MediaSind solicită conducerii Realitatea Media să facă public numărul angajaţilor care se află în şomaj tehnic

MediaSind solicită conducerii Realitatea Media să facă public numărul angajaţilor care se află în şomaj tehnic şi lucrează în regim de voluntariat, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.
Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind precizează că a luat act de reacţia administratorului special al SC Realitatea Media SA, Genoveva Grigoroscut, în urma apariţiei comunicatului de presă al MediaSind prin care semnala faptul că angajaţi ai instituţiei, aflaţi în şomaj tehnic, lucrează în regim de voluntariat, fără să aibă un contract semnat în acest sens.
"SRJ MediaSind consideră că, administraţia instituţiei, apelând la explicaţii puerile, pentru 'a se spăla pe mâini' ca Pilat, încearcă să-i facă părtaşi la ilegalităţile comise şi pe angajaţii care lucrează ca voluntari la sediul societăţii, deşi ei figurează în şomaj tehnic", se menţionează în comunicat.
Totodată, reprezentanţii MediaSind susţin că salariaţii sunt consideraţi vinovaţi pentru că, potrivit administratorului
special al SC Realitatea Media SA, "mai multe persoane au solicitat adeverinţe pentru a se putea deplasa şi doar acelea, ca urmare a cererii lor, au primit acea hârtie".
"Aici apar unele probleme: 1) dacă adeverinţele au fost eliberate doar pentru deplasare, fără motivaţie legală, avem de-a face cu infracţiunile de înşelăciune şi zădărnicirea combaterii bolilor prevăzute de art. 244 şi 352 Cod Penal; 2) dacă ele certifică calitatea de voluntari pentru realizarea emisiunilor, este vorba tot de o acţiune ilegală, atât timp cât aceştia nu funcţionează în instituţie cu contract de voluntariat", susţin reprezentanţii MediaSind.
Totodată, "pentru informarea corectă a opiniei publice", SRJ MediaSind solicită conducerii Realitatea Media SA să facă public numărul şi funcţiile angajaţilor aflaţi în şomaj care, în această perioadă, lucrează înregim de voluntariat; să explice opiniei publice de ce a eliberat adeverinţă de angajator pentru deplasare la sediul RealitateaPlus - în regim de voluntariat angajaţilor care se aflau în şomaj şi nu aveau încheiate contracte de voluntariat; în cazul în care, în continuare, conducerea Realitatea susţine că nu lucrează cu angajaţi aflaţi în şomaj, atunci să explice cu ce personal îşi desfăşoară activitatea din moment ce producătorii, cameramanii, şefii de tură, sunetiştii se află în şomaj tehnic încă din data de 7 aprilie 2020, conform Deciziei administratorului special semnată în data de 6 aprilie 2020", se menţionează în comunicatul MediaSind.
De asemenea, reprezentanţii sindicatului solicită administratorului special să răspundă dacă a solicitat în scris sau verbal şefilor de compartimente să cheme la serviciu, în regim de voluntariat, pe angajaţii care se află în şomaj tehnic.
"Referitor la ameninţările conducerii Realitatea Media de a ne acţiona în judecată, precizăm că la sediul MediaSind se află documente care demonstrează decizia administratorului special de a trimite în şomaj angajaţi ai SRTV, adeverinţe de angajator pentru voluntariat, precum şi alte probe care vor fi puse la dispoziţia instanţei şi a instituţiilor abilitate. Spre ilustrare, publicăm şi câteva fotografii făcute zilele trecute în sediul Realitatea Media chiar de către unii dintre şomerii - voluntari. Pe una dintre ele, care surprinde o secvenţă de emisie, nici nu ştim cum s-o catalogăm: umor involuntar sau satiră autocritică. Se poate observa că invitata emisiunii este ministrul muncii iar, pentru că vorbim de 'funie în casa spânzuratului', aşa cum se poate vedea scris pe burtieră, unul din subiectele 'înfierate' este chiar cel pe care l-am pus noi în discuţie.", se mai precizează în comunicatul MediaSind.
Potrivit sursei citate, cunoscutul realizator Tv Costi Rogozanu a demisionat de la Realitatea Tv "în semn de protest faţă de presiunile patronatului asupra angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic pentru că aceştia să lucreze în calitate de voluntari".
"În calitate de cea mai mare organizaţie naţională a lucrătorilor din mass-media, membru - fondator al singurei organizaţii reprezentative la nivel de sector Cultură şi Mass-Media, Federaţia FAIR-MediaSind -afiliată cu drepturi depline la Federaţia
Internaţională a Jurnaliştilor şi Federaţia Europeană a Jurnaliştilor - Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind nu se lasă intimidat de ameninţările făcute de orice angajator care încearcă să-şi bată joc de drepturile celor care lucrează în acest important domeniu. Din acest motiv, facem un apel către angajaţii din media care sunt abuzaţi de decizii ilegale ale unor angajatori, să ne contacteze pentru a interveni de urgenţă în sprijinul lor", se mai spune în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Volumul 'România ca proiect' - lansat la Cărturești Verona; Borțun: Problema noastră - cum modernizăm România profundă
Editura Spandugino a lansat, miercuri seară, la Librăria Cărturești Verona, în prezența unui public deosebit de numeros, cartea profesorului Dumitru Borțun 'România ca proiect - Studii despre o țară care a fost, care este și care ar putea fi'. 'Ideea mi-a venit când am citit o carte apărută la editura facultății n
Dolj: Prima ediție a Festivalului Național de Teatru ''Amza Pellea'', la Băilești, în perioada 7-13 aprilie
Prima ediție a Festivalului Național de Teatru ''Amza Pellea'' va avea loc, în perioada 7-13 aprilie, la Casa de Cultură din Băilești, care poartă numele marelui actor, de la nașterea căruia se împlinesc 94 de ani. În cadrul festivalului vor prezenta spectacole Teatrul Național ''I.L.Caragiale''
CNA: România TV - amenzi cumulate de 40.000 de lei
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat cu amenzi în cuantum de 40.000 de lei postul România TV. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis miercuri AGERPRES, întrunit în ședință publică, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite și a decis
Hunedoara: Expoziția ''Chipurile Mariei - regina tuturor românilor'', la muzeul din Deva
O expoziție itinerantă dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria va fi vernisată vineri, 4 aprilie, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva, publicul având posibilitatea să cunoască activitatea acesteia în cele mai diverse forme, de la cea de mamă, până la cele de diplomat și de artistă sensibilă.
Academia Română - marchează vineri 159 de ani de la fondare; sesiune festivă urmată de Ziua porților deschise
Academia Română marchează, vineri, 159 de ani de la fondare, în cadrul unei sesiuni festive, desfășurată începând cu ora 10:00, evenimentul fiind urmat de Ziua porților deschise. Potrivit unui comunicat al Academiei Române, transmis miercuri AGERPRES, cu acest prilej aniversar, președintele Academiei Române,
Bihor: Trupa ''Iosif Vulcan'' a Teatrului ''Regina Maria'' anunță premiera spectacolului ''Richard III'' de Shakespeare
Trupa ''Iosif Vulcan'' a Teatrului ''Regina Maria'' va prezenta sâmbătă, 5 aprilie, premiera spectacolului ''Richard III'', cu inserții din ''Henric VI'', de William Shakespeare, în traducerea lui Horia Gîrbea, versiunea scenică fiind realizată de Alexandra Felseghi și Andrei Măjeri.
Sibiu: Două muzee închise după ce Muzeul Național Brukenthal a intrat în incapacitate de plată
Cel mai vechi muzeu din România, Muzeul Național Brukenthal, deschis în urmă cu 208 ani la Sibiu, a intrat în incapacitate de plată din cauza bugetului insuficient acordat de către Ministerul Culturii, mai mic în acest an față de cel din anul trecut, primul efect fiind faptul că două muzee mai mici, aparținând de acesta, Muzeul de Istori
Ministerul Culturii a lansat Registrul lucrătorilor culturali profesioniști
Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, anunță lansarea, miercuri, a Registrului lucrătorilor culturali profesioniști (RegLCP). Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis, miercuri, AGERPRES, această inițiativă reprezintă un pas important în implementarea Statutului lucrătorului cultural profesionis
Cluj: Ediția din acest an a Festivalului de Film UrbanEye - dedicată binelui comun
Cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye începe miercuri, la Cluj-Napoca, în acest an tema evenimentului fiind dedicată binelui comun. ''Astăzi, 2 aprilie, debutează cea de-a patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye la Cinema ARTA din Cluj. Timp de cinci zile, festivalul aduce în prim-plan relația din
Prahova: Noi săpături arheologice vor fi demarate în zona în care a fost găsit în 1927 coiful de la Coțofenești
Noi săpături arheologice vor fi efectuate în județul Prahova în vara acestui an în zona în care a fost găsit coiful de la Coțofenești în urmă cu aproape 100 de de ani, specialiștii presupunând că în acel areal ar exista o cetate getică. ''În zonă nu au fost făcute săpături niciodată. Sing
VIDEO REPORTAJ Arad: Leacuri dacice și demonstrații de farmacie străveche - noi atracții la muzeu
Leacurile dacice și plantele folosite de strămoși pentru diverse tratamente sunt prezentate într-o expoziție inedită la Muzeul de Științe ale Naturii din Arad, în următoarele luni, iar vizitatorii vor avea parte și de demonstrații privind practica farmaceutică din urmă cu mii de ani.
Buzău: Zeci de foste așezări umane, descoperite în lunca pârâului Călmățui, unde se ridică un parc eolian
Arheologii Muzeului Județean Buzău au descoperit pe o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare, unde în prezent se ridică un parc de eoliene, 31 de așezări umane formate din foste locuințe în sistem paiantă, pe structură de lemn și îmboldite cu lut, datând din preistorie până în mileniul I după Hristos, și sute de artefacte.
Vlad Alexandrescu despre Victor Rebengiuc: O personalitate excepțională a culturii românești
Președintele Consiliului Director al Grupului de Dialog Social, Vlad Alexandrescu, i-a înmânat marți actorului Victor Rebengiuc premiul GDS pe anul 2024. 'Ne aflăm astăzi aici pentru a onora o personalitate excepțională a culturii românești, un artist a cărui voce și prezență scenică au marcat generații întregi. Gru
Bihor: Avocata dr. Iulia-Maria Said și-a lansat cartea 'Ecourile divorțului în viața copiilor'
Avocata dr. Iulia-Maria Said și-a lansat marți cartea 'Ecourile divorțului în viața copiilor', apărută anul acesta la Editura Presa Universitară Clujeană, fiind lucrarea sa de doctorat în sociologie, adaptată pentru a fi utilă unui public foarte larg. Lansarea de carte a avut loc la Librăria Humanitas, în mijlocul unu
Vrancea: Galele Teatrale Focșănene - sold-out la toate spectacolele
Galele Teatrale Focșănene, eveniment dedicat Zilei Mondiale a Teatrului care s-a desfășurat pe parcursul lunii martie la Teatrul Municipal 'Maior Gheorghe Pastia', au fost un succes răsunător și în acest an, toate spectacolele jucându-se cu casa închisă. Evenimentul, început în 1993, a reușit să atragă și