Turcan: Cultura romă ar trebui să îşi găsească mereu loc în spaţiul nostru comun
Pictorul Eugen Raportoru este un model de inspiraţie pentru generaţiile viitoare şi un promotor al schimbării pozitive în societatea noastră, a declarat, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, care i-a înmânat artistului Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor.
''Astăzi, când marcăm Ziua Internaţională a Romilor, am oferit în numele preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler artistului Eugen Raportoru, pentru contribuţia artistică importantă şi reprezentarea valoroasă a culturii minorităţii rome din ţara noastră'', a scris ministrul Culturii, pe Facebook.
Potrivit Ralucăi Turcan, pictorul Eugen Raportoru este unul dintre artiştii care au demonstrat că talentul depăşeşte orice graniţă impusă de etnie şi clasă socială.
''Este singurul artist român de etnie romă care a avut o expoziţie la Vatican sub egida UNESCO, la Academia Regală de Arte din Londra şi la Muzeul Etnic din Oslo şi Stockholm. În anul 2022, a fost primul rom care a expus la Bienala din Veneţia sub egida Institutului pentru Arte şi Cultură a Romilor. Pictor, creator de instalaţii şi animator cultural, Eugen Raportoru s-a îndrăgostit de artă încă de când era copil, iar când a intrat în lumea picturii, mama a fost cea care i-a acordat încredere'', a spus Turcan.
A studiat pictura la Şcoala de Arte Plastice ''Nicolae Tonitza''. La vârsta de 14 ani avea deja prima sa expoziţie la Cinematograful Griviţa din Bucureşti.
Pasiunea l-a determinat să urmeze cursurile de licenţă şi de masterat în Pictură la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde a obţinut o bursă şi s-a clasat printre cei mai buni studenţi. În 2010, devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar în 2011 primeşte premiul Uniunii pentru Pictură.
Opera sa poate fi admirată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Prin expoziţia 'Patrimoniu', realizată special pentru Sala de Marmură a MNAC, iar artistul se raportează la specificitatea de ordin istoric a Muzeului, creând în acest spaţiu o adevărată poveste, arată ministrul Raluca Turcan.
''Ca ministru al Culturii, vreau să îi mulţumesc pentru toate eforturile sale - este un model de inspiraţie pentru generaţiile viitoare şi un promotor al schimbării pozitive în societatea noastră! Cred cu tărie că nu doar astăzi ar trebui să aniversăm şi să recunoaştem contribuţiile romilor. În fiecare zi, copiii ar trebui să le studieze în şcoală. Cultura romă ar trebui să îşi găsească mereu loc în spaţiul nostru comun. Activitatea artiştilor romi şi a organizaţiilor rome care promovează cultura, arta şi istoria lor ar trebui sprijinite constant'', a mai transmis ministrul Turcan, pe Facebook. AGERPRES / (AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Raluca Turcan / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți












