logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Bihor: Consiliul Judeţean o sărbătoreşte pe interpreta de muzică populară Florica Bradu

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul Judeţean (CJ) Bihor o va sărbători pe interpreta Florica Bradu, de 60 de ani în slujba melosului popular bihorean, printr-un mare concert aniversar, pe 3 octombrie, realizat cu sprijinul TVR, alături de alte evenimente culturale dedicate acesteia, pentru lansarea recentei sale cărţi, "Trec prin lume cântând".

"Din nefericire, de multe ori, ne arătăm aprecierea faţă de oamenii valoroşi abia după ce ei nu mai sunt printre noi. În această idee, comunitatea bihoreană îşi propune să schimbe acest obicei şi să îşi arate respectul şi preţuirea faţă de oamenii ei valoroşi încă din timpul vieţii acestora. Organizăm astfel mai multe evenimente artistice care se adresează sufletului comunităţii bihorene şi care sunt dedicate unui om care a reprezentat cu cinste prin tot ce a făcut de-a lungul existenţei sale comunitatea noastră, atât în ţară, cât şi în străinătate. Este vorba despre doamna Florica Bradu care, vreme de 60 de ani, a fost preocupată de frumosul ce ne caracterizează ca bihoreni, de autentic şi specific," a declarat, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan.

 

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO

În primul rând, Mircea Mălan a menţionat că doamna Florica Bradu a fost ajutată să îşi publice cartea "Trec prin lume cântând", apărută la Editura Muzeului Ţării Crişurilor, ce cuprinde melodiile repertoriului propriu, cu texte şi partituri. Acestea din urmă sunt scrise de regretaţii dirijori George Vancu şi Constantin Arvinte.

Un al doilea eveniment va avea loc în 28 septembrie, la Muzeul Ţării Crişurilor, pentru lansarea acestei cărţi.

La mijlocul lunii octombrie, cartea va fi prezentată şi în Parlamentul României, împreună cu un moment artistic dedicat Floricăi Bradu.

Concertul aniversar va avea loc în 3 octombrie, de la ora 18,00, în sala Teatrului "Regina Maria", sub genericul "Florica Bradu - Lioara Bihorului". Orchestra "Rapsodia bihoreană", condusă de prof. Liviu Buţiu, va asigura partea instrumentală, invitaţii fiind atât nume sonore din "generaţia de aur", cât şi tineri interpreţi de valoare. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor, invitată fiind etnomuzicologul Elise Stan.

"Încă din zorii acestui proiect al spectacolului, am simţit pe umerii mei responsabilitate şi multă recunoştinţă. Vă mulţumesc pentru că v-aţi gândit să mă sărbătoriţi în contextul unui proiect mai larg, de promovare şi accentuare a preocupărilor pentru tradiţii, pentru muzica populară. Asta fac de-o viaţă. Concertul a venit exact pe bucuria mea de a atrage atenţia că cultura tradiţională este exprimarea cea mai autentică a unui neam, în speţă a neamului nostru, în mod particular, a Bihorului. Interpreţii şcoliţi şi cu responsabilitate morală faţă de ceea ce fac ştiu să aleagă valori. Avem un tezaur de valori pe care trebuie să-l adunăm, să-l respectăm, să-l îmbrăcăm în suflet şi în dragoste de neam şi să îl aducem în faţa publicului," a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, Florica Bradu, care la bază este profesoară de limba şi literatură română.

Referindu-se la cartea sa recentă, interpreta a dorit să sublinieze că orice artist care se implică total în această profesie trebuie să aibă grijă la textele cântecelor, să fie de mare frumuseţe artistică, într-o simbioză perfectă cu melodia.

