Teatrul 'Ion Creangă': Festivalul 'Tic Pitic - Zilele Small Size', în perioada 31 ianuarie - 2 februarie
Teatrul 'Ion Creangă' a anunțat, marți, organizarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului 'Tic Pitic - Zilele Small Size' în perioada 31 ianuarie - 2 februarie, la Sala Mare urmând să fie prezentate spectacole din Italia, Belgia și România.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în program sunt incluse, alături de spectacole, o serie de activități creative cu teme dintre cele mai diverse.
Cu o experiență de peste 20 de ani în teatrul interactiv, Compania TPO (Italia), unul dintre invitații festivalului, abordează noțiunea de poveste într-o manieră originală. În producțiile TPO, 'personajul' nu are înțelesul clasic, el este în egală măsură spațiul scenic, imaginile, sunetele și, nu în ultimul rând, corpul. 'Ascunziș', care deschide oficial 'Tic Pitic - Zilele Small Size' pe 31 ianuarie, de la ora 17,00, urmând să aibă o a doua reprezentație, în aceeași zi, de la 19,00, este adresat micuților sub 5 ani și explorează ideea de spațiu de locuit sau, la fel de bine, de joacă ori de transformat în, cum spune titlul, ascunziș.
La acest spectacol, accesul pe scenă se va face fără încălțăminte pentru copii, iar părinții vor purta acoperitori speciali pentru interior.
'Cochilii', destinat publicului peste 4 ani și produs de Compania O Quel Dommage (Belgia), propune o altfel de explorare - a corpului, a sensibilității senzoriale, a limitelor personale puse în relația cu celălalt. Spectacolul va avea reprezentații pe 1 februarie, de la 11,00 și de la 18,00.
Din repertoriul festivalului, fac parte și două dintre cele mai recente premiere ale Teatrului 'Ion Creangă': 'Turtița năzdrăvană' și 'Fetița cu chibrituri'. Primul 'dezbate', prin mijloace de expresie adaptate, conceptul de experiență, ca parte din evoluția fiecărui copil, iar al doilea duce limitele imaginației departe, departe, pe tărâmuri magice, promițând o experiență vizuală de neuitat. Micuții de peste 2 și 3 ani le vor putea vedea pe 2 februarie, de la 11,00, respectiv 18,00.
Activitățile conexe sunt în legătură directă fie cu spectacolele din program, fie cu arta în sine și cu infinitele ei moduri de manifestare, explică organizatorii.
Coordonat de Vlad Benescu, actor, dansator, artist de circ și cercetător în artă și tehnologie, 'Inițiere în jonglerie' - Atelier de joacă (4+) îi învață pe copii să-și perfecționeze o serie de abilități, în timp ce se familiarizează cu jonglatul bilelor.
'Curcubeul emoțiilor' - Atelier senzorial (0 - 3) este o ocazie ideală pentru părinți să învețe cum să comunice mai bine cu bebelușii și nou-născuții. Cele două coordonatoare, Julieana Drăghici și Ioana Ginghină, sunt actrițe ale Teatrului 'Ion Creangă' și au o bogată experiență în lucrul cu copiii.
'Turtița năzdrăvană' - Atelier de teatru (2+) îi invită pe participanți să dea frâu liber fanteziei și să creeze dintr-un banal aluat personaje inedite, ghidați și încurajați de Voicu Hetel și Nicoleta Rusu, la rândul lor actori TIC, iar 'Arta imprimării plantelor' - Atelier creativ (4+) le arată celor mici câte frumuseți pot ieși din mânuțele lor folosind pastă modelatoare, frunze, flori sau felii de citrice. Activitatea este îndrumată de Valeria Cristia, absolventă de studii postuniversitare în domeniul teatrului, și de actrița Alexandra Pribeagu, se arată în comunicat.
Accesul adulților însoțitori la ateliere este gratuit.
'Zilele Small Size' se organizează în cadrul Rețelei Small Size, din care face parte și Teatrul 'Ion Creangă'. Înființată în 2007, rețeaua este o importantă asociație internațională destinată teatrului pentru copii. La fiecare final de ianuarie, 20 de orașe din Europa pun în scenă reprezentații și pregătesc workshopuri dedicate celor mici, plecând de la conceptul 'Teatrul nu ține cont de vârstă, ci de curiozitate'. Ca inițiator al spectacolelor pentru publicul tânăr de la noi, Teatrul 'Ion Creangă', la rândul lui, susține și promovează educația timpurie prin mijloace teatrale și, implicit, prin instrumentele oferite de artă.
Pe site-ul www.teatrulioncreanga.ro și pe paginile de social media ale teatrului, poate fi consultat programul complet al evenimentului.
Biletele sunt disponibile online pe site-urile Entertix și Myticket, dar și la Casa de bilete a Teatrului 'Ion Creangă'. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: Teatrul Ion Creanga/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc









