Botoşani: Casa Memorială ''George Enescu'' de la Liveni va fi restaurată în baza unui proiect transfrontalier

Casa Memorială "George Enescu" de la Liveni va fi restaurată în baza unui proiect transfrontalier derulat în comun de Muzeul Judeţean Botoşani şi Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de instituţia de cultură din Botoşani.
Potrivit sursei citate, lansarea proiectului "History and Music - Values that Bring us Together" ("Istorie şi muzică - valori ce ne reunesc"), a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul complexului Rezervaţiei Cultural-Naturale "Orheiul Vechi" din Republica Moldova.
"Obiectivul general al proiectului vizează creşterea dezvoltării economice şi a potenţialului turistic al zonei transfrontaliere eligibile prin investiţii comune în conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural şi istoric al Rezervaţiei Cultural-Naturale Orheiul Vechi" şi al Casei Memoriale George Enescu din Liveni, precum şi prin activităţi promoţionale şi evenimente culturale comune desfăşurate de partenerii beneficiari", se arată în comunicat.
Obiectivele specifice ale proiectului au în vedere reabilitarea Casei Memoriale "George Enescu" din Liveni, îmbunătăţirea complexului muzeal istoric Orheiul Vechi prin restaurarea a trei case tradiţionale ţărăneşti din satele Butuceni şi Morovaia, promovarea, dezvoltarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi istoric al celor două situri printr-o strategie comună de promovare, două ghiduri turistice virtuale, două evenimente culturale tematice, două conferinţe de promovare şi un tur turistic comun de istorie şi muzică Orheiul Vechi - Liveni.
Evenimentul de lansare a inclus o vizită în satul Morovaia, la şcoala tradiţională din localitate care urmează să fie restaurată în cadrul proiectului, urmată de o conferinţă desfăşurată în proximitatea Muzeului de Arheologie şi Antropologie din Rezervaţia Cultural-Naturală "Orheiul Vechi".
Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, are un buget total de 1.365.749 euro şi a fost obţinut în urma parteneriatului dintre Muzeul Judeţean de Istorie Botoşani, în calitate de partener, şi Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova, în calitate de aplicant.
Contribuţia Uniunii Europene reprezintă 90% din valoarea proiectului, adică 1.229.174 euro, din care 424.187 euro vor reveni Muzeului Judeţean Botoşani. De asemenea, cofinanţarea aferentă Muzeului Judeţean de Istorie reprezintă 10% din suma proiectului, respectiv 47.131,89 euro. AGERPRES/(AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Timiș: Peste 100 de pachete cu cărți pentru lectura de vacanță, oferite copiilor de Biserica Dacia
Peste 100 de pachete cu dulciuri și cărți pentru lectura de vacanță le-au fost oferite, de Sânziene, de către Parohia Dacia Cetate din Timișoara, ca premii, tot atâtor copii din grupuri catehetice participante din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Timișoara I, la cea de-a VII-a ediție a Concursului Național Catehetic 'Mărturisirea jertfelnică
ZIUA IEI/Etnolog: Nu orice cămașă tradițională este ie; termenul - folosit prima dată în zona Teleorman-Argeș
Portul românesc cuprinde o varietate foarte mare de tipuri de costume populare, aproximativ 120 principale, pentru tot atâtea zone etnografice din România, iar ia este cea mai cunoscută piesă a acestuia, a cărei zi este marcată anual în 24 iunie, potrivit etnologului Sebastian Paic, muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napo
Demeter Andras a preluat mandatul de ministru al Culturii: Prin respect și profesionalism, consolidăm rolul culturii în societate
Demeter Andras Istvan a preluat, marți, mandatul de ministru al Culturii de la Natalia Intotero, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul ministerului, prilej cu care a afirmat că rolul culturii poate fi consolidat în societate 'prin dialog, respect și profesionalism'. 'Preiau această responsabilitate
Cluj: Peste 130.000 de spectatori la TIFF 2025
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a adunat la Cluj, în cele zece zile de filme și spectacole, peste 130.000 de spectatori. 'Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat spectaculos duminică seara: peste 5000 de spectatori au participat la evenimentul Amadeus LIVE de la B
