Bihor: A început Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF Oradea; peste 30 de evenimente, în cinci locaţii (GALERIE FOTO)
Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF Oradea a debutat oficial vineri seară la Teatrul de Stat printr-o Gală de deschidere, cu covor roşu, şampanie, scurte discursuri şi un concert al trioului Sebastian Burneci, urmate de proiecţia filmului "Foştii soţi", în regia lui Noah Pritzker.
"Este foarte emoţionant să avem un aşa public numeros. Anul trecut aţi fost foarte mulţi, dar anul acesta sunteţi şi mai mulţi. Pe noi, echipa TIFF care lucrează la Oradea, ne emoţionaţi foarte mult venind în număr mare şi răsplătindu-ne munca. Vă mulţumim că sunteţi aici şi sperăm să vă vedem şi în următoarele două zile într-un program extrem de plin. Aveţi norocul să trăiţi în Oradea multiculturală şi să aveţi parte de o aşa viaţă culturală, socială şi economică diversă, bogată şi înfloritoare", a spus, pe scena teatrului, în deschidere, managerul festivalului, Claudia Droc.
Ea l-a invitat alături pe city managerul oraşului, Mihai Jurca, iniţiatorul evenimentului la Oradea.
"E o muncă enormă pe care oamenii aceştia o fac în fiecare an. Acum opt ani ani am avut o scurtă întâlnire cu Tudor (Giurgiu, n.r.) şi mă bucur foarte tare că au avut încredere în oraşul acesta. Noi nu putem decât să susţinem această încredere. Claudia are o echipă care munceşte atât de detaliat încât mă uimeşte de fiecare dată. De la an, sunt tot mai buni. Pe lângă echipa TIFF este şi echipa Visit Oradea care susţine evenimentul. Şi, în primul rând, dumneavoastră, spectatorii. Nu îmi imaginam că vom ajunge în cinci locaţii, cu aproape toate sălile pline," a spus Mihai Jurcă.
City managerul i-a amintit pe cei doi organizatori - Tudor Giurgiu şi Cristian Hordilă - cu care a construit acest proiect de la bun început în oraş. Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, nu a putut să fie prezent la teatru deoarece a fost invitat la o conferinţă la Muzeul Ţării Crişurilor, pentru proiecţia lungmetrajului său "Libertate", urmată de discuţii cu publicul. Acesta a transmis însă un salut şi o invitaţie pentru a doua zi, în seara de sâmbătă, după filmul "Nasty", regizat de el.
Festivitatea a continuat cu momentul "Jazz on the Big Screen", o selecţie de melodii emblematice din filme, susţinută de trioul Sebastian Burneci (Sebastian Burneci - trompetă, Evghenii Mamot - saxofon, Johnny Bica - pian).
"Mi se pare că la ultimele două ediţii chiar s-a simţit cumva că a decolat evenimentul. Adică s-a schimbat ceva în percepţia oamenilor. Simt că suntem aşteptaţi, că deja lumea ştie ce înseamnă cuvântul TIFF şi că avem foarte mulţi parteneri locali care promovează sau ajută festivalul, fiecare după posibilităţi, fie din zona media, HoReCa, auto sau altele. Toţi ne ajută pentru că astfel, în jurul lor, şi ei promovează evenimentul. Ceea ce arată că încet, încet ne integrăm în ţesutul local. Ceea ce ne şi dorim", a declarat, pentru AGERPRES, Claudia Droc.
Potrivit acesteia, TIFF a ajuns la a 23-a ediţie în ţară şi a şaptea la Oradea. În primul weekend din septembrie, a avut loc şi prima ediţie la Timişoara.
În condiţiile în care au dispărut cinematografele şi o întreagă industrie de popularizare, oferta festivalului vine să suplinească o nevoie culturală de amploare.
"Aducem o selecţie foarte diversă, cu excepţia a două filme mai delicate şi dificile, restul sunt destul de accesibile şi în jurul cărora cinefilii îşi pot construi un weekend. Să te relaxezi, să îţi schimbi ideile şi să mai înveţi ceva", a completat Claudia Droc.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), cel mai mare eveniment de acest gen din România, are loc la Oradea în perioada 27 - 29 septembrie, cu peste 30 de evenimente - proiecţii de filme noi româneşti şi străine, cine-concerte, invitaţi surpriză pentru sesiuni Q-R, ateliere pentru copii, în cinci locaţii din oraş: Teatrul de stat "Regina Maria", Sala Transilvania, Sinagoga Sion, Filarmonica de stat şi Piaţa Unirii (în aer liber).
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe oradea.tiff.ro.
TIFF Oradea este coorganizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Primăria Municipiului Oradea prin Visit Oradea - Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea









