Cluj: Presa scrisă protestează împotriva majorării preţurilor practicate de Poşta Română
Mai multe publicaţii din presa scrisă din regiunea Transilvaniei protestează împotriva majorării tarifelor practicate de Poşta Română, majorare care, susţin semnatarii protestului, va duce la dispariţia presei scrise.
"Atentat la presa scrisă. Editorii de presă scrisă din România atrag atenţia că majorarea de către Poşta Română a comisionului pentru distribuirea abonamentelor la cotidiane la cel puţin 1,5 lei pentru fiecare exemplar distribuit în fiecare zi de apariţie va duce la dispariţia de pe piaţă a celei mai credibile surse de informare pentru cetăţeni - PRESA SCRISĂ. Practicarea unui asemenea tarif înseamnă un cost de distribuţie de cel puţin 30 de lei lunar la publicaţiile care apar cinci zile din şapte iar pentru cele cu şase apariţii pe săptămână preţul va fi şi mai mare. Ţinem să precizăm că pe fondul dispariţiei reţelei de distribuţie a presei prin intermediul chioşcurilor private, Poşta Română este singura care, în prezent, poate mijloci accesul publicului la presa tipărită. Or, impunerea unor tarife în mod arbitrar pentru acest domeniu atât de important pune sub semnul întrebării continuitatea apariţiei presei tipărite", se arată într-un comunicat trimis, luni, de cotidianul Făclia de Cluj.
Potrivit sursei citate, în prezent, pentru publicaţiile tipărite-cotidiane, comisionul este de aproximativ 30 la sută din preţul de vânzare al ziarului. Majorarea acestei taxe la 1,5 lei pentru fiecare exemplar distribuit va duce la creşterea preţului la cotidiane, ceea ce va determina, în prima fază, scăderea vânzărilor, şi apoi, în mod evident, încetarea apariţiilor ediţiilor tipărite. "Or, acest lucru va afecta grav accesul cetăţenilor la informaţii de interes public verificate şi documentate într-o perioadă în care mediul online este asaltat de conţinut fals şi dezinformare. Ca dovadă în acest sens avem efectul asupra primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale".
"În toate societăţile democratice, presa scrisă este considerată garanţia informaţiei corecte. Produsele media locale în format tipărit sunt esenţiale pentru informarea corectă şi consecventă a cetăţenilor, pentru bunul mers al comunităţilor noastre. Datorită rolului pe care îl are în societate, peste tot în lumea civilizată, presa tipărită este sprijinită de stat prin diverse măsuri. În România, publicaţiile tipărite nu beneficiază de nicio facilitate. Apariţia lor se datorează eforturilor unor echipe de jurnalişti care cred în misiunea lor nobilă şi care fac eforturi disperate pentru a rezista în faţa preţurilor mari la hârtia de tipar, la energie, impozite şi taxe mari, dar şi la multe alte obstacole. Existenţa publicaţiilor tipărite este o condiţie necesară pentru conservarea democraţiei şi asigurarea pluralităţii opiniilor", se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, majorarea comisioanelor pentru distribuirea abonamentelor va însemna un aport infim la bugetul Poştei Române, dar va duce inevitabil la închiderea a zeci de redacţii şi dispariţia a mii de locuri de muncă.
"Şi aici vorbim de redactorii şi reporterii publicaţiilor tipărite, de tehnoredactorii care paginează aceste publicaţii, de angajaţii firmelor de difuzare din toată ţara, precum şi de salariaţii tipografiilor. Astfel, va înceta să existe o întreagă ramură economică, una care contribuie la bugetul ţării prin impozitele aferente salariilor angajaţilor din acest sector, dar şi prin taxele şi impozitele pe care le plătesc societăţile care editează aceste publicaţii. Totodată, Poşta Română va pierde un partener de peste 150 de ani. Peste toate acestea, cel mai grav este faptul că va dispărea cea mai credibilă sursă de informare-presa tipărită, ceea ce înseamnă un atentat la valorile democraţiei. O generaţie întreagă care are încredere mare în presa scrisă, prin entităţi media ce respectă cutumele presei tradiţionale - vechi de sute de ani, va fi privată de dreptul de a fi informată. E vorba de drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului recâştigate cu sânge la Revoluţie!", se mai arată în comunicat.
Semnatarii protestului solicită prim-ministrului României, ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi directorului general al Poştei Române "să nu trateze presa scrisă ca pe operatorii de energie şi alte utilităţi şi să stabilească un comision pentru abonamentul la ziar astfel încât cât mai mulţi români să aibă acces la informaţie certă, corectă şi de calitate prin intermediul cotidianelor".
Protestul este semnat de publicaţiile Ziarul Unirea-Alba, Tribuna-Sibiu, Zi de Zi-Mureş, Mesagerul-Deva, Graiul Sălajului-Zalău, Graiul Maramureşului-Baia Mare, Szabadsag, Făclia de Cluj, Mesagerul de Sibiu, Monitorul de Mediaş, Monitorul de Cluj, Transilvania Business, Gazeta de Nord-Vest, Magazin Sălăjean, Jurnal de Caraş-Severin, Crişana, Bihoreanul.
AGERPRES/ (AS-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea









