REPORTAJ/Harghita: Pelerini din țară și străinătate, pe Drumul Credinței, spre procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc (GALERIE FOTO)
Pelerini din țară și străinătate au început să sosească la Miercurea-Ciuc sau urmează să ajungă în următoarele ore pentru a participa, sâmbătă, la procesiunea de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est. Oamenii au pornit pe jos, călare sau cu transportul organ
Alba: Expoziții inedite la Sala Dietei din Palatul Principilor Transilvaniei
Sala Dietei din Alba Iulia va găzdui, timp de o lună, trei expoziții temporare, în care vor putea fi admirate piese LEGO și figurine și vehicule Batman, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de Centrul Cultural Palatul Principilor. 'Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia își invită publicul, încep&
Noaptea Muzeelor/Dolj: Muzeul Olteniei oferă expoziții speciale și acces gratuit pentru public
Muzeul Olteniei Craiova își deschide porțile pentru public, sâmbătă, în cadrul ediției 2026 a evenimentului european Noaptea Muzeelor, vizitatorii urmând să aibă acces gratuit, între orele 19:00 și 24:00, în toate locațiile incluse în program. Ajuns la cea de-a XXII-a ediție în România, pro
Noaptea Muzeelor în țară - un adevărat maraton cultural; de la clasicele expoziții, la experiențe interactive (GALERIE FOTO)
Instituțiile de cultură din țară oferă vizitatorilor, sâmbătă, cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor, manifestări dintre cele mai diverse care îmbină clasicele expoziții cu experiențe interactive, tururi virtuale, spectacole, ateliere, acestea constituindu-se într-un adevărat maraton cultural. *** Mureș
Licitație pentru implementarea sistemului digital ePatrimoniu
Ministerul Culturii anunță licitație pe SEAP pentru dezvoltarea și implementarea sistemului digital ePatrimoniu. Acesta va centraliza informațiile despre patrimoniul cultural mobil, imobil și imaterial și va permite furnizarea de servicii publice electronice pentru cetățeni, instituții și specialiști din domeniu. Valoarea totala
Harghita: Conacul Gyárfás de la Cristuru Secuiesc, legat de poetul maghiar Petőfi Sándor, reabilitat cu fonduri UE (GALERIE FOTO)
Conacul Gyárfás din Cristuru Secuiesc, monument istoric construit începând cu anul 1728, a fost restaurat printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul programului guvernamental 'România Atractivă'. Clădirea, aflată în proprietatea Primăriei Cris
Noaptea Muzeelor - sâmbătă, la a XXII-a ediție: Expoziții, tururi ghidate, recitaluri, proiecții de filme, ateliere (GALERIE FOTO)
Un număr de 319 muzee și entități culturale din 39 de județe, dintre care 48 doar în București, pot fi vizitate gratuit sau cu bilet redus, sâmbătă, în cadrul celei de-a XXII-a ediții a programului Noaptea Muzeelor 2026. În București, Muzeul Național de Artă al României a anunțat un program extins pentru Noaptea M
Dolj: Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026 a debutat cu evenimente dedicate Japoniei
Festivalul Internațional Shakespeare organizat de Teatrul Național 'Marin Sorescu' și Fundația Shakespeare în perioada 21-31 mai, a debutat, joi seara, la Craiova cu evenimente dedicate Japoniei. Prezent la deschiderea oficială, ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, a afirmat că Festivalul Internațional Shakespeare de la Cra
Maramureș: Noaptea Muzeelor cu ateliere, expoziții și observații astronomice; Muzeul mineritului, ofertă culturală nouă
Cinci muzee din municipiul Baia Mare vor fi deschise publicului sâmbătă, 23 mai, până aproape de miezul nopți, marcând evenimentul european Noaptea Muzeelor, a informat serviciul de comunicare al Consiliul Județean (CJ) Maramureș. 'Evenimentul propune o noapte spectaculoasă, cu activități, ateliere și programe speciale în toate muze
Show de video mapping realizat de peste 50 de elevi din Iaşi şi Botoşani, la Romanian Creative Week
Fațada unui simbol arhitectural al Iașiului, hotelul Traian, devine joi seara scena unui show de video mapping realizat de peste 50 de elevi din Iași și Botoșani, în cadrul proiectelor multimedia de la Romanian Creative Week. În cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană și desfă
REPORTAJ/Harghita: Generații unite prin dans popular - 1.200 de copii și tineri, la tradiționala întâlnire de la Miercurea-Ciuc
Pe holurile Casei de Cultură din Miercurea-Ciuc se aud pași grăbiți, râsete și mișcări repetate de dans. Afară plouă mărunt și e frig, dar înăuntru sute de copii îmbrăcați în costume populare încălzesc atmosfera și își aranjează pălăriile, cizmele și fustele înainte de a urca pe scenă. Unii au doar câțiva ani. Al
Noaptea Muzeelor/Hunedoara: Recital Mircea Baniciu și sesiuni de video-mapping la Castelul Corvinilor
Un recital al artistului Mircea Baniciu și mai multe sesiuni de video-mapping sunt principalele puncte de atracție ale evenimentului Noaptea Muzeelor ce va fi organizat sâmbătă, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Muzeul Castelul Corvinilor va fi deschis și va oferi acces gratuit tuturor persoanelor care îl vor vizita între orele 21:00 și 2
Iași: Noaptea Muzeelor la Ateneul Național din Iași și CIAC - Baia Turcească
Ateneul Național din Iași invită publicul și vizitatorii orașului să celebreze cultura și arta în cadrul celei de-a XXII-a ediții a evenimentului european 'Noaptea Muzeelor' (23 mai). Astfel, două dintre cele mai emblematice spații culturale administrate de instituție își vor deschide porțile sâmbătă seara, între orele 18:00 și
Noaptea Muzeelor/Șezătoare și atelier de cusut tradițional, expoziții și demonstrații de arderea ceramicii
Expoziții, ateliere, o șezătoare și demonstrații de ardere a ceramicii sunt evenimentele pregătite de Muzeul Județean Olt pentru Noaptea Muzeelor, ce se va desfășura în a doua parte a zilei de sâmbătă, potrivit managerului instituției, George Smarandache. La sediul principal al Muzeului Județean Olt se vor putea vizita, sâmbătă, expoziții de
Noaptea Muzeelor/ Proiectul 'Emblematic România' participă la evenimentul 'Primăria Deschisă' organizat de ARCUB
Proiectul cultural 'Emblematic România' participă, sâmbătă, la cea de-a șasea ediție a evenimentului 'Primăria Deschisă', organizat de municipalitate, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor. Potrivit unui comunicat al organizatorilor proiectului, în spațiul amenajat la par










