Iaşi: O actriţă din American Horror Story participă la Comic Con

Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper, din antologia American Horror Story, vine la prima ediţie Comic Con Iaşi într-o dublă calitate, de invitat şi de moderator al unor paneluri din cadrul evenimentului, la care mai participă actorii Henry Ian Cusick (Lost, The 100), Sebastian Roche (Supernatural, The Vampire Diaries, The Originals), Luka Peros (La Casa de Papel) şi Nikola Djuricko (Stranger Things).
Potrivit unui comunicat de presă, Comic Con Iaşi va avea loc în zona Palas în perioada 25 şi 27 august, iar sesiunile de întrebări şi răspunsuri cu actorii sunt programate să aibă loc în zilele de sâmbătă şi duminică la Teatrul Naţional.
"Ca foarte mulţi actori, Naomi Grossman şi-a făcut debutul în teatru, iar în 2012 a participat la castingul pentru cel de-al doilea sezon din American Horror Story, Asylum, fără să ştie exact pentru ce personaj era audiţia. Ea îi dă viaţă lui Pepper, unul dintre pacienţii groaznicei instituţii de forţă, azilul Briarcliff. Pepper a revenit şi în cel de-al patrulea sezon, Freak Show, fiind primul personaj care îşi reia rolul într-un alt sezon. Mai apoi, şi alte personaje vor reveni în universul American Horror Story, printre care o parte dintre cele interpretate de Evan Peters, Sarah Paulson, Lily Rabe, Frances Conroy sau Emma Roberts", menţionează organizatorii Comic Con Iaşi într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, al doilea sezon din antologia American Horror Story s-a bucurat de un enorm succes şi de aprecieri atât din partea criticilor, cât şi a fanilor. Asylum a strâns 89 de nominalizări la diverse premii din industria cinematografica şi şi-a trecut în palmares 28 de trofee.
Pe lângă American Horror Story, actriţa s-a mai remarcat şi în seria Ctrl Alt Del, pentru care a primit şi o nominalizare la premiile Emmy.
"Naomi Grossman va modera o parte dintre sesiunile de întrebări şi răspunsuri, dar va avea parte şi ea însăşi de un panel dedicat, va face fotografii individuale cu fanii şi va oferi autografe personalizate", precizează organizatorii Comic Con Iaşi.
Cel mai mare eveniment din centrul şi estul Europei dedicat pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, gaming, cosplay şi nu numai, Comic Con România sărbătoreşte anul acesta 10 ani, prilej cu care îşi extinde universul fantastic şi în capitala Moldovei, la Iaşi.
Comic Con are loc în cadrul Digital Throne, un festival de 10 zile, pe scenele căruia vor cânta cunoscuţi artişti internaţionali şi peste 700 de jucători profesionişti din 120 de ţări vor concura în finalele Campionatului Mondial de Esports, cu premii totale de 500.000 de dolari. Digital Throne se desfăşoară între 24 august şi 3 septembrie.
În weekendul 19-21 mai, peste 53.000 de oameni s-au bucurat la Bucureşti de universul Comic Con care va ajunge în curând şi la Iaşi. Vizitatorii vor avea parte de numeroase atracţii şi surprize, dintre care amintim standuri cu produse inspirate din pop culture, artişti care îşi vor expune lucrările originale pe Aleea Artiştilor, posibilitatea de a experimenta jocuri video de ultimă generaţie sau parada cosplay care va cuprinde multe dintre personajele lor preferate.
În perioada următoare, pe site-ul www.comic-con.ro şi pe reţelele de socializare, vor fi dezvăluite mai multe detalii şi surprize, printre care şi informaţii referitoare la bilete aflate în număr limitat. În plus, fanii vor afla mai multe detalii şi despre prima ediţie Comic Con ce se va desfăşura pe Arena Naţională din Bucureşti în perioada 1-3 septembrie.
