Cluj: Avishai Cohen Trio, Tigran Hamasyan Trio şi Jazzanova vor veni la Jazz in the Park
Organizatorii festivalului Jazz in the Park au anunţat, marţi, că la ediţia din acest an, care va fi organizată la Cluj-Napoca în perioada 30 august-1 septembrie, vor fi prezente şi trupele Avishai Cohen Trio, Tigran Hamasyan Trio şi Jazzanova, care au fost solicitate de fanii din ţara noastră. "Premiere naţionale şi locale, varieta
Mureş: Insectă misterioasă din pădurea amazoniană, asemănătoare homarulului, prezentată la Secţia de Ştiinţele Naturii
Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Judeţean Mureş a invitat, marţi, vizitatorii să intre în contact cu o insectă gigant din pădurea tropicală amazoniană, greierul Panoploscelis specularis, o insectă misterioasă care seamănă cu un homar despre care există puţine studii. "Homar sau insectă? În expoziţia de bază a Se
Iniţiativă privind dezbaterea ''Istoriei civilizaţiei române moderne'' de Eugen Lovinescu, în perioada mai-decembrie - iniţiată de Academie
Trei evenimente publice menite lansării unei dezbateri naţionale privind proiectul naţional-statal-cultural român în secolul 21, la centenarul publicării lucrării "Istoria civilizaţiei române moderne" de Eugen Lovinescu, vor fi organizate de Academia Română, în perioada mai-decembrie. "La centenarul
Preşedintele Academiei: Răzvan Theodorescu - o emblemă a şcolii contemporane de istorie; transmitea o căldură umană deosebită
Răzvan Theodorescu a fost o emblemă a şcolii contemporane de istorie, a afirmat marţi, în cadrul unei sesiuni omagiale, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care a mărturisit că a rămas impresionat de "căldura umană deosebită" pe care o transmitea cel evocat. "Suntem în faţa unei manifestări comemorat
Bihor: Pianista ucraineană Anna Fedorova, în concertul simfonic "Armonii excepţionale"; dirijoare - Mihaela Cesa-Goje
Pianista Anna Fedorova, din Ucraina, va fi invitata Filarmonicii orădene în concertul săptămânal de joi, intitulat "Armonii excepţionale", ce va avea loc sub bagheta dirijoarei Mihaela Cesa-Goje, în sala de concerte Enescu-Bartok. Programul interpretat va cuprinde lucrări de Debussy, Rahmaninov şi Elgar, ce vor contura un ambient de
Iaşiul se alătură proiectului "Reading for Odesa" ce marchează doi ani de la începerea războiului din Ucraina
Iaşiul se alătură proiectului "Reading for Odesa", iniţiativă propusă de Fundaţia "Arnoldo şi Alberto Mondadori" şi Milano, Oraş al Literaturii, pentru a marca trecerea a doi ani de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina. "Data de 24 februarie 2024 marchează trecerea a doi ani de la debutul invaziei ruseşti &icir
Festivalul Filmului Francez, în perioada 21 - 31 martie în Bucureşti şi alte 12 oraşe din ţară
Institutul Francez din România organizează, în anul centenarului său, cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, informează un comunicat transmis, marţi, AGERPRES. Festivalul se va desfăşura în perioada 21 - 31 martie la Bucureşti şi în alte 12 oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Consta
Harghita: Expoziţia "Zestrea minerală a României" va fi vernisată la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc
Expoziţia "Zestrea minerală a României", care cuprinde mineralele descrise pentru prima oară în România precum şi cele mai rare şi spectaculoase asociaţii minerale de pe teritoriul ţării noastre, va fi vernisată la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc. Potrivit unui comunicat de presă, expoziţia e
Arad: Un zid al Cetăţii Şoimoş s-a prăbuşit, vizitatorii sunt sfătuiţi să fie prudenţi
Un zid al Cetăţii Şoimoş s-a prăbuşit, iar autorităţile locale din oraşul Lipova le recomandă vizitatorilor să fie prudenţi şi să nu se apropie prea mult de ruine pentru a nu exista accidente, în timp ce promisiuni pentru reabilitarea obiectivului au fost făcute de-a lungul ultimelor două decenii atât de Primăria Lipova cât şi de Consiliul Judeţean (CJ) Ara
Doina Lemny: Brâncuşi nu a avut nicio relaţie cu Maria Tănase; legendele îi strică puţin imaginea
Istoricul de artă Doina Lemny, care cercetează de circa 30 de ani opera şi viaţa lui Constantin Brâncuşi, susţine că circulă multe legende despre marele sculptor care îi strică puţin imaginea, cum este şi cea legată de relaţia de dragoste cu Maria Tănase, care în realitate nu a existat. Potrivit Doinei Lemny, povestea relaţie
Gorj: Vinul lui Brâncuşi, lansat în ediţie limitată la împlinirea a 148 de ani de la naşterea sculptorului
Vinul 'Brâncuşi', o ediţie limitată, doar 1.890 de sticle, reprezentând kilometrii parcurşi pe jos de sculptor din Hobiţa până la Paris, un tribut adus moştenirii sale culturale şi parcursului său remarcabil, a fost lansat la Târgu Jiu la împlinirea a 148 de ani de la naşterea sculptorului. În cadrul
Concertele de la Cluj-Napoca şi Bucureşti ale tenorului Placido Domingo vor fi reprogramate
Concertele de la Cluj-Napoca şi Bucureşti ale tenorului Placido Domingo, programate să se desfăşoare pe 23 şi 26 februarie, vor fi reprogramate, informează pagina de Facebook a Asociaţ
Bistriţa-Năsăud: Atelier de modelaj în lut, de ziua lui Brâncuşi, la Casa Argintarului din Muzeul Judeţean
Un grup de 20 de elevi de clasa a treia de la Colegiul Naţional ''Liviu Rebreanu'' din municipiul Bistriţa a marcat, luni, Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, printr-un atelier de modelaj în lu
Gorj: Peste 300 de copii înscrişi, în doar patru zile, la Atelierul de Mărţişoare al Muzeului Judeţean
Peste 300 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani au participat, în perioada 13-16 februarie, la Atelierul de Mărţişoare din cadrul Programului de Educaţie Muzeală al Muzeului Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu", un număr record, a anunţat, luni, instituţia de cultură. Potrivit u
Timiş: Program de finanţare pentru susţinerea moştenirii Capitalei Culturale Europene TM2023
Centrul de Proiecte al Primăriei Municipiului Timişoara lansează, luni, primul program de finanţare care susţine moştenirea Capitalei Europene a Culturii, "Legacy Timişoara 2023", cu un buget total de peste şapte milioane de lei din fonduri ale Ministerului Culturii. Acesta este menit să susţină efectele