Gojira, Apocalyptica și Machine Head - printre trupele care vor participa la Rockstadt Extreme Fest 2025
Gojira, Apocalyptica și Machine Head se numără printre trupele care vor participa la Rockstadt Extreme Fest, care se desfășoară între 30 iulie și 3 august la Râșnov. Printre capetele de afiș ale evenimentul se mai regăsesc Within Temptation, Mastodon, Blind Guardian și Sepultura. Potrivit site-ului oficial, festivalu
Bihor: Ziua Iei, sărbătorită în Băile Felix timp de patru zile
Ziua Iei va fi sărbătorită în Băile Felix timp de patru zile prin muzică populară, port tradițional românesc și meșteșuguri, eveniment ce va avea loc în perioada 26 - 29 iunie. Potrivit unui comunicat al Asociației de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, 'Ziua Iei' este un eveniment d
ZIUA IEI/Vaslui: Zeci de costume populare, prezentate în expoziția 'Ia tradițională românească' la Muzeul Județean
Expoziția 'Ia tradițională românească' a fost deschisă, marți, la Muzeul Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui, evenimentul adunând costume populare din mai multe zone etnografice ale țării. Vernisată cu prilejul Zilei Universale a Iei, expoziția este organizată de Muzeul Județean Vaslui, în colaborare cu Muzeul V
ZIUA IEI/ Sălaj: Flashmob de Ziua Universală a Iei, în centrul Zalăului
Dansatori profesioniști și cetățeni din Zalău s-au prins, marți, pe strada pietonală din centrul municipiului, într-o așa-numită Horă a Iei, un flashmob prin care s-a dorit marcarea Zilei Universale a Iei. Momentul de sărbă
Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional 'George Enescu' - din 24 august până în 21 septembrie
Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide, din 24 august, porțile unei călătorii sonore, cu tema 'Aniversări / Celebrations', marcând 70 de ani de la moartea lui George Enescu. Potrivit unui comunicat al Artexim, transmis marți AGERPRES, ediția din acest an reunește la București peste 4.000 de ar
Uniunea Editorilor din România - consternată după intenția executivului de a majora cota TVA pentru carte
Uniunea Editorilor din România (UER) ia act, 'cu consternare', despre intenția executivului de a majora cota TVA pentru carte, inclusiv pentru manualele școlare. 'Într-o țară în care aproximativ 95% dintre cetățenii cu vârsta de peste 18 ani nu achiziționează nici măcar o carte în decursul unui an, pot
ZIUA IEI/Neamț: Zeci de ii din perioada interbelică, în 'Lada cu zestre' a unui preot din Trifești
La o oră de mers cu mașina de Piatra-Neamț, în satul Miron Costin din comuna Trifești, se află o adevărată 'Ladă cu zestre'. Zeci de ii din perioada interbelică, strânse cu grijă de preotul sa
Iași/Final de stagiune cu patru spectacole la Opera Națională; gratuitate pentru elevii claselor a VIII-a la 'Bastien și Bastienne'
Stagiunea 2024-2025 a Operei Naționale Române din Iași se încheie duminică, programul ultimei săptămâni cuprinzând patru spectacole în doar două zile, toate urmând a fi găzduite de Sala Mare. La premiera 'Bastien și Bastienne', de Mozart, elevii claselor a VIII-a au intrare gratuită. &
ZIUA IEI/ Vaslui: Povestea iilor din Laza care au ajuns în toate colțurile lumii
Într-un mic atelier din comuna Laza, județul Vaslui, din truda mâinilor unor femei vrednice, care știu a învârti fusul și acul deopotrivă, se nasc fărâme de tezaur, ii cu altiță, fuste, cămăși bărbătești, brâie sau ștergare - comori care să stea în timp mărturie a dorurilor, necazurilor și bucuriilor strânse de un neam.
S-a deschis sera cu fluturi tropicali vii de la Muzeul Antipa
Grădina Muzeului Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' din București găzduiește, începând cu data de 20 iunie, fluturi tropicali vii, într-un spațiu special amenajat - sera din curtea muzeului. 'Vizitatorii sunt invitați să evadeze, pentru câteva clipe, din agitația urbană și să pătrundă într-u
Etnolog de la Muzeul Satului Bănățean: Sânzienele horesc pentru belșugul țarinilor; comorile strălucesc în această noapte
În lumea satelor bănățene se mai păstrează credința că în anumite perioade de peste an, în preajma marilor praznice, cerurile se deschid, iar cei care trec în veșnicie în acele ceasuri ajung direct în rai, sufletele strămoșilor revin pe-acasă, duhurile le pot vorbi oamenilor sau comorile îngropate în adâncuri stră