Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES.
Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe atât de îndrăzneață a nevoii umane de conexiune, o celebrare vizuală a iubirii care a culminat într-un final ce ne-a lăsat tremurând de râs'.
'Acest film ne-a purtat într-o călătorie cosmică prin spațiul infinit, însă fără să ne simțim vreo clipă singuri', au transmis membrii juriului în motivația care a însoțit desemnarea peliculei câștigătoare.
Marele premiu înscrie automat scurtmetrajul pe lista filmelor eligibile pentru o nominalizare la Premiile Oscar, votată de membrii Academiei Americane de Film, Animest fiind singurul festival de film din România cu acest statut încă din 2017.
Scurtmetrajul lui Leo Cernic a fost dublu laureat al serii, adjudecându-și și Premiul Publicului, acordat pe baza voturilor exprimate de spectatori în sălile de cinema. În cadrul aceleiași competiții internaționale, o Mențiune Specială a revenit producției canadiene 'Paradaiz', regia Matea Radic, remarcată de juriu pentru povestea dureroasă, dar plină de speranță a întoarcerii acasă, redată cu delicatețe, căldură și complexitate vizuală.
Începând cu ediția a XIX-a, Animest propune direct pentru cursa Oscarurilor și câștigătorul Competiției Românești. Anul acesta, premiul secțiunii a revenit filmului 'Aici a fost un parc', semnat de colectivul Animators for IOR.
Juriul a apreciat demersul drept 'o lumină într-o perioadă întunecată'.
'Acest efort colectiv subliniază importanța parcului ca spațiu comun și parte vitală a vieții comunității. Dincolo de valoarea artistică, filmul are o semnificație profundă pentru comunitatea locală, oferind o reflecție puternică asupra locului pe care parcul îl ocupă în memoria noastră colectivă', au transmis membrii juriului.
Același film a primit și distincția Green Sheep Badge, acordată de echipa festivalului filmelor care promovează responsabilitatea ecologică și protecția mediului înconjurător.
La secțiunea de Lungmetraj, premiul a fost acordat producției braziliene 'Son of a Bitch', regizată de Otto Guerra, Erica Maradona, Savio Leite și Tania Anaya.
Jurații au subliniat că filmul recompensează 'călătoria captivantă a unui erou spre eliberarea de propriile constrângeri (...) totul transpus într-un limbaj vizual simplu, dar puternic și original'.
În competiția scurtmetrajelor internaționale studențești, premiul secțiunii a mers către 'Taming Phenomena', regia Shunyuan Yao (Estonia), un film în care 'imaginile se îmbină perfect cu sunetul, creând o experiență fluidă pentru toate simțurile și reamintindu-ne de ce iubim animația'.
O Mențiune Specială i-a revenit regizoarei Hanna Jargenstedt (Suedia) pentru 'I Want to Know What Love Is', apreciat pentru stilul vizual curajos care transformă căutarea iubirii într-o redescoperire a valorii de sine.
Premiul Anidoc pentru cel mai bun documentar animat a fost adjudecat de filmul britanic 'Doug + Me', regizat de Cecile Fountain-Jardim, o lucrare profund emoționantă prin onestitatea și curiozitatea autoarei, juriul remarcând senzația de cunoaștere intimă a protagonistului pe care o transmite spectatorului.
Competiția Animusic a adus o dublă recunoaștere la vârf: premiul pentru Cel mai bun videoclip muzical animat a fost acordat ex-aequo producțiilor 'Beggar's Rant' ('Westerner', regia Matija Pisacic, Cooper Bombadil, Noa Pisacic, Croația / SUA), remarcat pentru armonia conceptuală și fuziunea organică dintre imagine și piesă, și 'OHOIOrOI Syndrome' ('Mogrillcoke', regia Taewan Kim, Marea Britanie/Coreea de Sud), pentru grafica impecabilă, montaj și energia kinetică.
Mențiunile speciale ale categoriei au revenit videoclipurilor 'Fear is a Rose' ('Ella Hue', regia Isabel Stub) și 'Sultan Tanzt Samba' ('Keimzeit', regia Sonja Rohleder).
Secțiunea dedicată noilor tehnologii și realității virtuale a recompensat lucrarea 'Retsu' (The Line), regizată de Naho Kamimura (Japonia), desemnată Cel mai bun film VR pentru subtilitatea cu care explorează tema evoluției, tensiunea și percepția timpului. Mențiunea specială VR a fost oferită producției 'Less than 5 gr of Saffron' (regia Negar Motevalymeidanshah, Franța), pentru îmbinarea poetică dintre spațiul virtual, cotidian și reprezentarea traumei.
Cei mai tineri jurați au decis câștigătorii secțiunii Minimest: premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj pentru copii a fost acordat filmului 'The Great Dreamscape', regia Remi Durin (Franța-Belgia), lăudat de juriu pentru tehnica minunată și mesajul motivațional de depășire a fricilor.
O mențiune specială Minimest a mers către 'Atlante', regia Massimo Vagliviello, Filippo Biasiotto, Gabriele Carollo (Italia). În același timp, Juriul Adolescenților a ales să premieze lungmetrajul 'Light Pillar', regia Zao Xu, un film inteligent și sensibil despre evadarea din singurătate în lumea contemporană, care inversează convențiile transformând animația în realitate și secvențele live-action în fantezie.
Platformele dedicate dezvoltării industriei și noilor voci au premiat proiecte promițătoare aflate în stadiu de dezvoltare. În cadrul concursului de pitch-uri 'Pitch, please!', premiul 'Rise & Shine' a mers către proiectul 'Crossing', regia Lavinia Petrache, în timp ce Premiile 'Black Sea Animation Workshop' au revenit proiectelor 'FIN', regia Alex Halka și 'Master of the Two Worlds', regia Adele Coulloudon, Radu Popovici, o mențiune specială fiind acordată proiectului 'Kupi's Workout Routine', regia Teodora Crîșmăriuc.
La cea de-a III-a ediție a concursului de scenarii Toon Scripts, organizat alături de PRO TV, marele premiu în valoare de 5.000 de euro și contractul de dezvoltare a revenit proiectului 'Trupa lu' Balaur', semnat de Călin Ene și Miruna Șmit, în timp ce juriul a acordat o mențiune specială și o opțiune de dezvoltare PRO TV & VOYO proiectului retro-futurist 'Groapa', propus de Ioana Ichim și Bianca Solymoși.
Semnate și la această ediție de scenografa și artista Cristina Milea, trofeele Animest.21 au adus în prim-plan tema inteligenței plantelor (Plant Intelligence), fiind realizate din hârtie de miceliu, celuloză, ciment, rășină bio și specimene botanice reale integrate în sculpturi. Fiecare trofeu a purtat povestea științifică a unei plante anume - de la floarea-de-colț ca scut fotonic integrată în Marele Trofeu, la cicoare, floarea-soarelui sau stolonii de căpșun din Trofeul Publicului - devenind un manifest despre reziliență, colaborare și interconectivitate în mijlocul junglei urbane.
Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest s-a desfășurat la București, între 2 și 11 octombrie, aducând pe marile ecrane peste 320 de producții de scurt și lungmetraj din întreaga lume, alături de peste 80 de invitați internaționali - cineaști, producători și profesioniști de renume prezenți la sesiuni de Q&A, prezentări, dezbateri și masterclass-uri.
Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Animest/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alianța Națională a Uniunilor de Creatori - apel pentru dublarea finanțării culturii în bugetul pentru anul 2027
Alianța Națională a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) a dat publicității, luni, un apel pentru dublarea finanțării culturii în bugetul pentru anul 2027, în care subliniază că pentru proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor, sumele alocate Ministerului Culturii să fie de cel puțin 0,15% din PIB. 'Apelul nostru este legat
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Mureș: Radiografia manipulărilor din Decembrie 1989, prezentată de magistratul care a instrumentat Dosarul Revoluției
Biblioteca Județeană Mureș a găzduit, luni, lansarea volumului 'Teroriștii din decembrie 1989. Mituri și manipulări', semnat de Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare, procurorul care a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției. 'Ne bucurăm să găzduim la Biblioteca Județeană Mureș lansarea volumului 'Teroriștii din
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
Constanța: Elevii și dascălii din Mangalia, invitați să participe la Festivalul Național de Colinde și Tradiții ' Au venit colindătorii'
Festivalul Național de Colinde și Tradiții 'Au venit colindătorii' - ediția a II-a se va desfășura la Mangalia, pe 12 și 13 decembrie, municipalitatea invitând cadrele didactice și elevii să fie parte din acest proiect. Primăria Mangalia a informat, luni, că Festivalul Național de Colinde și Tradiții 'Au venit colindătorii' reprezintă
Muzeul Național de Istorie a României va fi restaurat în cinci ani; lucrările ar începe la începutul anului 2028
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) va intra în proces de restaurare și consolidare, la începutul anului 2028 urmând să înceapă efectiv lucrările, iar în aproximativ cinci ani, instituția muzeală va deveni cel mai important monument istoric consolidat și restaurat din România. Suma alocată acestui proiect depă
Tompa Gabor, directorul Festivalului Internațional de Teatru 'Interferențe': Teatrul are sarcina de a promova dialogul
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Teatru 'Interferențe', organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, va avea loc în perioada 10 - 22 noiembrie și va prezenta producții din 14 țări. Directorul general al Teatrului Maghiar din municipiu, regizorul Tompa Gabor, director artistic al festivalului, a precizat că și pentru
FOTO/VIDEO Ioana Ciocan: Coiful de la Coțofenești - în faza finală a restaurării; va fi prezentat de Ziua Culturii Naționale
Un eveniment de prezentare a Coifului princiar getic de la Coțofenești, aflat înaintea ultimei etape a restaurării, s-a desfășurat, luni, la Muzeul Național de Istorie a României, ministrul Culturii, Ioana Ciocan, anunțând cu acest prilej că prețiosul artefact va putea fi admirat în cadrul unei expoziții organizate cu prilejul Zilei Culturii Naționale
Alba: Însemn memorial pe locul 'Temniței lui Crișan', la 242 de ani de la izbucnirea Răscoalei din 1784
Locul în care a fost întemnițat Crișan, unul dintre liderii Răscoalei din 1784 din Transilvania, a fost marcat luni, la 242 de ani de la izbucnirea revoltei, printr-un însemn memorial, pe Aleea Castanilor din Alba Iulia. Istoricii au ajuns la concluzia, în baza surselor narative și a celor cartografice, că temnița în care a fost ț
VIDEO Filmul 'Eu contez' în regia Alinei Șerban - Premiul Publicului la Les Films de Cannes a Bucarest
Filmul 'Eu contez' în regia Alinei Șerban a câștigat Premiul Publicului la Avanpremierele Toamnei de la Les Films de Cannes a Bucarest, informează un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
Trei seri de cinema argentinian - la Institutul Cervantes din București, între 4 și 6 noiembrie
Ambasada Republicii Argentina în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, invită publicul, în perioada 4 - 6 noiembrie, la o serie de filme dedicate cinematografiei argentiniene contemporane. Proiecțiile vor avea loc în fiecare seară, de la ora 18:00, în Sala Auditorium a Institutului Cervantes.
Sibiu: O mască descoperită în cea mai veche așezare neolitică de pe teritoriul României, expusă la Muzeul de Istorie
O mască miniaturală din perioada neoliticului timpuriu, descoperită în anul 2012 în situl arheologic de la Cristian, județul Sibiu, este exponatul lunii noiembrie la Muzeul de Istorie 'Casa Altemberger' din Sibiu, potrivit unei informări publicate luni, pe pagina de
Sibiu: Muzeul ASTRA, singura instituție din România prezentă la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural de la Paris
Muzeul ASTRA din Sibiu a fost singura instituție din România prezentă la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural de la Paris (Franța), eveniment care a reunit peste 20.000 de vizitatori, a anunțat luni, pe pagina de
Timiș: Aproape 100 de monumente, statui și busturi din Timișoara, incluse într-un program de întreținere și reparații
Aproape 100 de monumente, statui și busturi din zona ultracentrală a municipiului Timișoara și din cartierele istorice sunt incluse într-un program de întreținere, reparare și conservare care va fi lansat de administrația locală și va include verificări periodice și intervenții pentru prevenirea degradării sau remedierea deteriorărilor.
Timiș: Vestigii din epoca bronzului descoperite în timpul lucrărilor la o linie feroviară, expuse la Muzeul Banatului
Vestigii din epoca bronzului târziu, descoperite în cadrul lucrărilor de modernizare a liniei feroviare Timișoara Est - Lugoj desfășurate în anul 2024, apoi restaurate în laboratorul Muzeului Național al Banatului (MNB) din Timișoara, au devenit, de luni, exponatele lunii noiembrie. Printre vestigiile scoase la iveală d








