărţirea la capăt de rând, în accentuare, în flexiune etc.), fie cuvinte cu variaţie de uz, recomandându-se, în fiecare caz, forma literar corectă", precizează sursa citată.
Din echipa de elaborare, coordonată de Gabriela Pană Dindelegan, au făcut parte Cristiana Aranghelovici, Adnana Boioc Apintei, Raluca Brăescu, Ştefan Colceriu, Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae, Irina Nicula Paraschiv, Gabriela Pană Dindelegan. Revizie: Rodica Zafiu, Emanuela Timotin, Cristian Moroianu.
Lucrarea, public dezbătută, a primit acordul ştiinţific din partea Comisiei academice de cultivare a limbii şi a Consiliului ştiinţific al Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" şi a fost aprobată şi de conducerea Academiei Române. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti” / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO UPDATE/Sfânta Lumină de la Ierusalim - în România; PS Paisie: Biserica ne invită spre lumina cea adevărată, Hristos Domnul
Biserica ne invită pe toți, astăzi, spre lumina cea adevărată, care este Hristos Domnul, cel Înviat, oferindu-ne luminarea vieții noastre, prin învățătura Sa, prin prezența Sa vie, plină de Duhul cel Sfânt în viața noastră, a afirmat sâmbătă episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. 'Însă, așa cum crucea precede Lumina
Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; tradiția inaugurată de Patriarhul Daniel continuă în Anul Centenar
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui
Teatrul Mic: A murit actrița Julieta Szonyi
Teatrul Mic a anunțat vineri decesul actriței Julieta Szonyi, cea care a interpretat-o pe Adnana în serialul de televiziune 'Toate pânzele sus'. Julieta Szonyi s-a născut pe 13 mai 1949, la Timișoara. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică 'Ion Luca Caragiale' la București și a interpretat numeroa
Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El. 'Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvoru
Ziua Cărților Deschise la Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Potrivit unui comunicat de presă al muzeului transmis vineri AGERPRES, seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valori
Dâmbovița: Calea Luminii - 2.026 de candele aprinse în centrul Târgoviștei în Joia Mare
Evenimentul Calea Luminii a avut loc, joi seara, în centrul municipiului Târgoviște, unde 2.026 de candele au fost aprinse de la Catedrala Mitropolitană până în Piața Mihai Viteazul și pe Bulevardul 'Regele Carol I'. Acest eveniment este unic în țară și are loc în fiecare an la Târgoviște, &ici
REPORTAJ/Mureș: Două volume din 'Cântece dumnezeiești' de Balassi Bálint, păstrate în lume; unul e la Biblioteca Teleki
Unul din cele două volume care s-au păstrat în lume din 'Istenes énekek' (Cântece dumnezeiești) de Balassi Bálint, tipărit în 1632, la Viena, se află în colecția de cărți rare la Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș, aceasta fiind prezentată publicului cu ocazia Zilei Poeziei Maghiare.
Episcopul Mihai Frățilă: Paștele - prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie un privilegiu al credinței
Paștele reprezintă un fericit prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie și pentru noi un privilegiu al credinței, afirmă PS Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice 'Sfântul Vasile cel Mare' de București, în Scrisoarea Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului - 2025. '&Icir
Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' - în patru orașe din România, în perioada 24 - 27 aprilie
Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' va ajunge, în perioada 24 - 27 aprilie, în patru orașe din România. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, caravana va prezenta spectatorilor o expoziție cu obiecte din universul cinematografic al filmului și al perioadei (autori scenografii Iulia și Vi
Galați: Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii - săvârșită, în Joia Mare, la Catedrala Arhiepiscopală
Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii, un obicei păstrat cu sfințenie an de an, amintind de fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor, a fost săvârșită în Joia Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Ca în fiecare an, în Joia cea
Hunedoara: Credincioșii sunt așteptați la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', de la Lupeni spre Straja
Credincioșii creștini sunt așteptați vineri, 18 aprilie, la biserica ortodoxă din centrul municipiului Lupeni la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', în care participanții străbat un traseu de peste 10 kilometri, până în stațiunea Straja, în semn de prețuire față de jertfa lui Isus Hristos din Vinerea Mare. M
Patriarhie - s-a sfințit Marele Mir; PF Daniel: Acest mir reprezintă o credință puternică
Patriarhul Daniel a săvârșit în Joia Mare, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
CNA: 12 eliminări de materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok și Facebook
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis, în perioada 12 - 17 aprilie, 12 ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal în mediul online publicate pe platformele TikTok (7), Facebook (3), X (2). 'Deciziile CNA urmăresc eliminarea conținutului ilegal raportat, inclusiv redistribuirile și replicările conținutu
REPORTAJ/Neamț: Casa Memorială 'Calistrat Hogaș', locul de unde chipul scriitorul încă scrutează munții Neamțului
În inima municipiului Piatra-Neamț, pe strada care îi poartă numele și la câțiva pași de liceul care îi cinstește memoria, un chip cioplit în piatră încă mai scrutează munții din fața cerdacului casei, așa cum o făcea în urmă cu aproape 150 ani.
Scrisoarea Pastorală a episcopului de Cluj-Gherla, Claudiu
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos! Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciu