Un grup de femei pasionate de porturile populare străvechi a inițiat, în anul 2023, de Ziua Iei, un proiect denumit 'Atelierul Cămășii cu Ciupag', cu sprijinul Casei de Cultură și a Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, pentru a revitaliza confecționarea unor cămăși specifice portului popular cu trup vânăt, întâlnit doar pe Valea Mureșului Superior și în câteva localități din Câmpia Transilvaniei.

Acestei inițiative i s-au alăturat și tineri. Unul dintre aceștia, Darius Sebastian Luca, a câștigat anul trecut Olimpiada Națională a Meșteșugurilor Tradiționale la cămașa cu ciupag.

Ciupagul este partea de sus a iei, din zona gâtului, care are cusături deosebite, de culoare roșie. El este realizat din încrețiturile care ornamentează cămașa în partea cea mai vizibilă, mai ales că în anotimpul mai rece femeia purta un pieptar, iar astfel ciupagul era partea cea mai vizibilă și trebuia frumos ornamentat. În zona Văii Mureșului Superior și a Văii Gurghiului, femeile văduve purtau cămașa cu ciupag negru, iar, cu timpul, au apărut cămăși cu ciupag albastru sau maro, însă cele roșii sunt predominante.

'Ideea să înființăm o șezătoare a fost a doamnei doctor Maria Mirabela Suciu, care este director medical la Spitalul din Reghin. Eu lucrez la Maternitate, la sala de nașteri, și ne întâlnim în funcție de cum suntem de tură, fiindcă în șezătoare avem multe mame, bunici care nu pot veni de fiecare dată. Nu avem un program strict în care să ne întâlnim, dar ne susținem și ne sprijinim cu tot ce este necesar. Pe 24 iunie, împlinim doi ani de la deschiderea șezătorii, în care activăm aproape 20 de persoane. Nu reușim să ne întâlnim chiar toate de fiecare dată, dar ne străduim. Avem un proiect foarte frumos, 'Cămașa cu ciupag și catrința cu trup vânăt', unde avem mai mult de 10 persoane, poate până în 15 persoane care deja lucrează la ciupag. Avem în plan și catrințele, dar încă n-am ajuns să lucrăm și la ele. Dorință avem, încă nu avem timpul necesar așa cum ne-am dori', a declarat, pentru AGERPRES, coordonatoarea activităților șezătorii, Felicia Daniela Bugnar.

Ea spune că această pasiune a venit ca o bucurie pentru doamnele care au îmbrățișat-o și le aduce pace sufletească.

'Anul trecut, s-a înscris în șezătoare un elev din Reghin, care studia la Seminarul din Alba Iulia și a participat la faza județeană a Olimpiadei meșteșugurilor tradiționale și a luat locul I pe județul Alba. După aceea a fost la finala pe țară, la Muzeul Astra din Sibiu, și, în iulie 2024, a luat locul I la cămașa cu ciupag și încă două premii speciale. Este vorba despre Darius Sebastian Luca, care avea atunci 17 ani, fiind îndrumat de Mădălina Mariș, în echipă cu mine', a adăugat Felicia Daniela Bugnar.

În privința modelelor alese, aceasta a dezvăluit că o sursă de inspirație a fost o expoziție a Muzeului 'Anton Badea' din Reghin, care deține numeroase cămăși cu ciupag, iar în colecția de fotografii de familie a Mădălinei Mariș, una dintre membrele șezătorii, a fost descoperit un model aparte, care acum este replicat.

'Am luat o parte din modele de la muzeu, însă ne-am inspirat și dintr-o fotografie a Mădălinei Mariș, o fotografie în care bunica ei era îmbrăcată în cămașă cu ciupag. Firește că a fost adevărată aventură ca să scoatem modelul de pe acea fotografie. E un model deosebit la care lucrez și eu acum. Mai avem un model de pe Valea Gurghiului, cusut de Gabriela Suciu, apoi Lia Moldovan care, tot așa, coase o cămașă de pe Valea Gurghiului, ea având rădăcinile în partea aceea. Nu e foarte simplu să coși un ciupag. Sunt niște etape sau faze ale ciupagului la care trebuie să apelezi la cineva specializat. Eu am terminat săptămâna asta un ciupag pe care l-am început în urmă cu un an și trei luni, este pentru nepoțica mea de 7 ani, care are ziua de naștere în 24 iunie. Nepoțica mea este iubitoare de costum popular și sunt încântată să-i fac bucuria asta. Am început de câteva luni un ciupag și pentru fiica mea și care sper să termin tot până în 24 iunie, astfel încât să se îmbrace și fiica mea și nepoțica în astfel de cămăși', a precizat Felicia Daniela Bugnar.

Membrele șezătorii de la Reghin au apelat, pentru îndrumare, la o serie de specialiști, precum Mărioara Jiga, colecționar de costume populare din Târgu Mureș, dar și la Elena și Ioan Pascu din Mălâncrav, județul Sibiu, care au țesut o pânză specială la război.

'Am așteptat opt luni să ne țeasă pânza la război pentru că era o comandă specială, având o lățime de 70 centimetri. Elena Pascu lucrează în mod normal la lățime de 60 de centimetri. Mădălina Mariș chiar a urmat un curs de doi ani la Mălâncrav, pentru a învăța să țeasă la război', a precizat Felicia Daniela Bugnar.

Mădălina Mariș ne spune că Șezătoarea de la Reghin a reușit să închege o comunitate în jurul cămășii cu ciupag, cu sprijinul Casei de Cultură din Reghin, al Muzeului Etnografic 'Anton Badea', sub îndrumarea etnologului Maria Borzan și a directoarei muzeului, Roxana Man.

'Proiectul dedicat cămășii cu ciupag și catrinței cu trup vânăt a pornit pentru multe dintre noi dintr-o dorință simplă, dar profundă: aceea de a avea o cămașă de acasă. Una care să nu fie doar inspirată de stilul tradițional, ci să urmeze cu adevărat rigoarea unei piese autentice, specifice zonei natale. Documentându-ne, am descoperit că această formă de port - odinioară emblematică în satele Mureșului și ale Transilvaniei - aproape a dispărut. Astăzi, cămașa cu ciupag mai poate fi găsită doar în muzee sau fotografii vechi, nu și în viața sau memoria comunității. De aceea, scopul nostru e dublu: pe de o parte, să ne recucerim identitatea locală, iar pe de altă parte, să transmitem mai departe meșteșugul. Nu doar să-l admirăm, ci să-l reînviem, concret, acasă, cu mâinile noastre', a declarat, pentru AGERPRES, Mădălina Mariș.

Grupul a ales cămașa cu ciupag și catrința cu trup vânăt pentru că sunt exact piesele care definesc această zonă folclorică.

'Cămașa cu ciupag și catrința cu trup vânăt formează portul specific local, iar alegerea lor a fost una firească, chiar dacă nu ușoară. Aceste piese sunt mai complexe decât alte modele, implică tehnici migăloase și o rigoare aparte în coasere, dar tocmai acest specific le dă unicitate. Este costumul care a fost purtat aici vreme de generații, un simbol al locului și al femeilor care l-au creat. Nu ne-am dorit un model generic, ci ceva care chiar spune o poveste locală - a noastră. Cea mai spectaculoasă tehnică folosită la cămașa cu ciupag este broderia pe cutulițe - adică pe crețuri. E o tehnică migăloasă: mai întâi, pânza se încrețește, apoi se brodează direct pe muchia cutelor. Ceea ce rezultă este o cusătură compactă, cu motive geometrice - romburi, coarne de berbec etc. - toate având un simbolism ancestral. Tehnica necesită precizie și răbdare și este, în sine, o artă textilă de patrimoniu. Pentru cine nu a mai lucrat astfel de cusături poate fi o provocare, dar nu e nimic imposibil: majoritatea participantelor la proiect cos acum prima lor cămașă și, pentru fiecare din ele, fiecare linie brodată e un pas spre recuperarea unei comori uitate', a explicat Mădălina Mariș.

La realizarea modelelor de pe ciupag, grupul se ghidează după modele vechi, autentice, aflate în colecțiile muzeelor din Reghin, Târgu Mureș, Bistrița sau Cluj.

'În plus, ne bazăm pe albume dedicate tradiției cusutului, pe cercetări etnografice și pe fotografii de familie sau de epocă. Pentru prima mea cămașă cu ciupag am ales să reconstitui modelul cămășii străbunicii mele, dintr-o fotografie de la începutul secolului XX. A fost o muncă de cercetare, de adaptare, dar și de emoție - pentru că în timp ce coseam, simțeam că refac o legătură cu femeile din neamul meu. Ghidarea tehnică vine din mai multe direcții - din experiență personală, din consultarea cu muzeografi și etnologi, dar mai ales din comunitățile în care coasem împreună, fie acestea cu prezență fizică sau online. Arta cusutului atrage zeci de mii de românce, în diverse comunități vii, cu participare și schimb de informații: 'Atelierul cămășii cu ciupag', coordonat de Felicia, 'Arta Acului' la Cluj, 'Semne cusute', 'Măiestria', din care fac parte și unde ghidăm și colaborăm online cu femei din peste 25 de țări, pentru a coase cămăși românești de sărbătoare', a subliniat Mădălina Mariș.

