Comunicat de presă - IGPR
UPDATE: 124 DE PERCHEZIȚII, PRIVIND FAPTE DE FALS INTELECTUAL, FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNÃTURÃ PRIVATÃ, ÎNȘELÃCIUNE ȘI NEGLIJENȚÃ ÎN SERVICIU
În urma celor 124 de percheziții domiciliare efectuate în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 iunie 2025, sub supravegherea Direcției de Investigare a Criminalității Economice - I.G.P.R. și procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au descoperit și ridicat 43.423 de lei, 3.680 de euro, 8.000 de dirhami, 16 telefoane mobile, 6 laptop-uri, 6 hard-disk-uri, 8 stick-uri USB, o tabletă, aproximativ 800 de grame de bijuterii din metal alb și galben (inclusiv 8 ceasuri de lux evaluate la aproximativ 60.000 de euro).
De asemenea, a fost dispusă urmărirea penală 'in personam' față de 9 persoane, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Investigare a Criminalității Economice, structurilor corespondente la nivel teritorial, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene, Institutului Național de Criminalistică și de echipe din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Reamintim că, perchezițiile domiciliare au fost efectuate în municipiul București și județele Argeș, Bacău, Brașov, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava și Tulcea. Activitățile s-au desfășurat la sediile unor organizații tehnice de stat, la locuințele persoanelor implicate în activitatea infracțională și la sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-o cauză ce vizează săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, uz de fals în formă continuată, înșelăciune și neglijență în serviciu.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, până în prezent, s-a reținut faptul că, începând cu anul 2022, reprezentanți ai 28 de societăți ar fi utilizat înscrisuri falsificate, pe care le-ar fi prezentat la controalele efectuate de către reprezentanții unor instituții, în vederea autorizării, reautorizării și avizării funcționării acestora, fără ca în realitate să îndeplinească condițiile legale pentru desfășurarea activităților specifice obiectului de activitate ale societăților respective.
Această situație de fapt s-a conturat în urma efectuării, anterior în aceeași cauză, a 18 percheziții domiciliare și 4 percheziții informatice, precum și a audierii mai multor persoane, din care unele au denunțat, în parte, activitatea infracțională.
Precizăm că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].