Casa memorială ''Ion Creangă'', din Humuleşti - Târgu Neamţ, este foarte bine întreţinută, şi-a păstrat aceeaşi arhitectură de aproape 200 de ani şi a suferit o singură intervenţie, fără a se umbla la structura ei.

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

Conservatorul clădirii, Dumitru Cucolea, a declarat pentru AGERPRES, că deşi locuinţa pare una modestă în zilele noastre, în perioada când a fost construită era o casă mare.

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

''Casa a fost ridicată de bunicul lui Ion Creangă, în 1830, şi dăruită ca dar de nuntă tatălui scriitorului, în 1835. La vremea respectivă, când se construia o casă participa tot satul. La construcţie s-a folosit lemn, pământ şi piatră. Casa nu are fundaţie, este aşezată pe talpă de lemn de stejar. Pereţii sunt făcuţi din bârnă de brad încheiaţi în cheotori, pentru că fierul era foarte scump şi se găsea greu. La locuinţele ridicate din lemn, fixarea lemnului se făcea cu ajutorul cuielor din lemn de tisă, un arbore mai tare la fibră. Se făcea gaură cu ajutorul coarbei - un sfredel manual - şi puneau acel cep, acel cui de lemn. Draniţa, căpriorii, rigla, grinda, toate erau fixate în cuie de lemn. Lemnul era adus din pădure în februarie atunci când avea o altă sevă, era introdus într-o fiertură de plante pentru conservare, stivuit şi lăsat la uscat 7-8 ani şi abia după aceea folosit la o locuinţă'', a afirmat Dumitru Cucolea.

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

Conservatorul casei memoriale a explicat că ferestrele locuinţei sunt mici pentru a se păstra căldura pe timp de iarnă.

''În acele vremuri, sticla era scumpă şi se găsea greu, iar în loc de sticlă se folosea pielea de viţel dubită bine, prelucrată, curăţată şi subţiată, care lăsa lumina să pătrundă în interior'', a precizat acesta.

Prispa, construită împrejurul întregii case, avea mai multe roluri. ''Casa nu are fundaţie, iar prispa este ca un fel de izolaţie, nu lasă să pătrundă apa şi umezeala în interior, iar pe timp de vară era dormitorul, pentru că dormeau afară'', menţionează Cucolea.

Locuinţa este compusă din trei încăperi, fiecare cu utilitatea bine definită. Podul casei avea rol de izolator termic, dar în el se depozitau şi bunurile şi alimentele pe timp de iarnă. Între camerele de locuit şi pod exista un sistem care permitea ca fumul provenit de la sobe să fie folosit pentru afumarea cărnii.

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

''Interiorul se compune din tindă sau hol, în dreapta este dormitorul cu bucătăria şi atelierul de ţesut, iar în faţa era cămara. În bucătărie erau două cuptoare, într-un cuptor se cocea pâinea, iar în celălalt se făcea focul pentru încălzirea casei. Tot jarul îl aducea pe vatră cu cociorba şi iar făceau alt foc. Pe vatră, în oală de lut, fierbea mâncarea şi tot aburul şi fumul urca în pod printr-un fel de hotă. Fumul ajungea în pod, pe nişte serpentine, ca să afume carnea şi slănina'', a explicat Dumitru Cucolea.

Hornul sobei, aflat în interiorul casei, avea forma literei ''L'' iar zona de lângă horn era folosită în special iarna pentru dormit.

''Tot după horn se ascundeau copiii ca nu cumva să îi ajungă mama cu nuieluşa. Şi când mama punea nuieluşa în cui o luau de la început până seara când venea tata de la pădure, obosit şi plin de promoroacă. Iar cei mici săreau de pe cuptor în spatele lui ca să îl sperie iar tata tare mult se mai bucura. Însă mama îl mai certa spunându-i: 'de-ai sta tu cu ei de dimineaţă până seara să vezi ce cuminţei sunt nu te-ai mai uita la dânşii'. Dar tata îi răspundea: 'lasă-i, măi femeie, se bucură şi ei de venirea mea. Ce le pasă lor? Făină în hambar este, brânză în putină - Slavă Domnului, slănină şi afumătură în pod, curechi (varză - n.r.) în poloboc, lemne. Să fie ei sănătoşi, să mănânce şi să se joace. Că dacă este cal, să tragă la căruţă, de este preot, să citească la biserică, de este copil, să se joace' '', povesteşte Dumitru Cucolea, rememorând fragmente din opera lui Ion Creangă, "Amintiri din Copilărie".

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

Asupra construcţiei s-a intervenit o singură dată, în anul 1975, când s-a schimbat doar draniţa (şindrila) şi scândura de pe tavan, dar la structură nu s-a umblat. ''Practic, în procent de 90% este originală'', spune Cucolea.

Casa a fost moştenită de sora lui Ion Creangă, Maria, care, la rândul său, a lăsat-o fiicei sale. Aceasta din urmă a donat-o statului, în 1945, pentru a fi transformată în muzeu.

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

În interiorul casei au rămas circa 70% din obiectele care au aparţinut familiei Creangă, din perioada copilăriei scriitorului: lada de zestre aparţine mamei lui Creangă, masa cu scăunele la care mânca toată familia, masa mare unde se frământa pâinea sau învăţau copiii să citească, blidarul de colţ, icoanele care au rămas aşezate în acelaşi loc, prosopul de deasupra icoanelor, cusut de sora mai mică a scriitorului, sumanul, centura, pălăria, covata unde a fost legănat Nică, ceramica de pe vatră. De asemenea, liturghierul, scris în chirilică, din 1817, după care, susţine Dumitru Cucolea, este posibil să fi învăţat Ion Creangă.

Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

Conservatorul clădirii afirmă că în acest moment casa este foarte bine întreţinută şi nu necesită lucrări. AGERPRES/(A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)