Cămășile cu ciupag sunt cusute atât pe pânză țesută în casă, special aleasă pentru acest proiect, cât și pe pânză industrială, cum se folosea în Transilvania.

'Încercăm să păstrăm autenticitatea și în ceea ce privește materialele, nu doar modelele sau tehnica. Timpul necesar pentru realizarea unui ciupag variază - dar poate dura între 3 și 6 luni. Este o muncă de răbdare, de migală, dar care aduce claritate în gând. E o formă de meditație, potrivită femeii moderne, care are un job și viață solicitante. Doamnele din Șezătoarea Reghin se întâlnesc săptămânal, iar eu, din păcate, nu pot fi fizic acolo atât de des. Însă ne conectăm constant online și colaborăm în ritmul fiecăreia. Ce este minunat e că s-a creat o comunitate activă, în care oamenii împărtășesc resurse, își oferă sfaturi și învață unii de la alții, indiferent de vârstă sau loc. (...) Aceste legături între generații, între sate și orașe, între țări, sunt o parte esențială a proiectului', a afirmat Mădălina Mariș.

Ea își amintește că a crescut cu femei care coseau și țeseau - străbunica, bunica, mama - dar care nu mai făceau piese de port popular, așa că a decis să reînvie meșteșugul după zeci de ani.

'Tradiția cusutului de cămăși se pierduse deja în familie. A fost nevoie de peste 40 de ani ca cineva să o readucă înapoi. Nu știu dacă pot explica foarte clar ce m-a împins să încep primul proiect, dar știu sigur de ce am continuat: pentru bucuria actului creator, pentru liniștea pe care o aduce cusutul, pentru legătura pe care o creează cu alte femei pasionate și, mai ales, pentru dragostea față de cămașa autentică românească și tot ce reprezintă ea. E și o formă de luptă împotriva kitsch-ului și a consumerismului. Pentru o femeie de azi, o cămașă cusută cu rigoare nu e doar un obiect de patrimoniu, ci și o piesă fashion, care aduce în garderoba noastră o poveste, un sens, o noblețe. Când e realizată cu grijă și cunoaștere, devine cu adevărat o piesă de haute couture, cu rădăcini și simbolistică adânci și aripi largi', a conchis Mădălina Mariș.

Directorul Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, Roxana Maria Man, a declarat că portul popular cu trup vânăt este extraordinar de complex și că fiecare port este unic.

'La catrința cu trup vânăt broderia se află în partea de jos, dispusă în registru compact, însă nicio catrință nu seamănă cu cealaltă, fiecare având alt decor, alte motive, doar trupul catrinței este același. La fel și cămășile, nicio cămașă nu seamănă cu cealaltă, fiecare cămașă având decorul ei, ornamentul ei. Chiar și punctul de coasere diferă. Pe o cămașă putem întâlni trei, șase puncte de coasere - peste fire, în încreț, brodat în încreț, depinde de cât de vrednică era femeia care o cosea. Cămașa cu ciupag este o cămașă de tip carpatic, încrețită la gât, componentă a costumului tradițional românesc, cel mai vechi care s-a purtat în Transilvania, împreună cu catrințele cu trup vânăt. Cămașa cu ciupag este realizată din in sau cânepă, combinată cu bumbac, iar elementul decorativ principal este ciupagul, în formă de trapez amplasat sub gulerul cămășii, cusut printr-o tehnică veche - pe muchiile crețurilor, cu motive predominant geometrice', a precizat directorul Muzeului Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin, Roxana Maria Man.

Pe lângă ornamentul de la gât, care ține trupul cămășii, unele cămăși au și un decor pe mânecă la șirul peste cot realizat în alt punct de coasere, în punctul pe scris, și decorul care marchează cheițele de pe mânecă. De asemenea, încrețuri sau ornamentații ale mânecii la cămășile populare femeiești se mai regăsesc și la volanul cămășii și pe brățara cămășii.

Muzeul Etnografic ''Anton Badea'' din Reghin deține o colecție impresionantă de cămăși, dintre care trei sunt cu adevărat deosebite, fiind incluse în tezaurul național. Două dintre cămășile de tezaur provin de la Logig, ambele sunt de la începutul secolului XX, una este din pânză de bumbac și cânepă, cu dantelă, țesută în două ițe, brodată pe crețuri, cu broderie plină, încheiată cu acul, iar a doua este de pânză de bumbac și cânepă, cu dantelă, țesută în două ițe, brodată la fir, brodată pe crețuri.

A treia cămașă de tezaur, de la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX, provine din localitatea Săcalu de Pădure, este din pânză de bumbac, cu dantelă și mărgele, țesută în două ițe, cu broderie plină, cusută pe dos. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)