Expoziţia online ''Conferinţa de Pace de la Paris (1919-2020)'' - de sâmbătă, la Muzeul Cotroceni

O expoziţie online dedicată conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), care îşi propune să ofere publicului o călătorie virtuală în perioada în care s-au dezbătut problemele organizării lumii după prima conflagraţie mondială, va fi prezentată, începând de sâmbătă, pe site-ul Muzeului Naţional Cotroceni.
"Anul 1919 a fost unul crucial pentru România şi familia regală, iar Muzeul Naţional Cotroceni a ales să marcheze acest moment ca parte esenţială a misiunii educative pe care instituţia o urmăreşte, dar şi a interesului faţă de patrimoniul cultural. Chiar dacă anul acesta manifestările cu publicul programate pentru Noaptea Muzeelor au fost amânate pentru luna noiembrie, pe fondul crizei provocate de noul coronavirus, ne-am dorit să prezentăm această expoziţie online pentru a fi alături de public, chiar la data la care în spaţiul european şi în lume era programat acest important eveniment cultural", afirmă Liviu Jicman, directorul general al Muzeului Naţional Cotroceni, potrivit unui comunicat al instituţiei muzeale transmis, joi, AGERPRES.
Expoziţia cuprinde peste 25 de fotografii şi documente şi prezintă aspecte ale organizării şi funcţionării reuniunii internaţionale, solicitările formulate de România, dar şi aspectele diplomatice.
Această pagină de istorie este disponibilă atât pe site-ul muzeului, în secţiunea "Vizitare", cât şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/muzeulcotroceni.
Pentru statul român, Conferinţa de Pace a consacrat procesul de Unire petrecut în anul 1918 şi a fundamentat, la nivel juridic, frontierele şi statutul din perioada interbelică.
Potrivit directorului general adjunct ştiinţific al Muzeului Naţional Cotroceni, dr. Ştefania Dinu, anul 1919 a fost, pentru România Mare, unul crucial, pentru că noua realitate politică, Marea Unire, trebuia recunoscută pe plan internaţional, astfel încât tot sacrificiul şi efortul de război al soldaţilor şi ofiţerilor români şi al celor ce le-au fost alături să nu fie în zadar.
"În cadrul dezbaterilor de la Paris, şeful delegaţiei române la Conferinţa Păcii, Ion I.C.Brătianu, a pledat pentru respectarea angajamentelor luate de Aliaţi prin Convenţia politică din 4 august 1916 privind graniţele României, a subliniat contribuţia de sânge adusă de Armata Română la victoria Antantei, a evidenţiat deciziile luate de adunările de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia în conformitate cu dreptul popoarelor la autodeterminare naţională. "Cei Patru Mari" (preşedintele Statelor Unite, Woodrow Wilson; prim-ministrul Marii Britanii, David Lloyd George; prim-ministrul Italiei, Vittorio Emanuele Orlando, şi prim-ministrul Franţei, Georges Clemenceau) nu s-au arătat receptivi la argumentele lui Brătianu şi nu agreau ideea că statele sunt egale, precum au fost egale în sacrificiile făcute pe câmpul de luptă", a precizat istoricul într-o declaraţie acordată AGERPRES.
Potrivit acesteia, "ca urmare, s-a creat o stare tensionată între Ion I.C. Brătianu şi cei 'Cei Patru Mari', fapt ce putea afecta deciziile privind România, context în care, la sugestia lui Brătianu, regele Ferdinand i-a propus reginei Maria să meargă la Paris pentru a pleda cauza României".
"Regina Maria a plecat în ziua de 1 martie 1918 cu un tren special şi în dimineaţa zilei de 5 martie a ajuns la Paris, fiind cazată în hotelul Ritz. Ion I.C. Brătianu i-a prezentat situaţia politică şi i-a dat sfaturi legate de ceea ce avea de făcut, regina având întâlniri zilnice cu prim-ministrul Ionel Brătianu şi Victor Antonescu - ministrul României la Paris. În ziua de 7 martie, suverana s-a întâlnit cu Georges Clemenceau, prim-ministrul Franţei şi preşedintele Conferinţei de Pace, apoi a fost invitată la Palatul Elysée de preşedintele Raymond Poincaré la o recepţie oficială. Extrem de activă, regina Maria a participat la mai multe recepţii, prilej cu care a discutat cu personalităţi marcante: americanul Herbert Clark Hoover - viitorul preşedinte al SUA, francezii Aristide Briand - fost şi viitor prim-ministru, Stephen Pichon - ministrul de externe, mareşalii Henri-Philippe Pétain şi Ferdinand Foch ş.a", a arătat Ştefania Dinu.
După o săptămână petrecută la Paris, regina s-a deplasat în Anglia, unde a fost găzduită în Palatul Buckingham. Regina a reuşit să aranjeze o întrevedere a lui Ion I.C. Brătianu, venit de la Paris, cu regele George, care în ziua de 18 martie a oferit un prânz privat în onoarea oaspetelui său. Vizita reginei la Londra s-a încheiat în ziua de 30 martie, regina Maria revenind la Paris, unde a dorit să discute cu preşedintele SUA, Woodrow Wilson, cea mai prestigioasă personalitate de la Conferinţa păcii, întâlnire care a avut loc la data de 10 aprilie 1919.
"În toate întâlnirile şi interviurile sale, regina a ţinut să precizeze că "România nu cerşeşte", ci îşi revendică drepturile. A fost ascultată cu interes şi privită cu simpatie, reuşind să creeze o imagine favorabilă României. Vizita s-a încheiat în ziua de 16 aprilie 1919, când regina a fost condusă la gară de preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, mareşalul Foch şi alte personalităţi. La trenul regal erau ataşate câteva vagoane cu provizii pentru bolnavi şi nevoiaşi (medicamente şi alimente), obţinute prin donaţii făcute în timpul vizitei sale", a spus Dinu.
La 28 iunie 1919 s-a semnat, la Versailles, tratatul cu Germania, prin care erau anulate şi prevederile tratatului de la Bucureşti din mai 1918. Tratatul cu Bulgaria a fost parafat la 27 noiembrie 1919, la Neuilly, din partea României fiind semnat de Victor Antonescu, ministrul Romaniei la Paris, şi generalul Constantin Coandă. Tratatul cu Austria încheiat de celelalte state la 10 septembrie 1919, la Saint Germain, prin care se consfinţea unirea Bucovinei cu Regatul României şi tratatul naţionalităţilor, cu unele reformulări, au fost semnate de generalul Constantin Coandă.
La 4 iunie 1920, la Trianon, a fost semnat tratatul cu Ungaria, din partea României de către Nicolae Titulescu şi dr. Ioan Cantacuzino, prin care era confirmată unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul României, urmând ca la 10 august, la Sevres, să fie semnat tratatul cu Imperiul Otoman, iar la 28 octombrie - Protocolul privind recunoaşterea unirii Basarabiei cu România.
Prin aprobarea acestor tratate de pace, desăvârşirea unităţii naţionale a României a dobândit recunoaştere internaţională. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mitropolitul Irineu al Olteniei: Mântuitorul, Înviind din morți, ne-a dat bucuria nesfârșită a iubirii Lui
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, subliniază, în scrisoarea pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, că Mântuitorul Hristos, Înviind din morți, a dat credincioșilor bucuria nesfârșită a iubirii Lui, dacă vor crede și vor nădăjdui în El. 'Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a Bisericii noastre, izvoru
Ziua Cărților Deschise la Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Potrivit unui comunicat de presă al muzeului transmis vineri AGERPRES, seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valori
Dâmbovița: Calea Luminii - 2.026 de candele aprinse în centrul Târgoviștei în Joia Mare
Evenimentul Calea Luminii a avut loc, joi seara, în centrul municipiului Târgoviște, unde 2.026 de candele au fost aprinse de la Catedrala Mitropolitană până în Piața Mihai Viteazul și pe Bulevardul 'Regele Carol I'. Acest eveniment este unic în țară și are loc în fiecare an la Târgoviște, &ici
REPORTAJ/Mureș: Două volume din 'Cântece dumnezeiești' de Balassi Bálint, păstrate în lume; unul e la Biblioteca Teleki
Unul din cele două volume care s-au păstrat în lume din 'Istenes énekek' (Cântece dumnezeiești) de Balassi Bálint, tipărit în 1632, la Viena, se află în colecția de cărți rare la Biblioteca Teleki-Bolyai din Târgu Mureș, aceasta fiind prezentată publicului cu ocazia Zilei Poeziei Maghiare.
Episcopul Mihai Frățilă: Paștele - prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie un privilegiu al credinței
Paștele reprezintă un fericit prilej de a ne întreba dacă bucuria Învierii continuă să fie și pentru noi un privilegiu al credinței, afirmă PS Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice 'Sfântul Vasile cel Mare' de București, în Scrisoarea Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului - 2025. '&Icir
Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' - în patru orașe din România, în perioada 24 - 27 aprilie
Caravana cinematografică 'Anul Nou care n-a fost' va ajunge, în perioada 24 - 27 aprilie, în patru orașe din România. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, caravana va prezenta spectatorilor o expoziție cu obiecte din universul cinematografic al filmului și al perioadei (autori scenografii Iulia și Vi
Galați: Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii - săvârșită, în Joia Mare, la Catedrala Arhiepiscopală
Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii, un obicei păstrat cu sfințenie an de an, amintind de fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor, a fost săvârșită în Joia Mare la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Ca în fiecare an, în Joia cea
Hunedoara: Credincioșii sunt așteptați la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', de la Lupeni spre Straja
Credincioșii creștini sunt așteptați vineri, 18 aprilie, la biserica ortodoxă din centrul municipiului Lupeni la procesiunea religioasă 'Drumul Crucii', în care participanții străbat un traseu de peste 10 kilometri, până în stațiunea Straja, în semn de prețuire față de jertfa lui Isus Hristos din Vinerea Mare. M
Patriarhie - s-a sfințit Marele Mir; PF Daniel: Acest mir reprezintă o credință puternică
Patriarhul Daniel a săvârșit în Joia Mare, la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfințirea Marelui Mir, unul dintre evenimentele de seamă ale Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
CNA: 12 eliminări de materiale cu conținut ilegal de pe platformele TikTok și Facebook
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis, în perioada 12 - 17 aprilie, 12 ordine de eliminare a unor materiale cu conținut ilegal în mediul online publicate pe platformele TikTok (7), Facebook (3), X (2). 'Deciziile CNA urmăresc eliminarea conținutului ilegal raportat, inclusiv redistribuirile și replicările conținutu
REPORTAJ/Neamț: Casa Memorială 'Calistrat Hogaș', locul de unde chipul scriitorul încă scrutează munții Neamțului
În inima municipiului Piatra-Neamț, pe strada care îi poartă numele și la câțiva pași de liceul care îi cinstește memoria, un chip cioplit în piatră încă mai scrutează munții din fața cerdacului casei, așa cum o făcea în urmă cu aproape 150 ani.
Scrisoarea Pastorală a episcopului de Cluj-Gherla, Claudiu
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, dragilor credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Har, pace și binecuvântare de la Domnul nostru Isus Cristos! Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciu
Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului a Cardinalui Lucian
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025 Cardinal LUCIAN prin harul și mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în deplină comuniune de credință cu Sfântul Scaun Apos
Scrisoarea Pastorală a Arhiepiscopului Mitropolit de București, Aurel Percă
ÎPS Aurel Percă: Scrisoare Pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului 2025 Cristos a înviat, a înviat cu adevărat! 'Pace vouă!' Iubiți frați și surori în Cristos! Dragă comunitate diecezană, Cu inima plină de bucurie și recunoștință doresc să vă transmit fiecăruia dintre dumneavoas
Pastorala de Paști a Patriarhului Daniel: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale
Învierea lui Hristos și învierea morților - înțelesuri dogmatice și pastorale Pastorala de Sfintele Paști 2025 Hristos a înviat! 'Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia' (Ioan 5, 25)