Vâlcea: Zilele Arhitecturii Balneare - proiectul unor tineri care vor să reabiliteze staţiunea Băile Govora
Patrimoniul balnear este din nou în centrul atenţiei săptămâna aceasta, în cadrul Zilelor Arhitecturii Balneare de la Băile Govora, un eveniment organizat de câţiva tineri arhitecţi care şi-au propus ca prin artă şi implicare civică să salveze clădirile şi spaţiile publice istorice din staţiunea vâlceană.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
Potrivit organizatorilor, la ediţia din acest an, cea de-a cincea, va fi evidenţiată în mod special promenada cu toate construcţiile mai vechi sau mai noi care se află în zona centrală a localităţii.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
"Întregul concept al Zilelor Arhitecturii din acest an se numeşte "În jurul apei", pentru că de acolo am şi plecat, adică reactivarea promenadei din Govora, care este reprezentată de râul Hinţa şi vecinătăţile acestuia. Practic, vom renova şi remodela zona izvorului Ferdinand şi a izvorului comunist de la intrarea în această zonă, ca apoi, în anii următori, să încercăm să îmbinăm partea de peisagistică şi partea de arhitectură, adică renaturalizarea râului împreună cu tot ceea ce înseamnă detalii de tip balustradă, reactivarea halelor centrale şi aşa mai departe. Deci, un amalgam de lucruri prin care vom reactiva zona centrală", a precizat arhitectul Radu Tîrcă, unul dintre fondatorii asociaţiei Studiogovora, organizatorul acestui eveniment.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
Astfel, localnicii şi turiştii care vor ajunge zilele acestea la Băile Govora vor avea parte de o adevărată cură de arhitectură balneară, plecând de la tururi ghidate prin clădirile istorice din zona centrală, concerte de muzică în aer liber, concursuri de amenajare a grădinilor şi până la proiecţii video şi de lumină pe construcţiile vechi, unele aflate acum într-o stare avansată de degradare şi asupra cărora tinerii arhitecţi vor să atragă atenţia pentru a le putea recupera.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
În aceste zile sunt, de asemenea, organizate ateliere de creaţie atât pentru copii, cât şi pentru cei mai mari care vor să dea o mână de ajutor la reabilitarea unor mici zone publice, cum ar fi amenajările pentru izvoarele din staţiune, aflate zilele acestea în plin proces de restaurare.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
"În fiecare zi, avem un atelier nu chiar de restaurare, ci mai de grabă de readucere în spaţiul public a unor construcţii. Aici este un izvor din anii '80, care nu mai este funcţional, dar care face parte din spaţiul urban al Băilor Govora şi noi ne-am gândit că un loc în plus pe promenada balneară, unde să stai la umbră şi să te odihneşti, nu strică turiştilor şi comunităţii. Aşa că ne-am apucat să facem curat, să curăţăm băncuţele şi în speranţa că lumea o să vorbească cu noi, o să ne întrebe ce facem şi să pornim o conversaţie despre munca noastră aici şi despre restul ideilor pe care vrem să le promovăm despre staţiune", a spus Catinca Mănăilă, membră a echipei Studiogovora, în timp ce curăţa mozaicul din faţa izvorului II sau comunist, cum i se mai spune.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
De altfel, perioada comunistă este şi una dintre temele acestei ediţii a Zilelor Arhitecturii Balneare, organizatorii aducând în centrul dezbaterilor ce vor avea loc în aceste zile grafica urbană din anii 1950-1980, în cadrul unei expoziţii cu firme comerciale din acea perioadă, realizată cu ajutorul Asociaţiei Baza din Bucureşti şi care s-a deschis încă de luni la "Cooperativa Sârguinţa", o clădire ridicată chiar în acei ani de după naţionalizare şi pe care Studiogovora intenţionează să o restaureze.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
"De obicei, de aceste semne se scapă când sunt renovări ale clădirilor, fiind asociate cu o perioadă mai sumbră a istoriei noastre. Şi Govora mai are astfel de semne sau piese de simbolistică la anumite hoteluri sau locuri din oraş. Întrebarea expoziţiei este dacă ele sunt o valoare sau nu. Expoziţia se numeşte Kult or Kitsch, adică e o chestie culturală sau o chestie de prost gust, pe care trebuie să o păstrăm sau să nu o păstrăm", a adăugat arhitecta Ştefania Tîrcă, cofondatoare a Studiogovora.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
În cei cinci ani de la demararea acestui proiect de salvgardare a ceea ce are mai reprezentativ staţiunea balneară Băile Govora, tinerii arhitecţi au reuşit să salveze o clădire construită la începutul secolului trecut, Vila Ivanovici, să renoveze unul dintre cele mai cunoscute locuri de relaxare din oraş, Foişorul Interbelic, şi să demareze câteva proiecte de reabilitare a unor construcţii vechi din oraş aflate în paragină. Din punctul lor de vedere însă, cele mai importante realizări ale lor din această perioadă sunt elaborarea unui Ghid de bune practici în arhitectura balneară şi înfiinţarea în acest an a unei comisii de urbanism în cadrul Primăriei Govora, iniţiativă prin care speră să mai oprească din avântul celor care vor să construiască în oraş fără a ţine cont de ceea ce are cel mai de preţ staţiunea Băile Govora - arhitectura balneară şi de vilegiatură.

Foto: (c) Ramona DINCA/AGERPRES
"Noi suntem foarte optimişti şi fericiţi că am reuşit, în primul rând, să reactivăm ideea de arhitectură balneară, care dispăruse din tot peisajul cotidian şi din percepţia tuturor, aproape. Am reuşit să lucrăm şi noi pentru începerea declanşării procesului acesta de renovare a clădirilor, pentru că din ce în ce mai multă lume este interesată de Băile Govora, sunt cumpărători pentru clădirile acestea istorice care nu au de gând să le demoleze şi, ceea ce e cel mai important, am început dezbaterea aceasta încercând să le explicăm tuturor că noi, cei de aici, de la Studiogovora, ne dorim să conlucrăm cu toată lumea pentru ca vechile clădiri să nu dispară. Este un lucru foarte important, pentru că ele fac parte din arhitectura balneară, care există peste tot în Govora", a mai spus tânăra arhitectă. AGERPRES/ (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original










