Comunicat de presă - Direcția de Asistență Socială Oradea
DAS Oradea sprijină cetățenii în pregătirea dosarelor pentru ajutorul de încălzire
Direcția de Asistență Socială Oradea vine în sprijinul orădenilor care doresc să solicite ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie aferente sezonului rece 2026-2027.
În această perioadă premergătoare depunerii cererilor, cetățenii pot ridica formularele necesare și pot solicita informații despre condițiile de acordare, actele care trebuie pregătite și pașii care trebuie urmați. Persoanele care au nevoie de îndrumare pot solicita sprijin în completarea documentelor, astfel încât dosarele să fie pregătite din timp și să poată fi depuse corect începând cu data de 2 noiembrie 2026. Astfel, începând cu data de 19 octombrie 2026, formularele tipărite, respectiv cererea - declarație pe propria răspundere, vor putea fi ridicate de la sediul Direcției de Asistență Socială Oradea, str. Primăriei nr. 42, Serviciul Relații cu Publicul și Evaluare Inițială, după următorul program: Luni - Miercuri: 07:30 - 16:30, Joi: 07:30 - 18:30 și Vineri: 07:30 - 16:00.
Dar pentru a veni în sprijinul cetățenilor, distribuirea formularelor se va face și la Centrele Sociale Multifuncționale: Rogerius ll (str. Ep. Ioan Suciu nr. 1, bl. ZP1), Ioșia II (Aleea Călinului, nr. 9) și Nufărul (str. Nufărului, nr. 47, bl. D111), de Luni până Vineri, în intervalul de funcționare a acestora. Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie sunt măsuri de sprijin destinate familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse, pentru a le ajuta să facă față cheltuielilor suplimentare din sezonul rece.
Ajutorul pentru încălzire se acordă familiilor în care venitul mediu net lunar nu depășește 1.386 lei pentru fiecare membru, precum și persoanelor singure cu venituri nete lunare de cel mult 2.053 lei. Solicitanții trebuie să îndeplinească și alte condiții prevăzute de lege, inclusiv să nu dețină bunuri sau proprietăți care exclud acordarea sprijinului. Ajutorul poate acoperi integral sau parțial cheltuielile pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică ori combustibili solizi (cum ar fi lemnele de foc) sau petrolieri. Sprijinul se acordă pentru un singur sistem de încălzire, cel utilizat în locuință.
'Știm că, pentru multe familii și persoane singure, lunile de iarnă vin cu o presiune în plus. De aceea, ne dorim ca oamenii să știe din timp ce au de făcut, unde găsesc formularele și cui se pot adresa dacă au nevoie de sprijin. Colegii noștri sunt disponibili să ofere îndrumare, astfel încât fiecare persoană eligibilă să poată depune documentele în condiții cât mai simple', a menționat Anca Grama, director executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.
Formularele pot fi descărcate și de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Oradea, accesând linkul: https://daso-oradea.ro/articles/acordare-ajutor-incalzire-si-supliment-pentru-energie-2026-2027.Tot pe site-ul instituției pot fi consultate informații privind cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinței și al suplimentului pentru energie și actele necesare.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru sezonul rece 1 noiembrie 2026 - 31 martie 2027 sau pentru o fracțiune din această perioadă, în funcție de data depunerii documentației.
Consumatorii vulnerabili care îndeplinesc condițiile sunt așteptați să depună solicitările începând cu data de 2 noiembrie 2026, până cel târziu la data de 20 noiembrie 2026, inclusiv, pentru a putea beneficia de ajutor pe întreaga perioadă a sezonului rece.
Cererile pot fi depuse și ulterior acestei date, însă ajutorul se va acorda începând cu luna depunerii solicitării, conform prevederilor legale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.