REPORTAJ Dâmbovița: Muzeul Tradițiilor Militare de la Târgoviște - o călătorie în sute de ani de istorie, dincolo de arme și uniforme (GALERIE FOTO/VIDEO)
La Târgoviște voievozii vorbesc prin holograme, iar istoria cavaleriei renaște într-un muzeu cum rar întâlnești.
La etajul fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște, Mircea cel Bătrân își întâmpină vizitatorii într-o formă neașteptată, nu dintr-un tablou și nici dintr-un manual de istorie, ci printr-o hologramă. La câțiva pași, Vlad Țepeș, Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu par să prindă viață și să spună propriile povești.
Este una dintre surprizele pe care le oferă noul Muzeu al Tradițiilor Militare Dâmbovițene, deschis în clădirea istorică a fostei Școli de Cavalerie, un loc în care istoria Târgoviștei și cea a României se întâlnesc într-un mod spectaculos.
'Nu este un moment în istoria reședinței domnești de la Târgoviște care să nu fie reprezentat aici', a declarat, pentru AGERPRES, Irina Cîrstina, muzeografă la Complexul Național Curtea Domnească Târgoviște.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
În sălile muzeului se regăsesc poveștile Curții Domnești, ale voievozilor care au făcut din Târgoviște capitală și ale unei cetăți care a traversat secole de istorie.
'Dacă la Curtea Domnească vezi monumentul așa cum s-a păstrat el acum, aici ai reconstituirile de la 1500, reconstituirea de la 1600 cu intervențiile lui Petru Cercel, apoi perioada de maximă extindere a curții din vremea lui Brâncoveanu, pe care nu le putem oferi publicului la Curtea Domnească. Deci, cumva, este o completare fericită a tot ce înseamnă muzeele din Târgoviște', explică muzeografa Irina Cîrstina.
Dar surpriza vine tocmai din faptul că muzeul nu vorbește doar despre războaie. Printre uniforme, arme și documente militare se află și opere de artă, piese arheologice și obiecte de patrimoniu de o valoare excepțională. Una dintre atracțiile principale este Biblia de la București din 1688, una dintre cele mai importante cărți tipărite în limba română și o piesă de tezaur național, expusă în original.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
'Avem aici opere de artă, avem artefacte arheologice, Biblia din 1688 de la București care este scrisă în limba română și este absolut o capodoperă, o piesă de tezaur națională, este expusă în original aici. Adică nu e doar un muzeu cu arme, asta vreau să spun', subliniază Irina Cîrstina.
În plus, prima instituție muzeală din Dâmbovița care introduce holograme în expoziția permanentă își propune să meargă și mai departe. În colaborare cu Universitatea Valahia, muzeul lucrează deja la un sistem de digitalizare care va include coduri QR, materiale interactive și jocuri educative.
'Vrem să fie și mai atractiv pentru tineri. Vor apărea și alte elemente digitale care să completeze experiența de vizitare', spune muzeografa.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Printre personajele care 'prind viață' prin intermediul tehnologiei nu se află doar voievozii. Vizitatorii îl întâlnesc și pe generalul Ioan Emanoil Florescu, omul care a contribuit decisiv la renașterea Târgoviștei în secolul al XIX-lea, prin dezvoltarea Arsenalului Armatei. Alături de el mai apar Regele Ferdinand, comandanți ai școlii și ofițeri ale căror destine s-au legat de acest loc.
Povestea devine și mai interesantă atunci când ajunge la oamenii obișnuiți care au făcut istorie. Un exemplu este Toma Tudoran, elev al Școlii de Cavalerie și, ulterior, unul dintre cei mai valoroși călăreți ai României interbelice.
'Avem o sală dedicată lui Toma Tudoran. Toma era un oltean care a venit la Târgoviște și s-a școlit. Și apoi s-a căsătorit cu Georgeta Pârvulescu, fata primarului Gheorghe Pârvulescu (...). Acest ofițer participă alături de echipa hipică națională a României în toată perioada interbelică la competiții de cel mai înalt nivel, pentru că ei făceau echitație militară. Erau ofițeri activi în armată, au participat pe front, au fost răniți, au primit medalii, dar ei făceau și echitație militară. Cupele câștigate la Nisa, la Berlin, în Polonia, Londra au fost cumpărate de muzeu în anii '80 și noi avem de la caietele în care-și lua notițe în această școală când avea 18-19 ani Toma Tudoran, până la întâlnirea cu Hitler. A fost inclusiv la Olimpiada din 1936 și Toma a primit mapa Olimpiadei cu tot felul de însemne și ce se oferă de obicei. Și toate astea le avem în muzeu', mai spune muzeografa Irina Cîrstina.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Poate cele mai emoționante exponate sunt însă cele mai simple: o fotografie îngălbenită de vreme, o tabacheră, un bidon militar, un jurnal sau o carte cumpărată la Paris în urmă cu aproape un secol. Sunt obiecte care au supraviețuit războaielor, schimbărilor de regim și anilor comunismului. Mulți dintre foștii ofițeri ai cavaleriei au refuzat să renunțe la ele, chiar și atunci când simbolurile regale erau interzise.
'Au fost oameni foarte curajoși. Au păstrat aceste obiecte și le-au transmis mai departe. Iar urmașii lor le-au donat muzeului', povestește Irina Cîrstina.
Sute de exponate au ajuns astfel la Târgoviște prin intermediul Asociației 'Tradiția Cavaleriei', cu mult înainte să se știe că va exista un muzeu dedicat acestui patrimoniu. Astăzi, toate aceste povești s-au întors acasă, în clădirea care a format generații întregi de ofițeri.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
'De fapt aici nu a existat o singură școală, a fost Școala de ofițeri de cavalerie, Școala de ofițeri de rezervă, Școala de subofițeri, Școala pregătitoare. Adică au fost vreo cinci instituții care au funcționat în această școală, toate sub numele Regelui Ferdinand. Și regele însuși apare cu un mesaj despre cavalerie și povestește aici. Apoi mai este un colonel Nicolin, care a fost șeful Garnizoanei Târgoviște, care a fost infanterist și l-a cunoscut pe Regele Carol, dar și pe Regele Ferdinand și ulterior pe regele Carol al II-lea, în calitatea lui de ofițer, și care are jurnale și la persoana întâi povestește despre experiența lui. Și apoi mai este încă un alt ofițer, Virgil Bianu, care a fost pe zona de tancuri. Personajele acestea de istorie modernă sunt selectate din colecțiile muzeului, au avut legătură cu Târgoviște, cu Școala de Cavalerie și pot să pună în valoare colecțiile noastre', precizează Irina Cîrstina.
Iar pe lângă povești despre cavalerie, holograme cu voievozi, piese de tezaur, aici vizitatorii pot descoperi și un loc cu o poveste a unui eveniment care a schimbat cursul istoriei recente. Este vorba despre clădirea unității militare de la Gara Târgoviște, unde au fost împușcați în 1989 Elena și Nicolae Ceaușescu.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
De fapt, acest muzeu este structurat în două mari secțiuni, fiecare având repartizat un nivel al clădirii: prima, la parter, reconstituie atmosfera de la sfârșitul anilor comunismului. Se pot vizita biroul comandantului Unității Militare 01417, colonelul Andrei Kemenici, locul unde au fost ținuți soții Ceaușescu, sala procesului, iar în curtea interioară se află zidul execuției cuplului Elena și Nicolae Ceaușescu.
A doua secțiune, organizată la etajul clădirii, prezintă trecutul militar al orașului și se centrează pe importanta moștenire a Școlii de Cavalerie din Târgoviște. Muzeul deține o colecție impresionantă de fotografii, se regăsesc uniforme militare originale, la care se adaugă unele care au fost reconstituite special pentru acest proiect muzeal, arme, medalii, ordine, obiecte personale ale ofițerilor, albume și publicații militare.
'Construirea propriu-zisă a clădirii Școlii de Cavalerie din Târgoviște a început în 1907, când, în prezența Ministrului de Război, general Alexandru Averescu și a principelui moștenitor Ferdinand, în acel moment Inspector General al Cavaleriei, dar și oficialităților locale, s-a pus piatra de temelie a instituției de învățământ militar. Ca și în trecut, astăzi admirăm o clădire monumentală, bine proporționată, sobră, cu săli înalte și spațioase. Școala adăpostea biroul comandantului, sălile de clasă, cazinoul ofițerilor și dormitoarele elevilor', se arată pe site-ul muzeului.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Deviza Școlii de Cavalerie, 'Ofițerul de cavalerie trebuie să fie călăreț și cavaler', încă poate fi citită pe frontispiciul clădirii.
Muzeul a fost reabilitat anul trecut printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Dâmbovița. Înainte de reabilitare se putea vizita doar parterul clădirii, cu partea de istorie a comunismului și locul unde au fost ținuți și executați soții Ceaușescu.

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO
Muzeul aflat în imediata apropiere a gării din Târgoviște, pe Bulevardul Regele Carol I, poate fi vizitat de marți până duminică, între 9:00 și 17:00. Prețul unui bilet este de 30 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este redus la 15 lei. AGERPRES / (AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Mureș: SIMFEST 2026 a transformat Târgu Mureșul într-o capitală a filmului și dialogului cultural
Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția a 23-a, care s-a desfășurat la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, și-a reconfirmat statutul de punte culturală între jurnalism de televiziune, cinematograf, fotojurnalism, pictură și activitate scriitoricească. Marele Premiu al ediției din 2026 a fost a
Covasna: Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, expuse la Sfântu Gheorghe
Peste 40 de lucrări de artă grafică semnate de mari artiști ai secolului XX, printre care Constantin Brâncuși, Picasso, Dali, Chagall, Henri Matisse, Klimt, Renoir, Rodin și Modigliani, vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției 'Marii artiști din epoca lui Brâncuși', care va fi vernisată sâmbătă, 10 octombrie, la Centrul de Cultură
Constanța: 22 de tineri interpreți din diverse zone etnofolclorice ale țării, la Festivalul 'Dan Moisescu'
Peste 20 de tineri interpreți, din diferite zone etnofolclorice, vor participa la o nouă ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc 'Dan Moisescu', care se va desfășura pe 7 și 8 octombrie, la Constanța, au informat, luni, organizatorii. Potrivit Centrului Cultural Județean Constanța 'Teodor T.
ICR: Concursul de eseuri 'Eu și România' - la cea de-a IV-a ediție
Institutul Cultural Român anunță lansarea celei de-a IV-a ediții a concursului de eseuri 'Eu și România', adresat copiilor și tinerilor români din comunitățile istorice, inclusiv din Republica Moldova, precum și din diaspora. Potrivit unui comunicat al ICR transmis luni AGERPRES, competiția se adresează copiilor și tinerilor cu v&acir
Teleorman: Marele scriitor Zaharia Stancu, omagiat de Ziua Mondială a Educației
Marele scriitor Zaharia Stancu este omagiat luni, în județul Teleorman, de Ziua Mondială a Educației, cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la naștere. 'Astăzi, de Ziua Educației, cinstim memoria uneia dintre marile voci ale literaturii române: Zaharia Stancu. Născut pe 5 octombrie 1902, în județul nostru, în comuna Salcia, mar
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Iași/ Managerul Palatului Culturii: Giotto la Iași este un eveniment istoric, imposibilul făcut posibil
Giotto la Iași este imposibilul făcut posibil, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al Palatului Culturii - Complexul Muzeal Național ''Moldova'' Iași, Alexandru Constantin Chituță, despre una dintre cele mai importante opere ale pictorului italian, Popliticul, care ajunge pentru prima dată în România în cadrul SACRUM Iaș
Bihor: Salonul Internațional fotografic ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat în Cetatea Oradea
Aproape 200 de fotografii, realizate de artiști din România și din alte opt țări, sunt expuse în cadrul Salonului Internațional ''Via, vinul și bucuria de a trăi'', inaugurat la Centrul pentru Cultură și Civilizația Vinului ''Millesime'' din Cetatea Oradea. Potrivit unui comunicat transmis luni de or
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere deschide a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești
Spectacolul ''Tartuffe'' de Moliere, în regia lui Vlad Massaci, producție a Teatrului Tineretului Piatra Neamț, deschide luni, de la ora 19:00, Festivalul Internațional de Teatru ''Toma Caragiu'' din Ploiești. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Emanuel Becheru, Tudor Tăbăcaru, Elena Popa, Vale
Covasna: Corul 'Armonia' din Brăila, cu 155 de ani de tradiție, pe scena Festivalului Național 'George Sbârcea'
Formații corale din județele Covasna, Harghita și Brăila s-au întâlnit, în acest weekend, la Sfântu Gheorghe, la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Național Coral 'George Sbârcea', printre invitați numărându-se și corul 'Armonia' din Brăila, care a aniversat recent 155 de ani de existență.
Iași: Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, expus la Palatul Culturii
Steagul de luptă al domnitorului Ștefan cel Mare, datat 1500 și aflat în colecția Muzeului Național de Istorie a României, poate fi admirat, începând de duminică, la Iași, în cadrul 'SACRUM. Iași Art Festival'. Este pentru a doua oară în ultimii 70 de ani când piesa de patrimoniu este expusă la Iași.
Premieră la TNB duminică - spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, regia Horațiu Mălăele
Spectacolul 'Livada de vișini', adaptare după A.P. Cehov, în regia lui Horațiu Mălăele, are premiera oficială duminică, la Sala Studio a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 'Livada de vișini' face parte din programul 'Teatrokosmos - Pilonul marilor spec
Spectacolul 'Madrigal: Drumul Mătăsii', în premieră la București; actrița Rodica Mandache - invitat special
Spectacolul extraordinar 'Madrigal: Drumul Mătăsii', având-o ca invitat special pe actrița Rodica Mandache, va fi prezentat în premieră la București de Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, pe 3 octombrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București. Potrivi
Olt: Obiecte folosite la prinderea pilonilor podului lui Constantin cel Mare, scoase din Dunăre
Obiecte din plumb care ar fi fost folosite pentru prinderea pilonilor din piatră ai podului peste Dunăre de la Sucidava - Celei, construit de Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328, au fost descoperite în această săptămână în apa fluviului de arheologul scafandru Iuian Rusu și predate Muzeului Corabia, a anunțat, vineri, coordonatorul Se