Dirijorul Liviu Buţiu, manager al Centrului de Cultură Bihor, a afirmat că este o onoare să fie implicat în acest proiect, realizat cu Consiliul Judeţean şi cu Televiziunea Română, care va înregistra concertul. Potrivit acestuia, îşi vor da concursul: Viorica Flintaşu, Angelica Stoican, Nicolae şi Nicuşor Mureşan, Traian Jurchela, Florica Zaha, Maria Sidea, Andreea Voica, Deian Galetin, Cornelia Căprariu Roman, Antonela Ferche Buţiu, Petrică Paşca. De asemenea, vor fi prezenţi tinerii artişti bihoreni Andrei Corb şi Ciprian Mocan, precum şi Grupul vocal "Lioara" al Şcolii Populare de Arte Francisc Hubic şi Grupul vocal-instrumental "Iza".

Mircea Mălan a mai subliniat că toate aceste activităţi se înscriu în conceptul conducerii CJ de a dezvolta componenta sufletească a comunităţii bihorene.

"Aşa cum ştiţi, am derulat mai multe proiecte care nu se vor opri şi am început deja să lucrăm la a doua ediţie a proiectului 'Bihorul colindă', vom organiza şi un spectacol de Ziua naţională a României, alte evenimente cu ocazia Zilei culturii române şi altele," a conchis acesta. AGERPRES/(A, AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 3

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 22-02-2025 20:22

VIDEO Berlinala 2025/Filmul 'Dreams (Sex Love)',recompensat cu Ursul de Aur; Radu Jude a câștigat un Urs de Argint pentru scenariu

Producția 'Dreams (Sex Love)'/'(Drommer', în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului 'Kontinental '25' în

Cultura - Media 22-02-2025 15:10

Conferința 'Jeudis de la Francophonie' - la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'

Studenți francofoni veniți din peste 30 de țări pentru a-și desfășura studiile în România, reprezentanți ai mediului diplomatic, vorbitori de limbă franceză și cadre didactice au luat parte la prima conferință din acest an din seria 'Jeudis de la Francophonie', desfășurată, în această săptămână, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare

Cultura - Media 22-02-2025 13:01

Sesiune extraordinară a academiilor franceză și română, desfășurată la Paris

O sesiune extraordinară a academiilor franceză și română, prin care a fost marcată împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze, a avut loc, săptămâna aceasta, la Institut de France din Paris. Ședința, cu tema 'Sapere aude' ('Îndrăznește să cunoști'), la care a fost prezent secretarul de stat pent

Cultura - Media 21-02-2025 15:37

Intotero: Limba maternă este esențială pentru păstrarea culturii și identității fiecărei comunități

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, afirmă că limba maternă este esențială pentru păstrarea culturii și identității fiecărei comunități, riscând să se piardă, dacă nu este transmisă în familie și școală. 'Lucian Blaga spunea că 'Limba este întâiul mare poem al unui popor' . Prin ea ne exprimăm tradițiile,

Cultura - Media 21-02-2025 14:54

Constanța: Ministrul Afacerilor Externe al Confederației Elvețiene și autoritățile locale au marcat Ziua Internațională a Limbilor Materne

Șeful Departamentului Federal al Afacerilor Externe (DFAE) al Elveției, Ignazio Cassis, a marcat vineri, la Constanța, Ziua Internațională a Limbilor Materne, alături de reprezentanții administrației locale. Potrivit Primăriei Constanța, scopul principal al vizitei în România a ministrului Afacerilor Externe al Confederației Elveți

Cultura - Media 21-02-2025 12:49

ICR: Scriitorul Radu Vancu va reprezenta România la Festivalul Internațional de Literatură Odesa

Scriitorul Radu Vancu va reprezenta România, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură Odesa (ILO), devenit itinerant ca urmare a războiului din Ucraina. Ediția ILO 2025 are loc în Polonia, în perioada perioada 22 - 28 februarie, și transformă Palatul Potoc

Cultura - Media 21-02-2025 10:39

CNA: 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme, în ultimele șase luni

Consiliul Național al Audiovizualului a anunțat, vineri, că a emis, în ultimele șase luni, 15 ordine de eliminare a conținutului ilegal de pe marile platforme. 'Impactul acestor ordine de eliminare se ridică la 25.012.073 de vizualizări ale materialelor audiovizuale eliminate de pe platformele online foarte mari (VLOPs), vizând YouTube, Faceboo

Cultura - Media 21-02-2025 10:19

Olt: Casa Memorială Iancu Jianu, reamenajată cu obiecte specifice unei cule boierești

Casa Memorială Iancu Jianu din Caracal, imobil a cărui reabilitare a fost finalizată la sfârșitul anului trecut după o perioadă de 15 ani în care a fost închisă pentru lucrări, este reamenajată cu obiecte specifice unei cule boierești și este pregătită pentru a fi redeschisă publicului în acest an, potrivit primarului municipiului Caracal, Ion

Cultura - Media 21-02-2025 09:15

REPORTAJ/Vaslui: 'Cămăși noi, cusute după modele vechi' - proiectul care arată frumusețea portului popular

Muzeul Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui a organizat, în sala expoziției de bază a Secției de Etnografie, șezătoarea 'Cămăși noi, cusute după modele vechi', proiect ce vorbește despre frumusețea portului tradițional și își propune să scoată la lumină piese vestimentare autentice, care să fie reproduse cu ajutorul unor meșteri populari pasionați.

Cultura - Media 21-02-2025 08:40

Irina Rimes, Alina Eremia și trupa Alternosfera concertează vineri în Capitală

Irina Rimes, la Sala Palatului, Alina Eremia, la Sala Luceafărul, și formația Alternosfera, la Arenele Romane, vor susține, vineri, concerte în Capitală. Irina Rimes revine la Sala Palatului cu conceptul ei muzical 'Sufrageria Irinei' în care va prezenta unele dintre cele mai apreciate melodii din discografia sa. 'Î

Cultura - Media 20-02-2025 20:47

Bihor: Filarmonica de Stat din Oradea a vândut cu 14 % mai multe bilete în 2024 față de anul anterior

Filarmonica de Stat din Oradea a încheiat anul 2024 cu un număr de 98 de concerte susținute, dintre care 35 sold-out, fiind atrași 56.339 de spectatori, cu 7% mai mulți ca în 2023, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Consiliul Județean (CJ) Bihor. De asemenea, a crescut și numărul biletelor vândute a cre

Culte 20-02-2025 16:59

Mureș: Călugărița Maria Rodica, în vârstă de 109 ani, a primit o distincție de onoare din partea prefectului

Prefectul județului Mureș, Ovidiu Butuc, i-a acordat, joi, o distincție de onoare călugăriței Maria Rodica din Sighișoara, care urmează să împlinească vârsta de 109 ani. 'Sora Maria Rodica este un exemplu de viață și sfințenie. Oameni ca domnia sa sunt din ce în ce mai rari în lumea noastră, motiv pentru care am con

Cultura - Media 20-02-2025 15:56

Spectacolul 'Hansel și Gretel' - premieră la Opera Comică pentru Copii, pe 8 și 9 martie

Spectacolul 'Hansel și Gretel', celebra operă a compozitorului german Engelbert Humperdinck, în regia lui Cristian Mihăilescu, va avea premiera oficială, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, pe 8 și 9 martie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, premiera oficială va fi precedată de avanpremier

Cultura - Media 20-02-2025 15:10

Hunedoara: Restaurarea Castelului Corvinilor continuă în perioada frigului în spațiile interioare

Restaurarea Castelului Corvinilor din municipiul Hunedoara continuă în perioada zilelor foarte reci în spațiile interioare ale acestuia, fiind vizate cu prioritate podul Capelei și podul Sălii Dietei, a informat joi primarul Dan Bobouțanu. Intervențiile sunt posibile datorită unui al doilea mare proiect de restaurare-conservare pen

Cultura - Media 20-02-2025 14:46

Cluj: Muzeul Etnografic al Transilvaniei a achiziționat cea mai mare colecție de mărțișoare din România

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca anunță că a achiziționat cea mai mare colecție de mărțișoare din România, care cuprinde peste 5.200 de piese și care au fost adunate de clujeanca Ingeborg Marta Bogdan. 'Cea mai mare colecție de mărțișoare din România, în patrimoniul MET. Muzeul Etnografic al Transi