DANS ÎN IE / Tinerii bihoreni - îndrumaţi să descopere frumuseţea jocului şi portului popular
Ia este mai puţin întâlnită în ţinuturile bihorene, unde este înlocuită cu cămaşa, pentru că ia, ca şi obiect de îmbrăcăminte, nu este specifică în cultura tradiţională din Ţara Crişurilor.
"În Bihor, nu avem ie, ci spăcel sau spătoi (cămaşa). Costumul popular este confecţionat din pânză de cânepă, nu din in, cânepa având un fir mai grosier, mai aspru. Din acest motiv, cămăşile nu au acea fluiditate frumoasă a iilor. S-a mai cultivat şi inul, dar nu cu atâta sârg ca şi cânepa. Din documente reiese că principala plantă textilă a fost cânepa, din diverse motive. În primul rând, pentru că a fost uşor de adaptat la această zonă, la terenuri mai înalte sau mai joase, iar oamenii puteau să o cultive şi la marginea unui lan de porumb. Poate şi datorită tradiţiei de secol 18-19, în care dijma nu se lua atât de frecvent din cânepă, pentru că nobilii nu o foloseau şi atunci ţăranii au preferat să cultive plantele care nu erau dijmuite", a declarat, pentru AGERPRES, muzeografa Sabina Horvath.
Portul popular din Ţara Crişurilor se caracterizează printr-o mare diversitate de forme, manifestată parte în croi, cu o ţinută aparte dată de pânză, dar mai ales în alegerea câmpurilor ornamentale, în motive decorative şi în cromatică.
Hainele de sărbătoare pe care le îmbrăcau sătenii la jocul satului tradiţional erau o mândrie personală în acest cadru, ce se contura ca o expoziţie vie a portului. Fiecare purta ce avea mai frumos.
Iar jocul satului tradiţional, periodic, duminical, era un eveniment cu puternice implicaţii sociale. Aici se înfiripau relaţiile între fete şi băieţi, aici se întâlneau bătrânii satului, se şlefuiau, în timp, prin repetare şi prin inventivitatea tinerilor dansatori formele surprinzătoare ale dansului tradiţional pe care le întâlnim şi astăzi.
.jpg)
Despre toate aceste lucruri, coregrafa Florica Negrău îi învaţă, de peste 30 de ani, pe copiii şi tinerii care îndrăgesc dansurile populare la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea. Ansamblul folcloric "Florile Bihorului", pe care l-a înfiinţat aici în 1993, după ce a condus alte formaţii în oraş, a devenit, prin palmaresul bogat, un ansamblu de referinţă în folclorul românesc. An după an, generaţii noi de învăţăcei au trecut prin orele de pregătire ale coregrafei.
Pasionată de dansul popular, Florica Negrău s-a afirmat ca dansatoare în ansamblurile reprezentative ale Bihorului, iar în 1976 a fost selectată, alături de Pavel Dacin, în "Cununa Carpaţilor", pentru un turneu în SUA. Au curs apoi turneele în lume.
Absolventă a cursurilor Academiei de Jocuri Folclorice, avându-i ca profesori pe maeştrii Theodor Vasilescu şi Marin Barbu, Florica Negrău este, din 2003, şi autoarea unei culegeri bilingve (română-engleză) de folclor, numită "Jocuri populare tradiţionale din Bihor". Cartea este specială prin transcrierea fidelă a dansurilor, într-un sistem grafic de notare elaborat de expertul Theodor Vasilescu.
"Acest sistem de notare oferă în primul rând posibilitatea înregistrării grafice a mişcării în spaţiu şi timp, prin utilizarea unui număr restrâns de semne convenţionale de bază, care să poată reda prin asocierea şi combinarea lor o gamă oricât de amplă de mişcare. Se adaugă posibilitatea suprapunerii perfecte pe partitura muzicală. Este un instrument util coregrafului, atât în notarea rapidă, cât şi în citirea cursivă a dansurilor populare", a precizat Florica Negrău.
Aşadar, pe lângă experienţa coregrafică a profesoarei, tinerii şi toţi cei doritori au la dispoziţie acest volum, în Biblioteca Revistei Familia, care cuprinde şi un studiu despre ocaziile de joc, specificul celor trei subzone ale Crişanei şi portul de sărbătoare caracteristic, într-o imagine de ansamblu a jocurilor bihorene.
"Este o lucrare laborioasă, care încununează ani de experienţă dăruiţi de autoare scenei de folclor şi predării lui în şcoala tinerei generaţii", a notat, în cuvântul înainte, maestrul Theodor Vasilescu.
.jpg)
Diplomele şi trofeele ce încarcă vitrinele din Palatul Copiilor amintesc, printre multe altele, de Festivalul UNICEF din Baia Mare sau de festivalurile internaţionale la care au câştigat premii - precum "Peştişorul de aur", de la Tulcea, "Pe fir de baladă" - Târgu Jiu, "Lia, Ciocârlia" - Chişinău ori "Fontenay le Comte" - Franţa.
În paralel, an de an, Palatul Copiilor a devenit şi organizator pentru Festivalul de Datini şi Obiceiuri de iarnă, dar şi al Festivalului internaţional "Flori alese de pe Crişuri".
Ce înseamnă, aşadar, jocul popular?, am întrebat-o pe coregrafa Florica Negrău. Am aflat astfel că jocul este "descătuşarea ţăranului după o săptămână de lucru. O evadare din trupul lui, sub influenţa muzicii, pentru a se manifesta cu toată dăruirea lui prin joc". În spectacolul coregrafic, bărbaţii se detaşează prin "partitura" proprie cu bătăi pe cizme, pinteni, bătăile sincopate din palme. În dialogul partenerilor, în acelaşi timp sau intercalat, se petrece dansul fetelor, care a evoluat chiar până la un joc specific, Ţura fetelor.
Concurenţa între feciori îi ajuta pe cei mai buni să câştige câte o fată frumoasă sau înstărită. Iar fetele de măritat, care ştiau să joace, erau mai bine văzute şi atractive: "Învârte-te, mândră, roată/Să văd rochia cum se poartă/De s-a purta rochia bine/Oi veni sara la tine".
.jpg)
Studiul jocului se bazează pe ritmică, explică pentru AGERPRES profesoara, repertoriul bihorean fiind restrâns la trei tipuri, de la ritmuri lente la accelerate: "Polca" sau "Poarga", pe ritmuri rare, "Pe picior" sau "Ardeleana", vivace, întâlnit în majoritatea Transilvaniei, şi jocul allegro "Mânânţelul", un joc de viteză.
Jocurile în perechi sunt însoţite, mai ales cele vioaie, de învârtitul pe sub mână al fetelor, de bătăi pe picioare, pe ritm uşor sau accentuat, de pinteni în săritură (se bat călcâiele cizmelor), cu paşi tropotiţi, în combinaţii ritmice neaşteptate.
"Ca să iasă din eul lor obişnuit, după o săptămână de lucru, la higheghe, la joc, sătenii se descătuşau, dădeau tot ce aveau mai frumos în dansuri. Erau inventivi în figuri de dans, după talentul fiecăruia, pentru a ieşi în evidenţă în faţa fetelor. 'Ce fecior mândru, ce bine ştie să joace, cât de sus poate să ridice piciorul, cum se bate pe cizmă' - astea erau atributele de invidiat între feciori. Aşa apărea concurenţa între băieţi. Dacă unul se manifesta într-un fel, celălalt voia să facă şi mai bine, şi mai altfel. Mereu era această concurenţă între ei. Fetele îi admirau pe cei mai buni. Iar când jucau în perechi, se întreceau la învârtit fata, ori făceau alte figuri, toate respectând însă tiparul jocului tradiţional", ne dezvăluie instructoarea.
.jpg)
Acolo, la hora satului, se întâlneau, practic, tinerii, în locul unde, sub grumazul ceterii, se legau prietenii, se aprindeau inimi şi se hotărau viitoare căsnicii. "Spectacolul" însă se juca în faţa tuturor, fie tineri sau bătrâni, fete fecioare sau neveste. Important era să iasă în evidenţă şi să vorbească apoi satul despre ei în următoarea săptămână.
"Îmi amintesc de vremea când eram eu mică. Io-s de la Cefa, din Ateaş. Tatăl meu era feciorul satului, cel mai bun dansator. Şi îl auzeam de multe ori strigând la joc: 'Zi-mi o ardeleană, highighiş!' Şi-acolo erau cei mai fericiţi", îşi aminteşte doamna Florica.
Jocurile sunt asociate cu strigături, replici date de băieţi fetelor şi invers, fiecare strigătură având rolul ei suprapusă pe mişcare. Nu întâmplător, feciorul striga, când o chema la joc: "Hai, mândruţo, să te joc/Că am stat destul pe loc".
Un joc specific din zona Beiuşului, numit "Vatra", are accente la podele. Numele lui derivă de la obiceiul oamenilor de a se ajuta când o familie nouă îşi construia o casă, bătătorind cu tălpile pământul vetrei, fundaţia locuinţei.
.jpg)
La jocurile specifice e de menţionat ''Fecioreasca fetelor'', care, în Bihor, se numeşte ''Ţura fetelor'' şi vine de pe Valea Barcăului, din satul Voivozi. A apărut în timpul războiului, când feciorii satului erau plecaţi pe front. Rămase singure, fără parteneri la higheghe, fetele au fost nevoite să joace între ele, imitând, practic, jocul feciorilor. În timp, a devenit un joc de sine stătător, numit ''Ţura fetelor'' de pe Valea Barcăului.
Fetele, şi ele, folosesc bătăile pe picioare, însă doar schematic, cu mişcări elegante, fără să îşi ridice poalele. "Ce folos de voi feciori/Nu ştiţi ţura ca şi noi" sau "Ce folos că sunteţi mulţi/Că eu n-am p-aici drăguţ!" sunt strigături în timpul acestui joc.
Despre costumul popular, profesoara îşi învaţă discipolii că acesta reprezintă identitatea noastră naţională, pe care trebuie să-l poarte cu demnitate şi mândrie.
"Eu aşa le spun: 'Când ai îmbrăcat costumul popular, tu eşti artist, tu reprezinţi cinstea şi omenia ţăranului, trebuie să fii cel mai mândru!'. Copiii trebuie să ştie că ţăranul purta costumul popular doar la sărbători. Şi îi văd pe mulţi interpreţi azi - şi mă contrazic cu ei - încălţaţi în opinci. Dar ţăranul nu purta opinci decât la lucru. În zi de sărbătoare încălţa cizmele de box şi ghetele cu tureac. Ţăranul îşi etalează prin costum hărnicia femeilor din familia sa, îndemânarea şi talentul lor", a precizat coregrafa.
.jpg)
Copiii mai învaţă că, spre deosebire de costumul bătrânesc, în culori închise, cel pentru tineri, fete şi băieţi, este mult mai vesel ca şi cromatică. De regulă, este confecţionat din pânză de cânepă, ţesută în război, apoi este croit şi ornamentat cu motive cusute, brodate. Acestea se regăsesc pe un fundal geometric, dat de urzeală şi băteală. Costumele populare ale dansatorilor actuali sunt realizate însă dintr-o pânză mai uşoară şi mai moale, păstrând decoraţiunile specifice.
În lecţiile lor teoretice, dansatorii de la Palat învaţă şi despre semnificaţia motivelor populare cusute pe cămaşa tradiţională, simboluri diferite, uzuale în arta populară. Cele mai folosite motive sunt, în terminologia populară, roata - simbol solar şi calea rătăcită - o linie frântă, în zig-zag, un simbol cu adânci semnificaţii în mentalitatea ţărănească, semnificând cursul vieţii, cu bune şi cu rele.
Se mai întâlneşte cârligul, în diverse forme, un simbol al uneltelor, împodobit cu ochişori sau decorativ pe manşeta mânecilor. Foarte frecvent se folosesc şi "coarnele berbecului", cu referire la ocupaţiile de creştere a oilor. Motivele fitomorfe cuprind o largă paletă de "pene", adică de flori sau frunze stilizate, cele mai dese fiind spicul grâului, florile de rug (măceş), crenguţa de brad sau chiar bănuţii, ca nişte năsturei.
.jpg)
Copiii de la cercul de dansuri populare au vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, unii cresc în ansamblu şi nu mai vor să se despartă de coregrafa lor. Astfel, cei care depăşesc majoratul pot activa în Fundaţia etnofolclorică "Florile Bihorului" (din 1997).
"Eu am început în urmă cu şapte ani dansul popular, o pasiune pe care am dobândit-o datorită surorii mele care face dans de mult timp. Practic, aici am crescut cu doamna Negrău, aici am învăţat tot ce ştiu despre dansuri", ne spune Ariana Petrică.
Darius recunoaşte că îi place foarte mult dansul popular, deşi, la început, părinţii l-au trimis la Cerc să înveţe.
"Mie îmi place să dansez în pereche, învăţ mişcări noi. Până acum am învăţat Ardeleana, Crişul, Hotarul, este foarte plăcut", a mărturisit şi Adonis Bere, de 11 ani.
Şi alţi copii de 10 - 15 ani au îndrăznit, cu puţină emoţie, să spună de ce au venit la aceste cursuri şi ce anume le place.
O fetiţă, interpretă populară, a afirmat că ea era cursantă la canto, dar pentru că i se cerea şi mişcare scenică, avea nevoie să înveţe şi dansul popular, care îi place foarte mult.
De curând, la început de iunie, Ansamblul "Florile Bihorului" a câştigat locul III la Festivalul internaţional "Am fost şi-om fi" de la Sighetu Marmaţiei, un loc onorant între cele 20 de ansambluri competitoare. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* DANS ÎN IE / Cămaşa oltenească, reper de vestimentaţie rafinată şi obiect de colecţie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea










