REPORTAJ/ Expoziția permanentă de Preistorie a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, reorganizată după cinci decenii
La peste o jumătate de secol de la organizarea expoziției de bază a Muzeului Național al Unirii (MNU) Alba Iulia, din acest an cei care trec pragul uneia dintre cele mai importante instituții muzeale din țară descoperă un nou mod de valorificare a artefactelor din Preistorie, mult mai atractiv. Muzeul a fost organizat într-o formă asemănătoare celei de a
Concerte, expoziții, talk show-uri, târg, un afterparty, la Festivalul Strada Armenească, între 31 iulie și 2 august
Festivalul Strada Armenească invită publicul, între 31 iulie și 2 august, să descopere Armenia prin muzică, artă, gastronomie și dialog, într-o ediție aniversară care celebrează zece ani de întâlniri culturale în inima Bucureștiului. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, organizatorii evenimentului invită bucureștenii
Noaptea Albă la MINA: O celebrare a artei imersive, pe 1 august, simultan în București și Timișoara
MINA - Museum of Immersive New Art invită publicul, pe 1 august, la Noaptea Albă la MINA, un eveniment special desfășurat simultan în București și Timișoara, care propune o reinterpretare contemporană a conceptului de Noaptea Muzeelor, prin aducerea împreună a artei digitale, a muzicii, instalațiilor spectaculoase și a spațiilor dedicate socializării.
Timiș: Istoria fabricii de ceramică din Jimbolia, transpusă în expoziția ''Cu toate țiglele pe casă''
Pagini din istoria fabricii de ceramică din Jimbolia pot fi răsfoite în cadrul expoziției ''Cu toate țiglele pe casă'', vernisată, recent, la Casa de Cultură a orașului, vizitatorii urmând să afle informații despre familiile care au condus această afacere, dar și despre oasele de mamut descoperite în timpul procesului de excavare a l
Brașov: Expoziție cu lucrări realizate de femei și una dedicată ''tovarășelor'' din comunism, la Muzeul de Artă
Două expoziții - una a grupului ''Aproximativ 28'', format în exclusivitate din femei, și una intitulată ''Tovarășele sau emanciparea prin muncă. Femeia în arta oficială din România comunistă 1948-1989'', pot fi văzute de public la Muzeul de Artă Brașov, până în luna septembrie. Con
Bihor: Festivalurile ''Enjoy Music'' și ''Thermal Days'', reunite, în perioada 6-8 august, la Băile Felix (FOTO/VIDEO)
Stațiunea Băile Felix va găzdui, în perioada 6-8 august, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din vestul României, Festivalul Internațional ''Enjoy Music'', ajuns la cea de a șasea ediție. De această dată, competiția internațională se va desfășura în cadrul festivalului ''Thermal Days
VIDEO Emisiunea de mărci poștale ''Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric'' - de marți, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație marți, a emisiunii de mărci poștale ''Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric'', având în componență o marcă poștală, o coliță dantelată, carte poștală maximă, un plic ''prima zi'' și o mapă filatelică cu produs special în tiraj li
Timișoara devine cel mai nou punct pe Harta Literară a României
Timișoara devine cel mai nou punct pe itinerarul primei platforme digitale interactive din România dedicate spațiilor cu valoare literară, prin proiectul intitulat ''Harta Literară'', derulat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Timișoara, în perioada 2-3 august. Lansat inițial în octom
Maraton teatral cu Horațiu Mălăele găzduit de Teatrul Național din București
Actorul Horațiu Mălăele este sărbătorit, de luni până sâmbătă, într-un maraton teatral găzduit de Sala ''Ion Caramitru'' a Teatrului Național ''I.L. Caragiale'' din București. Primul spectacol al maratonului teatral, ''Tache, Ianke și Cadâr'', într-o montare
Mureș: Expoziție permanentă interactivă, inaugurată la Ansamblul Memorial 'Petőfi Sándor' din Albești
Muzeul Județean Mureș a inaugurat, duminică, noua expoziție permanentă din cadrul Ansamblului Memorial 'Petőfi Sándor' din Albești, un spațiu modernizat și extins în urma unei investiții de 6,4 milioane de lei. Evenimentul a fost organizat cu ocazia comemorării a 177 de ani de la bătălia de la Albești din 31 iulie 1849, momentul istoric &i
Mureș: Mărturie documentară a primelor etape de implementare a sistemului monetar în Uruguay, la 'Sighișoara Medievală'
O monedă de cupru de 4 centésimos din 1869, reprezentând o mărturie documentară a primelor etape de implementare a sistemului monetar în Uruguay, este vedeta unei expoziții temporare a Muzeului de Istorie din Sighișoara, ce poate fi admirată în Turnul cu Ceas cu ocazia ediției a XXXI-a a Festivalului 'Sighișoara Medievală'. Muz
Mureș: Pictura 'Visare', expusă la New York înaintea finalei Campionatului Mondial de Fotbal, la 'Sighișoara Medievală'
Pictura 'Visare', realizată de Rareș Kerekes, este singura din România și din Europa de Est care a fost expusă la Mriya Gallery din New York City, în cadrul expoziției premergătoare finalei Campionatului Mondial de Fotbal 2026.
REPORTAJ/Mureș: Locuitorii Sighișoarei au îmbrăcat straiele medievale și animă voluntar cetatea, depășind prejudecățile
Ediția a XXXI-a a Festivalului 'Sighișoara Medievală', cel mai vechi eveniment de profil din România, a însemnat un reviriment pentru locuitorii Cetății Medievale, care au ales să lase deoparte rutina zilnică, să îmbrace straiele medievale și să contribuie voluntar la animația stradală, urmând modelul marilor festivaluri istorice din Europa.
Brăila: Peste 5.000 de spectatori la Festivalul Internațional de Folclor 'Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării'
Festivalul Internațional de Folclor 'Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării' a atras peste 5.000 de spectatori la ediția din acest an, desfășurată în perioada 21-23 iulie, pe Esplanada Dunării din Brăila, unde au cocurat 23 de tineri interpreți din România și din străinătate și au susținut recitaluri artiști consacrați, au transmis organiz
Hunedoara: Caravana TIFF Unlimited - proiecții în aer liber la fosta mină Petrila și la Uricani
Fosta exploatare minieră Petrila și Parcul copiilor din Uricani vor găzdui, în perioada 24-26 iulie, caravana TIFF Unlimited, prilej pentru iubitorii filmului să vadă trei producții cinematografice promovate în cadrul festivalului TIFF din acest an, iar pentru organizatori să integreze în circuitul cultural două foste spații industriale din Valea Jiului.