De-a lungul celor 10 ani, la Comic Con România au participat numeroşi actori cunoscuţi de la Hollywood, printre care Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Mark Shepard (Supernatural), Clive Standen (Vikings), Ed Westwick (Gossip Girl), Paul Wesley (The Vampire Diaries), Tom Wlaschiha (Game of Thrones, Stranger Things), Daniel Gillies (The Originals), Andrew Scott (Sherlock), Jim Beaver (Supernatural), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr.Who, The Hobbit), precum şi mulţi alţi actori de seamă din producţii de top ca House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, La Casa de Papel, Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Naomi Grossman/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală se vor desfășura vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o serie de evenimentele liturgice, dedicate și aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, acestea se vor desfășura astfel:
Filmul lui Bogdan Mureșanu 'Anul Nou care n-a fost' - în cinematografele din Franța și Belgia
Lungmetrajul 'Anul Nou care n-a fost', scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, va ajunge în cinematografele din Franța și Belgia, din 30 aprilie. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, avanpremiere speciale, cu participarea regizorului, au avut loc luna aceasta la Paris și Bruxelles. Din distribuția
Muzeul Țăranului - redeschis oficial după reabilitare; Intotero: Un lăcaș al credinței, al tradiției și al artei populare autentice
Muzeul Național al Țăranului Român a fost redeschis oficial joi, după un amplu proces de consolidare și reabilitare, ministrul Culturii, Natalia Intotero, subliniind la ceremonie că instituția este 'un lăcaș al credinței, al tradiției și al artei populare autentice'. 'Muzeul Național al Țăranului Român nu este doar un muzeu, ci un lăcaș
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică de București. Potrivit sursei citate, Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va
Sibiu: Ansamblul Folcloric 'Cindrelul - Junii Sibiului' va reprezenta România la EuropaFest în Germania
Ansamblul Folcloric Profesionist 'Cindrelul - Junii Sibiului' va reprezenta România, între 17 și 20 mai, la EuropaFest, eveniment găzduit de orașul german Landshut, potrivit unei hotărâri adoptate joi în ședința Consiliului Județean, instituție care finanțează acest ansamblu. 'Artiștii vor prezenta dansuri populare reprezent
Neversea Kapital - între 4 și 6 iulie, pe Arena Națională din Capitală
Prima ediție a festivalului Neversea Kapital va avea loc în perioada 4 - 6 iulie, pe Arena Națională din Capitală, organizatorii evenimentului semnând în acest sens un protocol de colaborare cu Primăria Municipiului București. Prima ediție Neversea Kapital va aduce bucureștenilor show-uri speciale ale unor artiști internaționali apreciați și
Mureș: Replici fidele ale soldaților de teracotă descoperiți la Xi'an, într-o expoziție la Muzeul Județean
Replici fidele ale soldaților de teracotă descoperiți la Xi'an, reconstituiri istorice și de obiecte de artă din timpul dinastiei Qin vor putea fi admirate în expoziția internațională 'Soldații de Teracotă - Armata nemuritoare a primului împărat chinez', care urmează să fie deschisă la Târgu Mureș de Muzeul Județean Mureș, în colaborare cu
Mureș: Tezaurul dacic de argint descoperit la Ațintiș va fi expus în premieră la Noaptea Muzeelor
Un tezaur dacic din argint, cu nouă piese, descoperit în toamna anului trecut în comuna Ațintiș de către doi detectoriști, va fi expus, în premieră, de către Muzeul Județean Mureș, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor din acest an, programat în 17 mai. 'În toamna anului 2024, un tezaur dacic de argin
Arad: 75 de spectacole de teatru sunt înscrise la ediția a XV-a a Festivalului Underground
Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Underground va avea loc în perioada 20 - 29 iunie și vor participa zeci de companii de teatru din țară și străinătate, care s-au înscris cu 75 de spectacole, au anunțat, joi, organizatorii evenimentului. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Hub Cultural 'mARTA' Arad (o structură subordonată munici
Academie/Mircea Martin, discurs de recepție: Nuanța - reverența lucidității față de adevăr; radicalitatea singură îl poate deforma
Nuanța este reverența pe care luciditatea o face unui adevăr pe care radicalitatea singură riscă să îl deformeze prin însăși impetuozitatea exercițiului său, a afirmat, joi, academicianul Mircea Martin, în discursul său de recepție în Academia Română. 'Nu cred în radicalitatea fără nuanțe. Nu concep radi
Vaslui: Slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor Ioachim, la 16 ani de la trecerea sa la cele veșnice
O slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor, Ioachim Mareș, trecut la cele veșnice în urmă cu 16 ani, a avut loc, joi, la Catedrala Episcopală din Huși. 'Episcopul Ioachim Mareș a fost cel care a reînnodat, în anul 1996, șirul ierarhilor din străvechiul scaun episcopal de la Huși, după ce în 1949 regimul a
Regizorul Dan Pița va primi Premiul întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo
Regizorul și scenaristul Dan Pița, personalitate marcantă a cinematografiei românești, va primi Premiul pentru întreaga activitate la cea de-a 19-a ediție a Galei Premiilor GOPO care va avea loc pe 29 aprilie la Teatrul Național 'I.L. Caragiale', informează site-ul premiilegopo.ro.
A XIV-a ediție a Festivalului Internațional Vară Magică - între 2 iulie și 13 august, la Ateneul Român
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional Vară Magică, cu tema 'Maeștri și Capodopere' va avea loc în perioada 2 iulie - 13 august, la Ateneul Român din Capitală, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Festivalul propune, în fiecare miercuri seară și o zi de joi, cu începere de la ora 19:30, o
ARCUB lansează sesiunea de finanțare nerambursabilă cu tema 'București. Împreună'
Centrul Cultural al Municipiului București - ARCUB lansează sesiunea de finanțare nerambursabilă cu tema centrală 'București. Împreună', dedicată susținerii sectorului cultural independent și creativ din Capitală. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, programul face parte din schema de finanțare 2025 prin care ARCUB încuraje
Președintele Academiei: Lectura a devenit rara avis în școala românească; fără ea ne pierdem esența umană
Președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, a deplâns, miercuri, absența lecturii în școala românească și a pledat pentru bibliotecă și pentru lectura de orice fel, de la cartea clasică, până la cea electronică. 'Astăzi, lectura a devenit, din păcate, rara avis în școala românească. Elevii nu mai văd &