Ziua Internațională a Traducerilor: Peste 1.000 de titluri traduse și publicate în limbi străine cu sprijinul ICR
Peste 1.000 de titluri au fost traduse în mai mult de 30 de limbi și au fost publicate de editurile internaționale cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania, anunță ICR de Ziua Internațională a Traducerilor, care se sărbătorește pe 30 septembrie.
'Ultima zi din septembrie este ziua comemorării Sfântului Ieronim, considerat părintele filologiei biblice și sfânt patron al traducătorilor. Prin programele sale permanente din domeniul culturii scrise, ICR își urmărește misiunea de a promova literatura română și autorii români pe scena internațională', se arată într-un comunicat al ICR transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, interesul editurilor străine a crescut în timp mai ales datorită participărilor scriitorilor români la festivalurile și târgurile internaționale de carte - una dintre direcțiile principale de promovare a literaturii române, cu scopul de a oferi o imagine vie a literaturii contemporane românești.
Institutul Cultural Român acordă de patru ani, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere - FILIT Iași, Premiul pentru cea mai bună traducere din limba română. Premiul subliniază rolul traducătorilor și completează seria de programe ICR dedicate publicării autorilor români și sprijinirii traducerilor din limba română: participările la festivaluri și târguri internaționale de carte, Programele ICR de Rezidențe pentru traducători în formare, bursele ICR pentru traducători profesioniști, Romanian Books for Children - program dedicat editurilor străine interesate de publicarea în traducere a literaturii pentru copii și tineret, Retrospectiva anului editorial românesc și altele.
De asemenea, recent încheiata ediție FILIT Chișinău s-a bucurat de succes, consolidând rolul capitalei Republicii Moldova pe harta literară europeană ca spațiu de întâlnire pentru dialog literar și schimb cultural. Festivalul a debutat pe 25 septembrie cu opt ateliere de traducere în librării și biblioteci din Chișinău și cu evenimentul de deschidere de la Teatrul Fără Nume, cu participarea specială a traducătorului Ernest Wichner.
Ziua Internațională a Traducătorului este marcată și de ICR Varșovia împreună cu EUNIC Warsaw, Asociația Traducătorilor Literari din Polonia, Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia și Editura PIW, marți, de la ora 19:00, la Librăria PIW din Varșovia, unde are loc dezbaterea 'Provocările traducerii operei literare a lui Max Blecher în limba polonă'. Discuția va fi moderată de Jakub Kornhauser, scriitor, eseist și profesor universitar, coordonator al ediției.
Până în prezent, doar în limba polonă au fost traduse circa 60 de titluri prin programul ICR de susținere a traducerilor din limba română. La acestea se adaugă tot mai multe publicații poloneze cu tematică românească.
30 septembrie, Ziua Internațională a Traducerilor, a fost marcată din 1991 la inițiativa Federației Internaționale a Traducătorilor și recunoscută oficial de ONU în 2017. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Filmul 'De capul nostru' de Tudor Jurgiu, premiat la Berlin, intră vineri în cinematografe
Filmul 'De capul nostru', cel mai recent lungmetraj semnat de Tudor Cristian Jurgiu, câștigător al Premiului CICAE în secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, intră vineri în cinematografele din România, informează Transilvania Film. Povestea aduce în prim-plan experiențele unei g
Seara BIFF, la Palatul Elisabeta; Principele Radu: BIFF - un eveniment remarcabil, parte a identității noastre culturale
Alteța Sa Regală Principele Radu a găzduit, joi seară, Seara Palatului Elisabeta dedicată Festivalului Internațional de Film București, prilej cu care a afirmat că acest eveniment este unul remarcabil, care duce mai departe o 'foarte frumoasă parte a identității noastre culturale din secolele XIX, XX și XXI'.
