REPORTAJ: Hunedoara: 'Caravana Shakespeare - peste tot' - 22 de săptămâni de teatru în aer liber în 61 de localități
Zece actori și o mână de tehnicieni, conduși de un regizor care dorește ca publicul să descopere teatrul în cele mai diferite locuri, și-au propus să le prezinte oamenilor simpli, unii poate chiar profani, bucuria unui spectacol Shakespeare.
Așa a apărut 'Caravana Shakespeare - peste tot', un proiect cultural itinerant care include 61 de localități, de la cele mai mari orașe până la cele mai mici sate din România, și care invită publicul să descopere creațiile lui William Shakespeare într-o manieră modernă, accesibilă și inedită.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Actrița Bianca Holobuț este parte a acestui turneu despre care spune că permite un altfel de contact cu publicul.
'Caravana aduce creația lui Shakespeare, în principal, mai aproape de zonele care nu au acces ușor la ceea ce înseamnă cultură. Iată, sonetele lui Shakespeare au răsunat deja în câteva localități, în câteva orașe și comune, și a fost o experiență extraordinară. (...) Ne bucurăm tare mult că reușim să ne întâlnim cu oamenii într-un asemenea cadru. Cred că e foarte important ca teatrul să iasă din săli și să meargă spre oameni', afirmă actrița, pentru care una din reprezentanții a venit cu o surpriză foarte plăcută.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
S-a întâmplat în comuna Bala, din județul Mehedinți. 'Am avut recitalul de sonete. Uitându-mă în public, o doamnă de acolo a rostit cu mine un prim sonet al lui Shakespeare, ceea ce m-a încântat extraordinar - am crezut că poate e vreunul dintre preferatele dumneaei și l-a reținut. Ei bine, nu, surpriza a fost cu atât mai mare cu cât doamna din public a recitat aproape toate sonetele lui Shakespeare cu noi, deci le știa pe de rost. A fost o încântare. Cred că oamenii se preocupă cu atât mai mult de cultură, cu cât accesul lor nu e atât de facil spre ceea ce înseamnă un eveniment cultural', mărturisește Bianca Holobuț.
Colega sa, actrița Diana Petec, are o misiune complexă în acest turneu. Ea interpretează nu mai puțin de 11 personaje într-un singur spectacol. Efortul de concentrare este maxim, la fel ca și jocul într-un spațiu neconvențional.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
'E plăcut, e frumos când vedem zâmbetele pe fața oamenilor și suntem atât de bucuroși pentru faptul că aducem teatrul chiar pe stradă sau în parcare sau oriunde. (...) Cu toții muncim în egală măsură, ne ajutăm, pentru că înainte de toate suntem un grup foarte frumos de oameni, ne simpatizăm foarte mult unii pe ceilalți. E foarte importantă susținerea pe care o primim unii de la ceilalți, iar tranziția cumva e pe repede înainte, nu prea o simți neapărat. Pur și simplu îți pui costumul pe tine, tragi o gură de aer și... începem. E plăcută tranziția asta, cumva îți dă libertatea să te joci foarte mult și să experimentezi tot felul de lucruri pe care, poate, având un singur rol, nu ai avea cum să le faci', este de părere Diana Petec.
Alături de actori se află regizorul Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului Național 'Marin Sorescu' din Craiova și managerul de proiect al caravanei. Se deplasează cu echipa caravanei pentru că dorește să ia aibă un contact direct cu publicul.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
'Ideea este de a duce cultura în cât mai multe locuri, dar mai ales în locuri unde ea este inaccesibilă, unde oamenii nu au foarte des posibilitatea de a vedea un spectacol, un concert, unde nu au o bibliotecă bine pusă la punct. Până în momentul de față, simțim că am făcut câțiva pași în sensul ăsta. Trupa e foarte fericită și am văzut-o simțindu-se foarte bine alături de oameni. Se pare că energia pe care vrem noi să o transmitem, energia Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, se propagă. Prietenia pe care încercăm să o legăm între comunitățile din țară și noi, sperăm că va fi de cât mai lungă durată', spune regizorul Vlad Drăgulescu.
Cum e ca o trupă de actori profesioniști să joace în fața unui public atât de divers, cum este cel care participă la spectacolele în aer liber?
'Este minunat. Am fost la Schela (în județul Gorj, n.red.), unde plouase toată dimineața, oamenii erau un pic circumspecți: se mai ține, nu se mai ține. Când am ajuns noi în sat, s-a oprit ploaia și ușor, ușor, a ieșit și soarele. S-a uscat un pic iarba, oamenii au început să vină și, fiind și undeva mai sus, pe un platou, era o atmosferă ca de studio, nici nu simțeai că ești în aer liber, simțeai că ești undeva într-o sală de teatru, nu se auzea nici musca. (...) Senzația de utilitate este cea mai mare într-un astfel de spațiu. Atunci când reușești să atragi atenția într-un loc total neconvențional, atunci cu adevărat cred că energia este foarte puternică și cred că naște în actori niște resurse de care habar nu aveau că există în ei', a conchis regizorul Vlad Drăgulescu.
Până pe 14 septembrie, 'Caravana Shakespeare - peste tot' își propune să aducă în fața publicului, la fiecare oprire, ateliere de teatru, recitalul 'Galeria Shakespeare: Sonete intinerante' și spectacolul 'Shakespeare redus', evenimente în aer liber, cu acces gratuit pentru spectatori.

Foto: (c) Sorin Blada / AGERPRES
Proiectul este o inițiativă culturală și educațională unică a Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova (FISC), organizat de Teatrul Național 'Marin Sorescu' din Craiova și Fundația Shakespeare.
Caravana a fost prezentă luni după-amiază în parcarea unui centru comercial din Deva, iar marți actorii vor juca în fața oamenilor din comuna Pui, din județul Hunedoara. Vor urma spectacole în Timișoara, Balinț și Arad, programul fiind disponibil la adresa : http://caravana.shakespearefestival.online/. AGERPRES/(A, AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este









