Cultura instituționalizată rămâne închistată, blocată în sistemele socialiste, afirmă ministrul Culturii, Andras Demeter, subliniind că este nevoie de o eficientizare nu doar a managementului, ci a întregii distribuiri de resurse materiale și umane.

Într-un interviu acordat AGERPRES, Andras Demeter susține că în sfera culturii guvernate de dreptul privat se creează valoare, evenimente de înaltă ținută, în pofida unor condiții 'mai degrabă restrictive decât permisive', în timp ce instituțiile publice de cultură, care au tot felul de facilități, au rezultate care sunt, adesea, mult sub nivelul rezultatelor din cealaltă parte.

Ministrul Culturii pledează pentru extinderea spiritului antreprenorial la instituțiile publice de cultură, prin reconsiderarea abordărilor, astfel încât 'eficiența, în raport cu beneficiarul', să fie primul criteriu și nu ultimul, cum este acum.

În interviu, Andras Demeter vorbește despre necesitatea adoptării unei Legi a salarizării în Cultură, în condițiile în care salariile din domeniu sunt 'disproporționate', despre creșterea de la 5% la 11% a TVA la carte, după ce, în ultimii doi ani, editurile mari din România au realizat 'profituri considerabile', despre deblocarea proiectului de restaurare a Muzeului Național de Istorie a României, odată cu organizarea concursului de management, dar și despre înlăturarea, în următorul pachet de măsuri fiscale, a obstacolelor de natură procedurală în importul de cărți dinspre Republica Moldova în România.

AGERPRES: Domnule ministru, după audierea din Comisiile de specialitate ale Parlamentului, ați declarat că este absolut necesar să fie făcută o evaluare peste tot, oriunde va fi necesar, iar într-un interviu ați respins temerile din spațiul public privind eventualele reduceri de personal. 'Avem nevoie de curaj și asumare', spuneați, 'cultura nu este supraponderală'. Vor exista în domeniul pe care îl coordonați ca ministru disponibilizări de personal, comasări, eliminarea de atribuții la unele instituții de spectacol?

Andras Demeter: Tot ce am afirmat se susține în continuare. Cultura nu este supraponderală, din niciun punct de vedere, este subdimensionată. Problemele care sunt țin de altă latură a domeniilor și a subdomeniilor din cultură. Anume, ar trebui să facem o abordare din două prisme.

Pe de-o parte există două fețe ale unei monede, numită Cultura. Pe o față discutăm de cultura instituționalizată, adică guvernată de dreptul public, pe o altă parte, cealaltă față a aceleiași monede este cultura guvernată de dreptul privat, în diversele sale forme.

Cealaltă prismă este Cultura privită ca o monedă a cărei față, să spunem așa cu cap sau cu stemă, este aceea de producători de bunuri, generatori de valoare economică. Și cealaltă față a aceleiași monede este acea parte a Culturii care niciodată nu va genera o plusvaloare economică pentru că funcționarea, întreținerea, reparațiile și altele asemenea vor fi întotdeauna mai scumpe decât orice tip de încasare în orice măsură ar putea fi crescute ele.

Acum ne vedem obligați să le luăm la rând. Dacă vorbim de cultura instituționalizată, este o moștenire extrem de valoroasă din regimul de dinainte de '89 sau din regimurile de dinainte de '89. Este datoria noastră să prezervăm și să cultivăm și să ducem mai departe tot ce este bine. Din păcate, în ultimii 35 de ani, această dorință de a duce mai departe partea bună a lucrurilor nu ne-a lăsat sau ne-a orbit în a vedea care sunt deficiențele.