FITS 2026/ Cristian Mungiu avertizează asupra radicalizării societății: Următorul pas este să ne apucăm de gât
Regizorul Cristian Mungiu, dublu laureat al premiului Palme d'Or, a avertizat joi, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), că societatea traversează o perioadă de radicalizare și violență, iar singura soluție este dialogul bazat pe răbdare și înțelepciune. 'Societatea s-a radicalizat și mai mult. (...) Înc
Mureș: Orchestra UMFST și Trupa Re-Born, în deschiderea Zilelor Târgumureșene
Orchestra Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, Trupa Re-Born de la Palatul Copiilor din municipiu, câștigătoarea trofeului 'Românii au talent', alături de Alina Manole & Band, deschid joi seara, în Cetatea Medievală, ediția cu numărul 29 a Zilelor Târ
Iași: Lucrări ale lui Pablo Picasso vor fi expuse la Palatul Culturii, în perioada 3-12 iulie
Vizitatorii Palatului Culturii din Iași vor avea ocazia să admire ceramică pictată și glazurată, precum și cromolitografii realizate de Pablo Picasso, în cadrul unei expoziții organizate, în perioada 3-12 iulie, de Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași, în parteneriat cu 'Artmark'. Intitulată 'Picasso l
Cristian Mungiu - invitat de onoare la Festivalul din La Rochelle; retrospectivă cu nouă lungmetraje și toate scurtmetrajele sale
Regizorul Cristian Mungiu este invitat de onoare al celei de-a 54-a ediții a Festivalului Internațional de Film din La Rochelle - FEMA La Rochelle, Franța, care se desfășoară în perioada 26 iunie - 4 iulie. Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român transmis, joi, AGERPRES, Cristian Mungiu se va afla la FEMA La Rochelle
Neamț: Artiști din Italia, Costa Rica, Japonia și România - prezenți la Festivalul 'Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț'
Artiști din Italia, Costa Rica, Japonia și România vor fi prezenți la a 51-a ediție a Festivalului 'Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț', eveniment cultural organizat în perioada 5-11 iulie de Centrul pentru Cultură și Arte 'Carmen Saeculare' și finanțat de Consiliul Județean (CJ) Neamț. 'Mă bucură faptul că și anu
Sesiunea omagială 'Centenar Academician Nicolae Simionescu', luni, la Academia Română
Sesiunea omagială 'Centenar Academician Nicolae Simionescu', dedicată fondatorului Școlii românești de biologie celulară și al Institutului de Biologie și Patologie Celulară, la 100 de ani de la nașterea sa, va fi organizată luni, în Aula Academiei Române, de la ora 10:00. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul de B
Patriarhia Română își exprimă solidaritatea față de cei afectați de cutremurele recente din Venezuela
Patriarhia Română își exprimă solidaritatea față de cei afectați de cutremurele care au avut loc recent în Venezuela și care au provocat pierderi de vieți omenești, rănirea mai multor persoane și imense pagube materiale. 'În semn de profundă durere față de cei afectați de cutremurele care au lovit recent Venezuela, provocând p
'Cu Enescu, la Enescu' - prima ediție a Taberei Muzicale Estivale la Tescani
Prima ediție a Taberei Muzicale Estivale se desfășoară în această săptămână la Tescani, sub genericul 'Cu Enescu, la Enescu'. ''Centrul de Cultură ''Rosetti Tescanu - George Enescu'' găzduiește în această săptămână prima ediție a Taberei Muzicale Estivale Tescani, un proiect de înaltă ținută academi
Maia Morgenstern, Marius Bodochi și Iris - printre invitații la Festivalul 'Vasluiul Medieval'
Maia Morgenstern, Marius Bodochi și Iris se numără printre invitații ediției din acest an a Festivalului 'Vasluiul Medieval', care va avea loc în perioada 3 - 5 iulie la Ansamblul Monumental 'Podul Înalt' de la Băcăoani. Organizatorii propun publicului trei zile de istorie, teatru, muzică și spectacole inspirate din universul mediev
Bihor: Seară muzicală Kaganovskiy, la Palatul episcopal baroc; invitată - flautista Sandor Agnes Klara
Sala festivă a Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea a găzduit miercuri ultima ediție a Serilor Muzicale Kaganovskiy înaintea vacanței de vară, un concert de muzică de cameră susținut de Sandor Agnes Klara (flaut), Artur Kaganovskiy (vioară), Eszter Kaganovskiy (violă) și Sviatoslav Perepelytsia (violoncel). Evenimentul a propus un parcurs muzica
Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel - de joi până duminică, la Muzeul Satului
O nouă ediție a Târgului de Sfinții Apostoli Petru și Pavel va avea loc de joi până duminică, la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti. Importanța sărbătorii, cunoscută și sub numele Sânpetru de vară sau Moșii de Sânpetru, va fi adusă în atenția vizitatorilor prin numeroase activități - momente muzical-coregra
Harghita: Comunitatea românească din Miercurea-Ciuc a celebrat Ziua Universală a Iei
Comunitatea românească din Miercurea-Ciuc a marcat, miercuri seara, Ziua Universală a Iei printr-un eveniment care a avut loc la Muzeul Oltului și Mureșului Superior, desfășurat sub mottoul 'IA și fotografIA'. Ma
Mureș: Turneul 'Pianul Călător' cu Horia Mihail, pe scena Palatului Culturii
Turneul Național 'Pianul Călător', unul dintre cele mai longevive și de succes proiecte de muzică clasică din România, a ajuns, miercuri, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureș, în cadrul celei de-a XVI-a ediții, dedicată în acest an conceptului de 'Pianiști compozitori'. Evenimentul susținut de pia










