La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'.
'Legătura aceasta între Centrul de Presă Basilica și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale închinate eroilor poporului român, dar și Sfântului Apostol Andrei cel Dintâi Chemat, părintele spiritual al românilor și ocrotitorul României, această legătură să fie permanentă. E foarte greu de spus care dintre cele două laturi este cea mai importantă. Ele se afirmă reciproc, pentru că această catedrală cu hramurile Înălțarea Domnului Ziua - Eroilor și Sfântul Apostol Andrei este simbolul vizibil al Bisericii nevăzute, dar reale, din sufletele credincioșilor, care, ascultând Liturghia în fiecare zi și Vecernia, transmise prin postul de radio Trinitas, își dădeau seama că sunt chemați să ajute la construirea Catedralei. Pentru că noi, cu aprobarea Sfântului Sinod, am introdus o ectenie specială pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului spre Slava lui Dumnezeu și ocrotirea poporului român', a spus Patriarhul la ceremonia dedicată aniversării a 19 ani de la întronizarea Preafericirii Sale, desfășurată în Catedrala Patriarhală.
Întâistătătorul BOR a amintit că încă la întronizarea din 30 septembrie 2007, cu 19 ani în urmă, a anunțat principalele obiective ale păstoririi, printre care nevoia de a avea la Patriarhie un post de radio, un post de televiziune al Bisericii și un cotidian, după patru săptămâni acestea fiind funcționale. Un alt obiectiv al Patriarhului a fost construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
'Important este faptul că această catedrală de zid, care acum se află în stare de finalizare a picturilor în mozaic bizantin, este construită paralel cu construirea bazilicii nevăzute, dar reale în sufletele oamenilor. (...) Deci Basilica înseamnă Biserica lui Hristos, care se zidește prin rugăciune, împărtășire cu Sfânta Euharistie și prin fapte bune în sufletele credincioșilor și are ca simbol basilica sau catedrala de zid. (...) Deci e vorba de o lucrare misionară edificatoare de suflete și este foarte important să avem această motivație proaspătă în memorie, pentru că aceasta ne îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare', a subliniat Patriarhul Daniel.
În cadrul evenimentului, pr. dr. Ștefan Sfarghie, directorul publicațiilor 'Lumina', consilier patriarhal, a evocat evoluția de 21 de ani a publicației 'Lumina', 'unicul cotidian creștin-ortodox din lume', amintind etapele dezvoltării acestuia, de la înființare și până la ediția online din prezent.
Preotul a elogiat modul în care Patriarhul Daniel a 'lucrat, într-un mod cu totul deosebit, și la zidirea sufletească a credincioșilor încredințați spre păstorire', deodată cu zidirea, cu înălțarea și înfrumusețarea Catedralei Naționale'.
***
Biserica Ortodoxă Română a aniversat, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.
Cu acest prilej, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, urmată de oficierea unui Te Deum.
În Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, va fi organizat un moment festiv, la care vor participa ierarhii membri ai Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și membrii Permanenței Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
***
Ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe a avut loc la 30 septembrie 2007.
Cuvântul în numele Sfântului Sinod al BOR a fost rostit atunci de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului.
Înalți demnitari români și reprezentanți ai cultelor din străinătate au fost prezenți la ceremonia de întronizare a noului Întâistătător al BOR. Printre participanți s-au numărat președintele Traian Băsescu, Regele Mihai I, foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu.
Au participat, de asemenea, 30 de delegații cuprinzând 90 de ierarhi ai cultelor creștine. Au venit reprezentați ai tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume, ai Consiliului Mondial al Bisericilor, ai Conferinței Bisericilor Europene și ai Bisericii Anglicane. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