În altă ordine de idei, în aceeași perioadă de trei decenii și jumătate, s-a născut cultura guvernată de dreptul privat. Nu doar că s-a născut, s-a născut greu. Dar s-a născut. A început să crească și să înflorească. Funcționează. În momentul de față suntem martorii unei vieți culturale private într-o continuă expansiune. Care cultură privată nu beneficiază, din păcate, de ajutor, de susținere, de scutiri de taxă, nemaivorbind de subvenții sau alte ajutoare. Cu toate acestea, ea creează plusvaloare, dar și valoare economică considerabilă. Comparând aceste universuri, constatăm că cealaltă parte, cultura instituționalizată, rămâne închistată, rămâne blocată în sistemele, trebuie să folosim și acest termen, socialiste. O moștenire de care nu reușim să scăpăm. Adică, aici, în loc de a fi proactivi, suntem în continuare mai întotdeauna reactivi. Aici, în loc să fim creativi și să avem și din punct de vedere al managementului o abordare - pentru că managementul este și trebuie să fie și o artă - o abordare managerială, constructivă, noi, de fapt, administrăm cultura.

Cu toate acestea, dacă ne gândim la cifre, în această relaționare a culturii instituționalizate, putem observa că lucrătorii, în general, salariații din toate și din oricare domenii, în totalitate, în raport cu lucrătorii din sfera publică, din care chiar dacă scoatem Educația de tot, sunt de 25 de ori mai puțini decât ceilalți, din celelalte domenii. Deci nu putem afirma că, din acest punct de vedere, este o supradimensionare a personalului plătit din fonduri publice în oricare din formele de manifestare a culturii instituționalizate. Din acest motiv, eu susțin că nu este nevoie de reduceri de personal. Sunt domenii care sunt mult subdimensionate față de provocări, față de nevoi, față de ce ar trebui să fie.

În același timp, este nevoie de o analiză a întregii abordări, așa cum am spus-o, de o eficientizare nu doar a managementului, ci a întregii distribuiri de resurse materiale și umane. Acest lucru va putea fi făcut, în primul și în primul rând, într-o lucrare complementară între autorități, că vorbim de mai multe autorități, autoritate centrală sau autorități publice locale, și conducătorii acestor instituții, managerii, cum se spune acum. Pentru asta este nevoie de reconsiderarea legii, care are deja o vârstă frumușică, a ajuns aproape la vârsta majoratului, și, din păcate, nu a fost pe fond reconsiderată. Au fost încercări, nu mai departe de ultimul mandat al doamnei Intotero, dar încercările acestea, din păcate, duceau lucrurile într-o altă direcție, o complicau în loc să o simplifice. În momentul de față, această lege necesită simplificare, adaptare la nevoile reale și preluarea, prin împrumut, dacă vreți, a bunelor practici din sfera privată.

Cealaltă parte, cealaltă monedă, cealaltă prismă, acea parte a culturii care produce valoarea economică, dacă nu-și asumă solidaritatea cu cealaltă parte, care nu va produce, atunci înseamnă că avem un conflict în familie. În sensul în care nu putem să ne așteptăm la empatie și la solidaritate din partea altor domenii, dacă noi între noi nu ne asumăm necesitatea și chiar obligația morală de a ne susține, de a ne baza unii pe ceilalți.

Concluzionând, ca o primă încercare de răspuns la întrebare, analizele vor fi efectuate, se efectuează. Deocamdată, am deblocat tot ce a fost blocat în ultimele câteva luni. Aplicarea legii - este o primă obligație înainte de oricine, a celor care au făcut, care au generat legea și aici vorbesc de Ministerul Culturii. Deci în instituțiile Ministerului Culturii, legea va fi aplicată, câtă vreme este în această formă.

O nouă formă a legii va fi pusă în lucru în viitorul cel mai apropiat, așa cum ne-am asumat-o de mai mult timp, nu prin ordonanță, nu prin ordonanță de urgență, printr-o inițiativă legislativă a Guvernului, trecând prin Parlament, prin consultări necesare, pentru că este o lege de sinteză. Este o lege care are aplicabilitate generală pe tot teritoriul țării, indiferent că vorbim de autoritate centrală sau autorități publice locale. Ca atare, o astfel de lege nu poate fi modificată pur și simplu din pix, din stilou, dintr-o voință, indiferent că e politică sau de natură administrativă. Ea trebuie să urmeze calea identică cu cea a nașterii sale, care a fost precedată de o muncă susținută de aproape doi ani de zile - am fost coordonatorul în acea perioadă, anii 2007 - 2008 -, și pe baza unei largi și foarte susținute consultări. Nu va dura atât, pentru că acum nu vorbim de o lege nouă. Vorbim de upgradarea și updatarea unei legi, ale cărei vicii, lacune, lipsuri sau excese le cunoaștem foarte bine. Dar fără consultare și fără o abordare democratică prin proceduri parlamentare, nu cred că ar fi corectă.

AGERPRES: Și totuși, ce înțelegeți prin abordarea antreprenorială la nivelul instituțiilor publice?

Andras Demeter: Asta am încercat să vă spun. Când vorbim de prima prismă, avem exemple foarte, foarte concludente că în sfera culturii guvernate de dreptul privat lucrurile funcționează în pofida faptului că nu există subvenție, că nu există ajutor de stat, că nu există niciun fel de sprijin, nu există, din păcate, nici facilități. Se creează totuși valoare, se creează evenimente de înaltă ținută în pofida acestor condiții mai degrabă restrictive decât permisive. Pe de altă parte, există instituțiile publice de cultură care au tot felul de facilități, au infrastructură înainte de orice. Majoritatea acestor instituții au infrastructură. Bună, rea, degradată, stricată, reparată sau nu, cu lipsuri sau nu, dar au infrastructură. Cu toate acestea rezultatele sunt, adesea, mult sub nivelul rezultatelor din cealaltă parte.

Deci, atunci când vorbim de preluarea sau extinderea spiritului antreprenorial nu mă refer sau n-am cum să mă refer la faptul că acum instituțiile publice de cultură trebuie să facă cultură comercială. Nu, n-avem cum, nici nu se pune această problemă. Dar spiritul antreprenorial este pornind de la gândirea unui proiect până la managementul său, până la final, de la creația unui produs cultural, până la exploatarea lui pe toată durata. Indiferent că vorbim de un film, că vorbim de o expoziție, că vorbim de editarea unei cărți, trebuie să vedem fluxul până când ajunge la beneficiarul final. Că vorbim de un spectacol de teatru, vorbim de ultima reprezentație, cât timp acest spectacol va fi în viață, pe acest întreg flux, de la creație la exploatare, trebuie reconsiderate abordările, astfel încât eficiența în raport, încă o dată spun, cu beneficiarul să fie primul criteriu și nu ultimul, cum este acum. Dacă vreți vă dau un exemplu, ca să fie mai clar. În aceste zile, vorbim foarte des de riscurile sau de influența negativă a majorării TVA la biletele de...

AGERPRES: Sau la carte.

Andras Demeter: Sau la carte. Că în anumite cazuri această majorare este doar până la 11%, în cazuri mai triste este până la 21%, adică un salt extrem de mare. De la 9% la 21% este un salt foarte mare, de la 9% la 11% e mai mic, de la 5% la 11% iarăși este mult mai mic. Și ne punem întrebarea în ce mod și în ce măsură influențează. Evident influențează. Ne influențează orice creștere de taxe pe noi, pe oameni, pe persoane, pe familiile noastre, ne influențează obiceiurile de consum, indiferent că vorbim de consum cultural sau vorbim de consum culinar sau de orice. Dar să rămân la exemplul care încerc să fie cât se poate de concret, aici trebuie să vedem următoarea realitate iarăși moștenită cumva din aceleași regimuri demult apuse.

În cultura guvernată de dreptul privat, ca să nu zic cultura privată, este natural, este obișnuit, este firesc, este normalitatea ca prețul de acces pe care îl plătește beneficiarul final să fie ajustat în funcție de cerere. E logic. Oricând, dacă un proiect de o anumită factură se adresează unui public, unui beneficiar final, atunci privatul stabilește tarifele de acces, prețul biletului sau orice altă formă în funcție de estimările sale, pentru a asigura un volum cât mai mare de beneficiari cărora le-a fost destinat, și stabilește în așa fel prețurile încât să-și asigure o exploatare constantă și cât mai eficientă a investiției făcute. Corect?

Pe de altă parte, în cultura instituționalizată, toate reglementările, indiferent de ce nivel, prevăd dreptul și obligația autorității finanțatoare, indiferent că-i primărie, consiliu sau minister, de a aproba aceste tarife. Ceea ce îndepărtează decizia de la firul ierbii, de la contactul direct dintre cerere și ofertă, și o duce în ograda mult mai îndepărtată, pe alocuri, distanța dintre un oraș mare ca Timișoara și București. În alte situații, de la sediul instituției, până la sediul primăriei. Dar birocrația, în toate cazurile, creează niște timpi morți și o capacitate întârziată de reacție. Acest lucru trebuie eliminat. Prin eliminarea acestor obstaculări, până la urmă, reușim să diminuăm efectele, inclusiv ale acestei majorări de TVA. Pentru că cel care realizează, creează acea ofertă culturală sau artistică, el știe cel mai bine momentele în care poate să facă o ajustare a acestor prețuri în funcție de cerere și trebuie să o facă sau nu. Nu este nevoie de un terț care, precum statul tătuc, să intervină întotdeauna în această relație între ofertă și cerere.

AGERPRES: Dar editurile sunt particulare și Uniunea Editorilor a semnalat acest fapt că editurile vor da faliment, multe dintre ele, și cele mai mari vor fi afectate.

Andras Demeter: Acum, haideți să rămânem la acest exemplu al editurilor. Editurile sunt parte a industriilor creative din cadrul unui sector cultural, creativ și, așa cum ați precizați și dumneavoastră, sunt niște întreprinderi cu un scop foarte clar, comun oricărei întreprinderi de peste tot și de pretutindeni, anume acela de a face profit. Dacă ne uităm la cifrele din ultimii ani, constatăm, indiferent de cifre financiare sau de volumul de carte produsă și scoasă pe piață, putem observa un lucru. Sunt articole, sunt dezbateri, sunt informații în spațiul public, accesibile tuturor. Anume că, față de perioada unui boom din pandemie, asistăm la un declin aproape constant. Cu toate acestea, cifrele contabile ne spun că editurile mari din România au fost pe profit și în 2023 și în 2024. Pe profituri considerabile.

Deși știm că volumul a scăzut, deși știm că pofta de citire a cetățenilor din România, indiferent de limba în care are loc acest lucru, nu a crescut. Obiceiul de consum, din păcate, are un trend descrescător în loc să crească. Cu ce se explică? Editurile au explicații, le știm și noi. Este vorba de scumpiri, de inflație, de ajustarea prețurilor, dar industria funcționează. Este clar că industria va fi afectată de această creștere de la 5% la 11%. Dar editurile sunt cele care își fac planul editorial. Aici suntem deja ca la exemplul anterior. Să zicem că este o editură care are un plan editorial de un volum de 16 titluri pe anul următor. În aceste situații va trebui să-și revadă prioritățile și să stabilească volumul și numărul de titluri, dar și titlurile ca și conținut, ca ofertă, astfel încât afectarea scopului său principal, anume realizarea profitului, să fie minimă. Pentru că, să fim foarte bine înțeleși, editurile sunt un vehicul extrem de important în educare, în promovarea și propagarea culturii, dar scopul lor este, înainte de orice, funcționarea afacerii, care afacere are ca target un public larg care, suntem de acord și aici, trebuie în continuare educat, trebuie nivelul de cultură crescut, tot timpul asta este responsabilitatea comună. Dar scopurile sunt clare și ei sau ele, editurile, și ei, editorii, își vor face politicile, am convingerea, cu luarea în considerare a putinței în raport cu voința.

AGERPRES: Bibliotecile s-au închis. 8.300 de biblioteci în ultimul timp.

Andras Demeter: Aici este o altă problemă. Am spus și la audiere aceste lucruri, am specificat că asistăm, în ultimii 35 de ani, la o scădere spectaculoasă, tragic spectaculoasă, nu numai la nivelul bibliotecilor publice, mai ales din zonele mic-urban și rural, ci și la așezămintele culturale, în general, și așa mai departe. Dar și asta, până la urmă, face parte, într-un fel, din evoluția societății. Societatea a evoluat într-o direcție. Asta nu înseamnă că noi, în continuare, ca cei care avem rolul de a face politici culturale, și nu micromanagement cultural, nu trebuie să avem o preocupare pentru a veni în ajutorul industriilor sau sectoarelor culturale creative, prin orice.

În cazul cărții, cred, și mâine (n.r. - joi) voi avea o întâlnire cu reprezentanții editurilor, așa cum astăzi (n.r. - miercuri) am avut o altă întâlnire cu cealaltă componentă a evenimentelor, a marilor concerte, marilor evenimente, acum o să am, mâine, cu industria cărții, și sper să găsim împreună, așa cum am găsit-o astăzi cu celălalt sector, niște soluții cu care efectele acestor scumpiri, acestor modificări de praguri de TVA să poată fi atenuate. Aici este un lucru foarte cunoscut și vehiculat, iarăși, în spațiul public de mult timp, achiziția de carte, accesibilizarea cărții prin bibliotecile, alea care există, este unul dintre instrumentele care funcționează cu sincope și rezolvarea acestor disfuncționalități este una dintre prioritățile comune ale tuturor.

AGERPRES: Din achiziții?

Andras Demeter: Da, evident, achiziția de carte pentru biblioteci, și așa mai departe, susținerea... Discutăm iarăși de acele vouchere pe care le știm, care nu sunt gestionate de Ministerul Culturii, dar care ar trebui să fie de comun acord cu Ministerul Educației, dar, dintr-o hotărâre, până la urmă, comună la nivelul Guvernului, să fie măsuri care să contribuie la atenuarea efectelor acestor creșteri de TVA.

AGERPRES: Zilele trecute, vedeam o știre de la Ministerul Culturii cum tinerii studenți sau care au absolvit facultatea sunt la dumneavoastră, în practică, la Minister.

Andras Demeter: Și la noi.

AGERPRES: Și la dumneavoastră. Dar cum o să îi atrageți cu salariile care sunt? Cultura e o Cenușăreasă, domnule ministru, în continuare.

Andras Demeter: Da, salariile sunt și nu sunt de Cenușăreasă. Salariile din Ministerul Culturii sunt cele mai mici, în raport cu alte ministere. Asta e o realitate. Dar ține de administrația centrală, nu ține de zona culturală. Salariile din Cultură sunt disproporționate. Din cultura instituționalizată, că despre asta vorbim. Pentru că în anumite domenii salariile au fost armonizate și aduse la un nivel de decență, zic eu, dar în alte domenii, cum ar fi zona muzeelor.... Din păcate, până în prezent, practic, Cenușăreasa se aplică mai degrabă ca metaforă sau ca denumire acestei zone. În rest, celelalte domenii sunt mult mai bine din punct de vedere salarial.

Că loc de mai bine este întotdeauna și va fi, asta nu cred că are rost să o să discutăm. Ce pot să vă spun? Se are în vedere. Este obligație prin PNRR o nouă Lege a salarizării. Trebuie să vedem în ce măsură și de unde putem asigura, pentru că problema noastră nu este asta. Problema de fond în 2025, în opinia mea, nu constă în nivelul de salarizare, constă în natura raportului juridic. Pentru că în Cultură, unde lucrăm în general, cu foarte puține excepții, cu meserii vocaționale și nu cu alte tipuri de pregătire sau de școlarizare sau de experiență și de expertiză, aici, dacă unitatea de măsură este timpul, atunci nu vom putea ieși din capcană sau din suita succesivă de capcane niciodată, așa cum în ultimii 35 de ani nu am putut ieși.

În meseriile vocaționale unitatea de măsură ar trebui să fie livrabilul, creația, obiectul restaurat, expoziția, spectacolul, cartea, ce o fi, filmul, producția, interviul, calitatea acestuia. Nu timpul lucrat pentru acest interviu. Nu opt ore pe zi, patruzeci de ore pe săptămână, și așa mai departe. Ca să poți oferi cultură, indiferent în ce formă, beneficiarului, trebuie să ții cont de programul acestui beneficiar final. Dacă omul este la lucru până la ora 17:00, de luni până vineri, atunci este clar că nu poți să te aștepți să vină la ora 19:00 să ajungă la teatru, la expoziție, la vernisaj, pentru că, mai ales în marile orașe, este imposibil să parcurgă distanța, nemaivorbind de pregătirea psihică și, de ce nu, fizică, necesară frecventării unui spectacol sau vizitării unui muzeu sau unui eveniment cultural.

Și atunci, tu, dacă unitatea ta de măsură este timpul, acele ore lucrate pe săptămână, tu, în rest, trebuie să beneficiezi, ca cetățeanul de rând, obligatoriu de zilele de weekend sau de sărbătoare legală în care tu trebuie să stai acasă, atunci unde mai rămâne meseria vocațională? Rămâne doar meserie? Unde mai rămâne vocația? Deci, în primul și în primul rând, trebuie să facem, dacă dorim, într-adevăr, să fim lucrători culturali - nu-mi place sintagma, dar a fost din 'traducerea traducerii traducerilor' asimilată inclusiv în legislația națională - dacă vrem să fim lucrători culturali, atunci ar trebui să acceptăm că acest switch, această trecere de la un anumit sistem la un sistem mult mai liberal, mult mai apropiat fenomenului cultural în sine, mult mai apropiat regulilor acestor meserii, mult mai apropiat relației dintre mine, creator, și tine, beneficiar final al creației, al muncii mele, al vocației pentru care am ales să fiu actor și nu funcționar, de exemplu, atunci vom rămâne captivi într-un sistem care va conduce la blocajul la care a condus acum.

Discutăm de sporuri. Am discutat. E un scandal în toi. Ce ar fi să ne uităm în oglindă sincer și să recunoaștem? Ne-am lipit noi, cei din Cultură, de luptătorii mult mai puternici decât noi de-a lungul acestor 30 de ani și pe bune ne-am lipit, pe nevoi, pentru că salariile erau mult sub nivelul decenței. Dar chiar dacă salariile au mai crescut, noi, în continuare, am rămas în siajul acelor luptători puternici și am beneficiat și beneficiem de toate sporurile până când s-a ajuns la incapacitatea de plată. Acum ne trezim alături de ceilalți fără sau nu chiar fără sporuri, ci cu plafonarea acestor sporuri și cerem să fim discriminați pozitiv. E o problemă. E o problemă de principialitate.

AGERPRES: La Muzeul Național de Istorie ați luat contact cu ei? Ați găsit condiții pentru mutarea pieselor?

Andras Demeter: Aici este o situație foarte interesantă la care vă răspund cu un exemplu sau cu o întrebare, dacă îmi permiteți. Ați văzut mașină cu două volane?

AGERPRES: De ce sunt ei mașină cu două volane?

Andras Demeter: Nu există, nu? Avioane cu două manșe există, alea de școală, da? Dar mașină cu două volane nu există. Asta înseamnă că autonomia instituțională presupune că volanul sau cârma trebuie să fie în mâna celui îndrituit, adică a managerului. Autoritatea, în mod normal, nu are voie să pună mâna pe acel singur volan, are ca instrumente niște evaluări periodice, o evaluare finală și dacă șoferul sau pilotul sau comandantul navei a cauzat probleme pe traseu și nu m-am simțit bine, ca și călător, atunci am șansa să schimb acest comandant la momentul oportun, dar a pune mâna pe volan este strict interzis. În acest sens, responsabilitatea primordială îi revine managerului, en titre sau interimar, nu contează care este el, de a gestiona această problemă care trenează de mult prea mult timp și care creează prejudicii deja foarte mari, pentru că proiectul de reparație capitală, restaurare, etc. este blocat de mult prea mulți ani, într-un mod pentru mine de neînțeles și nu am la îndemână decât soluțiile legale de care dispun și aceasta este una foarte simplă.

Așa cum am spus, organizăm concursurile manageriale. Instrumentul de lucru ni-l dă legea. Caietul de sarcini sau de obiective, cum se numește - inițial s-a numit caiet de sarcini, pentru că dădea niște sarcini managementului, dar decidentul politic de la acea vreme, prin intermediul Parlamentului, a considerat că acest cuvânt sarcină la caiet nu dă bine în cultură și l-au schimbat în caiet de obiective, relativizând, de fapt, niște termeni și am ajuns iarăși la un motiv de modificare și de upgradare a legii. Dar caietul de obiective, în accepțiunea formei actuale a legii, în cazul Muzeului Național de Istorie a României, va prevede sarcini clare pentru a ieși din această capcană. Și, din momentul în care soluțiile cuprinse în proiectele înscrise în concursul de proiecte manageriale vor fi de natură a rezolva inclusiv această problemă, din momentul acela va începe un mandat care va trebui să fie din start stabilit pentru lungime, astfel încât să se poată întâmpla ceva.

Vă dau un exemplu foarte clar al Bibliotecii Naționale, al locului în care ne aflăm acum. Atunci când, în 2007 sau 2006 parcă, m-am ocupat de rezolvarea, finalizarea construcției acestui imobil, atunci am dat prima oară un timp managerial de cinci ani, cel mai extins posibil pe lege, candidatului care a câștigat atunci, dar obiectivul principal a fost finalizarea lucrării pe durata mandatului. Și, într-adevăr, la expirarea acelor cinci ani, nu doar Biblioteca Națională, ci și Ministerul Culturii s-au mutat în clădirea finalizată. Deci avem un exemplu bun, dus până la capăt, cred că acest exemplu trebuie replicat și în cazul acestui muzeu.

AGERPRES: Doamna Intotero vorbea de protejarea patrimoniului, spunând, cu alte cuvinte, că vor trebui rărite expozițiile în străinătate, schimburile culturale. Dumneavoastră ce părere aveți?

Andras Demeter: Părerile pot fi convergente, pot fi divergente, nu cred că părerile contează aici. Contează scopul și obiectivele. Contează valoarea ocrotită în sine. Și aici avem două lucruri ca valoare ocrotită. Avem valoarea propriu-zisă, dar avem plusvaloarea, adică rolul pentru care noi, statul, prin instituțiile noastre, avem în gestiune această valoare. Și acest scop este întotdeauna, în cultură, unul singur, asigurarea accesibilității neîngrădite. Deci, în sensul acesta, orice se întâmplă, orice se poate întâmpla, nu poate aduce atingere scopului principal și primordial, adică acela de a asigura accesul publicului din țară și de peste hotare, de oriunde din lume, în condiții cât mai sigure și cât mai bine protejate, cu fiecare expoziție, cu fiecare export temporar. Deci, în sensul acesta, nu contează ce cred eu, contează rolul, misiunea și menirea noastră, a tuturor.

AGERPRES: Sunt o serie de obiecte culturale care se află în proces de restaurare. Vor continua sau vor fi întrerupte lucrările? Castelul Peleș ar putea fi un exemplu în acest sens.

Andras Demeter: Nimic nu se va opri, mai ales că majoritatea acestor obiective despre care vorbim sunt monumente. Sunt niște obiective care au fost prinse în diverse programe de finanțare, majoritatea lor fiind finanțare rambursabilă sau nerambursabilă, din fonduri externe, dar și acelea care sunt prinse, de exemplu, din timbrul monumentelor istorice, care e un fond național - ele vor continua, pentru că, indiferent de ce se întâmplă, mult prea mult a durat stagnarea și degradarea lor constantă, astfel încât în majoritatea cazurilor, inclusiv intrarea în conservare, va avea efecte mai dăunătoare decât beneficiile pe care o astfel de perioadă de conservare le-ar aduce.

AGERPRES: Ce ne puteți spune despre o eventuală reluare a negocierilor privind achiziționarea Cumințeniei Pământului?

Andras Demeter: La ora actuală, eu constat un singur lucru, care este foarte trist. Vorbim de dreptul de preempțiune al statului. Din păcate, din mai multe motive, printre care se numără inclusiv insuficiența fondurilor pentru exercitarea acestui drept, nu duce la altceva decât la îngrădirea exercitării dreptului de proprietate. Suntem în situația în care, în anumite cazuri, de ani de zile deja, din reluarea sau din prelungirea nepermisă a procedurilor, dar și din lipsa de fonduri, anumiți proprietari nu pot să își valorifice bunul pentru că Ministerul Culturii nu reușește să rezolve această problemă. Noi acum avem în lucru un act normativ, la care sau prin care vom încerca să reconsiderăm și aceste drepturi, astfel încât exercitarea lor să nu prejudicieze exercitarea dreptului de proprietate, înainte de orice. Pentru că dacă, într-adevăr, am un exemplu foarte concret, o icoană de undeva din secolul XV, care este o valoare foarte importantă sau chiar inestimabilă, o valoare morală, patrimonială, dar ca valoare materială este o sumă infimă, 17.000 de euro. De luni bune de zile, Ministerul Culturii nu reușește să rezolve această problemă. Deci, câtă vreme noi suntem la acest nivel, pentru o astfel de sumă, mai are rost să deschid subiectul Cumințeniei Pământului?

AGERPRES: Prin ce măsuri veți îndeplini angajamentul față de promovarea valorilor culturale comune ale României și Republicii Moldova? Ați fost recent într-o vizită.

Andras Demeter: Înainte de orice, ar trebui ca, în următorul pachet de măsuri fiscale, să ne propunem să rezolvăm, de exemplu, fluidizarea sau înlăturarea obstacolelor de natură procedurală în importul de cărți dinspre Republica Moldova în România. Pentru că vorbim de aceeași cultură de pe ambele maluri ale Prutului, vorbim de aceeași limbă, vorbim de nevoia naturală, firească de a asigura o liberă circulație a cuvântului și în formă scrisă între cele două țări. În momentul de față, suntem în situația în care TVA la importul de cărți din Republica Moldova se percepe la intrarea în țară, or nu există nicio garanție că întregul stoc de carte importată, pentru care se percepe și se plătește TVA la intrare, se va vinde.

Sunt niște pași mărunți, dar importanți, pentru că asigură unitatea și continuitatea spirituală până la urmă. Dar mai sunt și alte exemple. Spre norocul meu am o relație personală și colegială foarte bună nu doar cu domnul ministru Sergiu Prodan, ci și cu mai multe instituții din Republica Moldova. Deci am aici un avantaj de situație, astfel încât, depinzând într-o considerabilă măsură și de alegerile din Republica Moldova de la toamnă, dacă vom avea parteneri de aceeași factură, vom putea să realizăm, cred, mult mai mult decât ne-am putea imagina acum. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)