Spectacolul 'Madama Butterfly', pe scena Operei Naţionale Bucureşti - sâmbătă, in memoriam Mariana Nicolesco
Opera Naţională Bucureşti comemorează amintirea personalităţii extraordinare a Marianei Nicolesco, dedicându-i, sâmbătă, de la ora 18,30, spectacolul "Madama Butterfly" de Giacomo Puccini, la un an de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost Primadonna Assoluta. "În data de 14 octombrie 2022, la pauza
Expoziţia 'Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni' - de marţi, la Muzeul Naţional Cotroceni
Expoziţia multimedia "Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni", care aduce în atenţia publicului, într-o manieră inedită, un patrimoniu recuperat, Salonul de Aur şi Dormitorul Argintiu (în prezent, Salonul Florilor şi Dormitorul Reginei), se va deschide, marţea viitoare, de la ora 17,00, în Spaţiile Medievale ale Muzeul
Arad: Zeci de invenţii ale lui Leonardo da Vinci, prezentate într-o expoziţie la muzeu
Zeci de invenţii ale lui Leonardo da Vinci vor fi prezentate într-o expoziţie inedită care va fi deschisă vineri, la Complexul Muzeal Arad, printre obiecte numărându-se modele ale unor aparate de zbor, echipamente hidraulice, pentru construcţii şi maşinării de război. Reprezentanţii Complexului Muzeal Arad au declarat, joi, că expo
Iaşi: Peste 2.000 de persoane aşteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva şi racla Sfântului Andrei Criteanu
Aproximativ 2.000 de persoane aşteaptă la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi racla Sfântului Andrei Criteanu, care sunt depuse într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, cu prilejul hramului sfintei, care este pe 14 octombrie.
Pianistul Cătălin Răducanu concertează la Ateneul Român, pe 24 octombrie
Pianistul Cătălin Răducanu încheie Turneul Naţional "Un artist, un pian şi un ţambal - clasic, jazz folclor", într-un concert care va avea loc pe 24 octombrie, de la ora 19,00, la Ateneul Român, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. "Îmi propun ca prestaţia mea artistică să fie cât mai sinceră,
Mircea Vintilă, Zoia Alecu şi Maria Gheorghiu - joi, la Gala Folk "Om bun", la Sala Palatului
Mircea Vintilă, Emeric Imre, Zoia Alecu şi Maria Gheorghiu vor urca joi pe scena Sălii Palatului, de la ora 19,00, la Gala Folk "Om bun" 2023. Cu o tradiţie de 12 ani, gala reuneşte şi în acest an, într-un spectacol de excepţie, personalităţi marcante ale vieţii artistice româneşti, artişti care au făcut istorie &ic
REPORTAJ/Vâlcea: Artişti în lemn din toată ţara, la Festivalul Sculptorilor cu Drujba de la Vaideeni
Satul Cerna din comuna Vaideeni răsună zilele acestea de sunetul drujbelor artiştilor veniţi din toate colţurile ţării la Festivalul Naţional al Sculptorilor cu Drujba, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie. O artă relativ nouă, sculptura cu drujba a devenit un reper pentru comuna vâlceană încă din 2017, când
TM2023/Timiş: Weekend cu concerte simfonice, operă, film, expoziţia Brâncuşi şi pălării spaniole
Capitala Europeană a Culturii TM2023 îşi întâmpină oaspeţii în următoarele zile cu o serie de evenimente, din care nu lipsesc concertele, spectacolele de operă, speoconcertul de la Româneşti, pălăriile spaniole, un moment remarcabil fiind redeschiderea Cinematografului Timiş, care de acum îşi va găsi locul pe harta culturală a Timişoarei.
Bihor: Simpozion internaţional organizat de Episcopia greco-catolică de Oradea, dedicat Zilei Şcolii Ardelene
Episcopia Greco-Catolică de Oradea organizează, în perioada 12 - 14 octombrie, simpozionul "Şcoala Ardeleană", dedicat zilei acesteia, 11 octombrie, la care şi-au anunţat participarea 45 de profesori şi cercetători din Franţa, Italia, România, Slovacia şi Ucraina. Potrivit unui comunicat al episcopiei, simpozionul se va d
Filmul ''Totem'', propunerea Mexicului la Premiile Oscar, de vineri, în cinematografele din ţară
Filmul "Totem", regia Lila Avilés, propunerea Mexicului la Premiile Oscar, va intra de vineri în cinematografele din ţară. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în perioada 11 - 15 octombrie sunt organizate proiecţii speciale urmate de un dialog cu invitaţi speciali.
ICR: Sculptorul Liviu Mocan - câştigătorul Premiului Naţional ''Brâncuşi'' 2022
Sculptorul Liviu Mocan este câştigătorul Premiului Naţional "Brâncuşi" 2022 pentru expoziţia "Inima Învierii", realizată în Biserica Neagră de la Braşov. "După expoziţii personale la New York, Chicago, Budapesta sau Reconvilliers, Liviu Mocan a adus la Braşov lucrări care transpun într-un limbaj sculptural
REPORTAJ Sălaj: Filiala ''Scala'' Zalău a Bilbiotecii Judeţene - o altfel de bibliotecă
Singura filială din Zalău a Bibliotecii Judeţene "Ioniţă Scipione Bădescu" - "Scala", a marcat, miercuri, un an de funcţionare, în prezenţa copiilor care, zi de zi, împrumută cărţi, susţin diverse ore de la clasă şi cursuri de limbi străine sau îşi pregătesc temele şi referatele pentru şcoală. Costumaţi &i
Iaşi: Peste 86.000 de pelerini au venit la Mitropolia Moldovei pentru a se închina la Sfânta Parascheva
Peste 86.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, începând de sâmbătă dimineaţa, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie.
TM2023/Timiş: Muzeul Naţional de Artă a deschis un centru de mediere culturală, cu un spaţiu lunch
Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) a inaugurat, marţi seara, un centru de mediere culturală, unde publicul, cu predilecţie copiii, pot interacţiona cu patrimoniul muzeului prin intermediul tehnicii digitale şi unde s-a amenajat şi un spaţiu lunch pentru relaxare şi lectură. Amenajarea spaţiului de la subsolul MNArT într-unul cu no
Cluj: Dumitru Fărcaş, celebrat în festival
Taragotistul Dumitru Fărcaş va fi celebrat în cadrul unui festival care îi poartă numele, organizat în perioada 2-4 noiembrie, la Cluj-Napoca. "În perioada 2-4 noiembrie, Fundaţia Dumitru Fărcaş vă invită să celebraţi zestrea inestimabilă pe care Maestrul Dumitru Fărcaş ne-a lăsat-o! Va fi un cadru emoţionant în care oameni d





