logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

CORECTURĂ Dan Cristian Turturică: ''Români deportaţi în gheţurile Siberiei'' - cartea unei experienţe unice

Imagine din galeria Agerpres

În ştirea cu titlul "Dan Cristian Turturică: 'Români deportaţi în gheţurile Siberiei' - cartea unei experienţe unice", difuzată joi, la ora 22,25, pe fluxurile Cultură-Media, Bucureşti şi www.agerpres.ro, în paragraful al cincilea se elimină referirea la Editura Litera.


Retransmitem ştirea în forma corectă:


Volumul "Români deportaţi în gheţurile Siberiei. Mărturii" de Dan Cristian Turturică, preşedintele director general al SRTV, a fost lansat, joi seară, la Librăria Cărtureşti Verona, autorul declarând că aceasta este cartea unei "experienţe unice", scrisă în urma unei "călătorii iniţiatice".

"În primul rând este cartea unei experienţe unice pe care am trăit-o. Am crescut cu poveştile deportaţilor în familie şi, în 1990, când a devenit posibil să faci un drum în Siberia şi să poţi să scrii despre lucrurile astea, a fost cam primul mare proiect pe care mi-am dorit să îl realizez. A fost o călătorie iniţiatică. M-a transformat profund, în moduri pe care nu le anticipam atunci când am plecat şi, tocmai pentru că am vrut să păstrez exact formulările şi sentimentele pe care le-am încercat atunci, nu am vrut să editez textele şi să le cosmetizez, sau chiar să revin asupra lor, chiar dacă la unele pasaje aş fi reformulat sau aş fi scris altceva. Dar am vrut să păstrez exact textele scrise la 23 de ani", a declarat Turturică pentru AGERPRES.

El a spus că îşi doreşte ca această carte să-i facă pe români să-şi amintească faptul că avem "o datorie încă neplătită" faţă de cei 100.000 sau mai mulţi de basarabeni şi de români deportaţi.

"Şi că, dacă am putut să condamnăm Holodomorul în Parlamentul României, marea tragedie a poporului ucrainean, poate că, totuşi, merită să condamnăm aceste deportări în mod oficial, statul român să o facă, astfel încât să ne împlinim măcar această datorie târzie, tardivă, faţă de aceste victime ale terorii staliniste", a adăugat gazetarul.

Cartea, scrisă în urma unei experienţe personale de la 23 de ani, este dedicată de autor fiului său Eric Ioan, prezent la lansare, alături de soţia şi părinţii autorului.

"Oamenii aceştia care au suferit nu vor fi suferit degeaba, dacă vor rămâne prezenţi în memoria noastră, ca lecţie, ca mesaj de avertisment. Şi asta nu se va putea întâmpla dacă nu predăm mai departe această moştenire, această obligaţie de a fi martori, de a povesti despre aceste lucruri mai departe noilor generaţii. Ei vor fi murit cu adevărat degeaba sau vor fi suferit degeaba dacă noi îi uităm", a mai declarat Dan Cristian Turturică.

Ce putem face pentru memoria compatrioţilor noştri şi pentru victimele războiului de azi este "să tragem la răspundere Rusia", consideră autorul volumului "Români deportaţi în gheţurile Siberiei".

"Pe cât de şocante sunt asemănările dintre dramele basarabenilor deportaţi de Stalin, pe care le veţi găsi în această carte, şi cele ale ucrainenilor deportaţi de Putin, pe atât de clar este ce putem face pentru memoria compatrioţilor noştri şi pentru victimele războiului de azi: trebuie să tragem la răspundere Rusia! Nu este nevoie să aşteptăm ca Putin să fie înlăturat de la putere ca Uniunea Europeană, Statele Unite şi toţi aliaţii să ceară condamnarea Rusiei pentru crimele trecute şi prezente. Niciodată nu e prea târziu pentru a face dreptate victimelor unor regimuri care şi-au făcut o religie din crimele împotriva umanităţii!", notează Dan Cristian Turturică în introducerea volumului.

Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, a îndemnat la păstrarea memoriei prin transmiterea către noile generaţii a tragediilor istoriei.

"Evităm să vorbim despre trecutul nostru. Cartea mărturie a domnului Turturică ne cheamă încă o dată să ne pătrundem de aceste tragedii, de aceste mărturii şi să încercăm să vorbim noilor generaţii despre acest lucru. Pentru că noile generaţii cred că ignoră această tragedie care ne apasă în continuare. Dacă ratăm această oportunitate să vorbim cu ei despre acest calvar, vor rămâne şi ei cu această rană deschisă pentru mulţi ani de-acum încolo şi cu siguranţă că vor fi vulnerabili la repetarea istoriei. Înţelegem foarte bine că în momentul în care nu conştientizezi trecutul, rişti să te pomeneşti cu el în viitor", a spus diplomatul.

Profesorul Radu Carp a mărturisit că, după ce a primit cartea în forma electronică, nu s-a putut despărţi de aceasta.

"Ceea ce face Dan Turturică este un demers cu totul atipic, anume are o voce total neutră. El nu face altceva decât să fie un fel de cronicar, un cronicar al unor vremuri care, din păcate, n-au avut cronicari pe măsură. Din păcate, acele vremuri nu au fost consemnate nici în documentele oficiale şi nici ulterior de către istorici", a afirmat Carp.

Radu Carp a mai spus că nici în România şi nici în Republica Moldova încă nu se cunoaşte că "mulţi dintre cei care au fost deportaţi în ultimul val au fost luaţi de pe teritoriul României".

"Deci practic România a acceptat - sigur, pentru că era o conducere comunistă, total subordonată Moscovei - a acceptat ca aceste lucruri să se producă pe teritoriul ei. (...) Pe baza acestor mărturii, Federaţia Rusă ar trebui să ofere despăgubiri urmaşilor acestor persoane şi să ceară scuze în mod oficial nu numai Republicii Moldova, ci şi României. Şi Dan Turturică scoate în evidenţă că, de fapt, au fost mai multe valuri de deportări în Siberia. Şi atunci, întrebarea fundamentală ar trebui să fie de unde această preferinţă maniacală pentru Siberia. Răspunsul nu este decât faptul că era un teritoriu atât de izolat încât se sconta că oamenii aceia îşi vor pierde total identitatea. Şi, iată, miracol, ceea ce arată această carte este că aceşti oameni nu numai că nu şi-au pierdut total identitatea, ci, din contră, la câteva decenii după ce au fost deportaţi, au păstrat-o exact ca şi în momentul în care au fost deportaţi", a subliniat Radu Carp.

El a făcut o paralelă cu situaţia din timpul ocupaţiei ruse de şase luni din regiunea Herson, unde "s-a întâmplat acelaşi lucru". "Sigur, au fost şi liste negre, însă oamenii au fost luaţi şi aleatoriu şi conduşi la interogatoriu şi în camere de tortură. Exact aceeaşi tehnică", a adăugat profesorul.

Despre cartea lui Dan Cristian Turturică au mai vorbit consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, Viorel Badea, preşedintele Comisiei de cultură din Senat, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Daniel Şandru, scriitorul Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, scriitorul şi jurnalistul Liviu G. Stan ş.a. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-03-2025 17:44

Proconsul a lansat balada 'De-aș avea'

Trupa Proconsul a lansat o nouă baladă de dragoste, 'De-aș avea'. 'Este cadoul nostru pentru luna martie făcut în primul rând partenerelor noastre de viață, dar și tuturor femeilor din România și nu numai', informează un comunicat Roton transmis, joi, AGERPRES.

Cultura - Media 13-03-2025 17:35

Festivalul Anonimul a anunțat deschiderea Call-ului pentru competițiile de scurtmetraj

Festivalul Internațional de Film 'Anonimul' anunță deschiderea call-ului pentru competițiile de scurtmetraj 2025, au anunțat organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. 'În ultimii ani, peisajul scurtmetrajelor românești s-a schimbat semnificativ: mai multe filme, moduri de producție variate, teme, genuri și stiluri m

Cultura - Media 13-03-2025 13:19

Gorj: Proiect inedit la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale - arhivă digitală de fotografii vechi

Un proiect inedit, care presupune colecționarea digitală de fotografii vechi, va fi pus în practică la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, a declarat, joi, directorul instituției, Ionuț Viorel Bordeiași. El a afirmat că fiecare fotografie veche va conține și o scurtă descriere a personajelor sau a locuri

Cultura - Media 13-03-2025 10:03

Damian Drăghici aduce 'Meditații Lăutărești' la Sala Palatului, pe 29 martie

Damian Drăghici, unul dintre cei mai apreciați muzicieni ai României, revine pe scena Sălii Palatului, pe 29 martie, cu 'Meditații Lăutărești', un concert care îmbină elemente de folclor, jazz și world music într-o experiență sonoră memorabilă, informează un comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES. Evenim

Cultura - Media 13-03-2025 05:15

Expoziția ''Agorafobia'' a artistului Ion Anghel - vernisată la Muzeul Țăranului Român

Expoziția ''Agorafobia'' a artistului Ion Anghel va fi vernisată joi, de la ora 17:00, la Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, recentul ciclu de lucrări denumit Agorafobia s-a născut ca reacție la îngrijorările venite din partea atitudinii unui segment social, care

Cultura - Media 12-03-2025 22:45

Un fragment de cămașă de deținut - printre piesele unei expoziții dedicate centenarului Constantin Chiriță

Un fragment de cămașă de deținut, un exponat mai puțin spectaculos, din expoziția '100 de ani de la nașterea lui Constantin Chiriță. 70 de ani de la scrierea primului volum Cireșarii', deschisă, miercuri seara, la Biblioteca Națională a României, stă mărturie despre geneza romanului îndrăgit de generații întregi de adolescenți.

Cultura - Media 12-03-2025 16:40

Hunedoara: Amplă acțiune de prevenire a braconajului arheologic în cetățile dacice din Munții Orăștiei

O amplă acțiune de prevenire a braconajului arheologic a avut loc miercuri la cetatea dacică de la Costești, din Munții Orăștiei, echipe mixte, formate din jandarmi și polițiști, organizând filtre în zona cetăților dacice, precum și misiuni de patrulare. În cadrul acțiunii, perimetrul celor cinci cetăți dacice din Munții Orăștiei a fost survo

Cultura - Media 12-03-2025 12:35

CNA propune un 'Ghid privind combaterea conținutului ilegal' în online

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) anunță elaborarea unui 'Ghid privind combaterea conținutului ilegal', dedicat educației media și prevenirii dezinformării și a conținutului dăunător din mediul online pentru minori, instrumentul urmând a fi promovat în școlile și universitățile din România. 'Educația med

Cultura - Media 12-03-2025 12:18

Gorj: Dublu eveniment cultural la Târgu Jiu, la 68 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuși

Un dublu eveniment cultural va fi organizat, la Târgu Jiu, la împlinirea a 68 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuși, fiind vorba de două expoziții care vor avea loc duminică, 16 martie, au transmis organizatorii, miercuri, într-un comunicat de presă. Astfel, de la ora 12:00, la Muzeul Județean 'Alexa

Cultura - Media 12-03-2025 11:53

Președintele Academiei: Solomon Marcus visa să vadă o lume cu oameni educați și culți, pentru România și umanitate

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a omagiat, miercuri, personalitatea academicianului Solomon Marcus, afirmând că acesta visa să vadă o lume cu oameni educați și culți, cu preocupare pentru școală, pentru sănătatea fizică și spirituală, pentru om și omenie, pentru România și pentru umanitate. În cuvân

Cultura - Media 12-03-2025 08:35

Atelier de vopsire cu coloranți naturali după rețete documentate istoric - sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie

Un atelier de vopsire cu coloranți naturali după rețete documentate istoric va fi organizat, sâmbătă, în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR). 'Curioși și dornici să descoperiți coloranții naturali? Special pentru voi, am pregătit un atelier de vopsire a lânii, urmând

Cultura - Media 12-03-2025 08:30

Holograf concertează, miercuri, la Sala Palatului

Trupa Holograf revine la Sala Palatului din Capitală, miercuri, de la ora 20:00, pentru concertul 'Sigur', show care face parte din turneul cu același nume, potrivit site-ului salapalatului.ro. 'Prieteni, ne vedem la Sala Palatului pe 12 martie! Concertul 'Sigur' va aduc

Cultura - Media 11-03-2025 17:04

Iași: Cel mai impresionant tablou 'Car cu boi' al lui Grigorescu, restaurat în laboratoarele Palatului Culturii

Specialiștii de la Palatul Culturii din Iași au început restaurarea celui mai impresionant tablou 'Car cu boi' al pictorului Nicolae Grigorescu. Tabloul a fost pictat de Nicolae Grigorescu în 1899, în ulei, pe o pânză cu dimensiuni impresionante, de 1510 x 2810 centimetri, și a ajuns la Palatul Culturii din Iași în urma un

Cultura - Media 11-03-2025 15:52

Harghita: Obiecte de muzeu și creații de design contemporan, expuse la Transylvanian Design Week

Obiecte de muzeu și creații ale designerilor din România și Ungaria vor fi expuse la Transylvanian Design Week (TDW), eveniment organizat de Primăria Miercurea-Ciuc și Muzeul Secuiesc al Ciucului, în program fiind incluse și activități conexe, cum ar fi discuții tematice sau un târg de design. Directoarea Muzeului Secuiesc al Ciucului din Mie

Cultura - Media 11-03-2025 15:34

Muzeul Municipiului așteaptă un răspuns de la PMB, la numeroasele sesizări privind situația Palatului Voievodal Curtea Veche

Muzeul Municipiului București (MMB) este lipsit, de ani de zile, de acces 'real' la un spațiu de patrimoniu esențial pentru funcționarea sa, Curtea Veche, nucleul istoric al orașului, imobil care, deși figurează oficial în administrarea sa, nu poate fi folosit pentru scopuri culturale. Potrivit MMB, instituția muzeală a sesizat &