Fiecare om poartă în el aspiraţia zborului spre înalt, jocul din copilărie de a desena imaginar forme din norii care străbat cerul. În astfel de trăiri se ascunde talentul care îl poate consacra în artă. Fiecare artist porneşte în viaţă de la un vis din copilărie. La fel a început şi artistul plastic timişorean Suzana Fântânariu, cu o carieră artistică de excepţie atât în ţară, cât şi în străinătate.

Despre activitatea artistică de o viaţă, Suzana Fântânariu mărturiseşte, pentru AGERPRES, că este exprimată prin lucrările expuse într-o retrospectivă apogeu "Catharsis - la o margine de lume", la Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT), expoziţie deschisă în anul Capitalei Europene a Culturii TM2023 (7 decembrie 2023 - 30 mai 2024).

În copilărie, ea folosea puţină culoare, nu avea creioane, nici viaţa nu era prea colorată, după cum ne dezvăluie artista. Desenul se dezvolta odată cu învăţarea alfabetului, asociind imaginile cu literele din abecedar. Îi plăcea să frământe pământul umezit de ploi, modela volume sferice, înălţa coloane fragile, strângea materia în pumni, calmând vibraţia degetelor.

Sursa foto: Arhiva personală Suzana Fântânariu

"Desenam pe uliţă, în pământul ocru, cu un beţişor ascuţit păsări, cerbi, căprioare, stele, soarele şi luna. O relaţie morfologică cu mater-materia, o predilecţie pentru tactilitate, avea mai târziu să mă determine să văd tot mai mult realitatea tridimensională, să iubesc obiectele în lumina lor solară sau în umbra tainică a nopţii. În jurul ferestrelor mici ale casei bătrâneşti cu prispă am realizat un decor din lut, în altorelief mărind vizual dimensiunea ferestrelor din prea mare dorinţă de lumină, dar şi pentru estetica lor proiectată pe peretele proaspăt văruit. Jocul de-a firele colorate de lână se manifesta frecvent - în subconştient era firul Ariadnei -, croşetând bentiţe colorate pentru eliberarea frunţii de podoaba capilară. Confecţionam păpuşi din materiale derizorii, le îmbălsămam, apoi imaginam regizoral o scenă pe dâmb, intrând în dialog cu propriile personaje create, un fel de jucării grave care îmi suplineau singurătatea în care adesea mă retrăgeam", arată Suzana Fântânariu.

Pentru artistă, xilogravura este începutul ''sever'' al carierei de grafician în perioada de tinereţe, între 25 şi 40 de ani, perioadă care a făcut-o vizibilă în ţară şi peste hotare.

Gravura în lemn - "apologia xilogravurii" - este un străvechi procedeu, incizarea, dar şi imprimarea manuală fiind dificile, toxice, incomode.

"În lumea contemporană, tehnicile gravurii clasice au suportat diferite mutaţii, în raport cu provocările experimentale şi cu noile tehnologii, apropiindu-le de exigenţele novatoare ale epocii moderne, de aceea am realizat un proiect cu foşti xilogravori studenţi, 'Xilogravura matrice stilistică' (XMS) din diaspora şi România, în 2007, lansat la Centrul Cultural German din Timişoara. Am ales xilogravura nu pentru că ar fi cel mai reprezentativ gen al gravurii, ci pentru că spaţiul reprezentării plastice este modalitatea care obiectivează cu fidelitate tensiunea subiectivităţii mele creatoare. Planul în care a fost aplicat acest travaliu a fost în raport de identitate cu structura spirituală care a întreprins acest act. Xilogravurile monumentale sunt concepute în zona conflictuală a albului strălucitor şi negru ca posesie, ca tensiune gravitaţională. Ciclurile de xilogravuri monumentale 'Palimpsestus' (375 x 40 cm), 'Simbolul polisemic al Dragonului' (300 x 20 cm), ciclul 'Ambalaj pentru suflet' (150 x 70 cm) au devenit emblematice în cariera mea de xilogravor'', ne spune artista.

Sursa foto: Arhiva personală Suzana Fântânariu

Ea recunoaşte că nu are predilecţie pentru o anumită tehnică, nu are nici subiecte şi teme preferenţiale, ''cele două problematici totdeauna se vor atrage şi vor fi majore în funcţie de vibraţia interioară şi de calitatea inspiratorie a momentului ales''.

''Important este ca realitatea, chiar şi cea banală din jur, să fie adusă la un grad de mare subiect. Există şi paralelisme ale unor cicluri, tridimensionalitatea în grafică devenind pentru mine tema de investigaţie doctorală 'Spaţiu şi semn - o dialectică a devenirii imaginii de la planeitate la obiect'. Trecerea de la bidimensional la tridimensional a xilogravurii şi desenului prin obiecte antropomorfe individuale sau instalaţioniste, seriale portretistice prin fuzionarea apei colorate ('portrete aqua') culminând cu performance-uri au creat în spaţiile muzeale sau ale galeriilor ambienturi artistice atrăgătoare. Festivalul Internaţional 'Zona Europa de Est' a avut loc în 'ruinele' Palatului Baroc Timişoara, acţiunile 'Ambalaj pentru suflet' ('Întâlnirea cu necunoscutul') şi 'Psihomedia' derulându-se cu succes (1991)", detaliază artista vizuală.

Practicând mai multe genuri de artă - gravură, desen, obiect, carte-obiect (ca apanaj al post-modernismului), instalaţii, colaj picto-obiect, Suzana Fântânariu enunţă două tendinţe personale: a fost atrasă de Extremul Orient şi a sondat motivul antropomorf (mumificarea) ca o consecinţă a acestei afectivităţi, pe baza unei intuiţii culturale şi a unui vizionarism structurat pe măsura trăirilor artistice, prin mumiile egiptene, stampele japoneze (Hokusai), scrierea orientală, dragonii.

Cea de-a doua tendinţă a artistei a fost palierul experimental occidental cu accente de matrice românească.

Suzana Fântânariu spune că inventivitatea şi originalitatea stau la baza demersului său artistic, militând, ca artist şi profesor la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, pentru consolidarea unei platforme conceptuale asupra fenomenului artistic în domeniul artelor vizuale, pentru asigurarea continuităţii şi prospecţiei mişcării artistice contemporane.

Sursa foto: Arhiva personală Suzana Fântânariu

"Este o solidaritatea multiculturală. Axialitatea punctelor cardinale Nord-Sud, Vest-Est din ciclul de xilogravuri 'Totem-uri' sau picto colajele 'Corpurile însemnate' au avut un dublu sens: stabilirea unor limite ale libertăţii de mişcare, a semnelor ce compuneau microcosmosul şi un altul raportat la condiţia Om-Univers. De la ureche, ochi, mână, cap până la generalizarea simbolisticii corporale cu forma lui emblematică şi puternica influenţă egipteană la implicarea tehnicilor noi în construcţia bi- şi tridimensională, toate aceste referinţe au constituit un lung proces de investigaţie artistică. (...) În acelaşi timp, încununarea unei vârste sufleteşti artistice, mai mult decât a uneia biologice, întăreşte personalitatea şi garantează operei perenitatea aspirantă pentru fiecare artist dăruit. (...) Problematizarea artei, necesitatea comunicării prin circuitul ei în context cultural naţional şi internaţional constituie pentru mine o importantă premisă în elaborarea conţinutului, pe lângă percepţia intelectual-cognitivă. Seriile lungi ale cărţilor-obiect 'Anatomii utopice', 'Portrete Covid' sau 'Defăimarea tinereţii' sunt o parte din experienţele artistice, culturale de manifestare şi interpretare a realităţii, folosind un limbaj artistic contemporan cu caracter universal", subliniază artista vizuală.

Mediul înconjurător toxic, momente brutale, mistificarea adevărului, arivismul, injusteţea valorică prin poziţionări nemeritate, manipulările care duc la alienare şi dezumanizare, sincopele sociale, politice, culturale sunt realităţi care au afectat-o pe artistă. Aceasta s-a implicat, aducându-şi ofranda artistică prin proiecte dedicate martirilor Revoluţiei din 1989, la Memorialul din Timişoara.

"Revolta în artă am manifestat-o mereu, ţinând cont că am trăit prima tinereţe în blocul comunist, gata să cad în orice clipă în groapa uitării, a abisului şi a inutilităţii. Cele două proiecte realizate la Memorialul Revoluţiei din Timişoara - '89 din uşă' şi '89 din fereastră' - mi-au descătuşat sufletul aducând un omagiu ('in memoriam') celor căzuţi; o viaţă şi o moarte în acelaşi timp recuperată prin ecranele ferestrelor şi uşilor de la fosta cazarmă. Acesta a fost cadrul scenografic în care, patru ani, zilnic, am retrăit momentele istorice personale sociale, lumini desluşite şi nori acoperitori de adevăr. Sacrificiul, iluzia, jertfa colectivă (groapa cu defuncţi din Timişoara, consecinţă a Revoluţiei Române) - un proiect de înaltă responsabilitate etică (2014 - 2018), care mi-a dat libertatea de a gândi simultan cu cei care s-au sacrificat pentru noi, pentru un ideal. Căci ce poate fi mai revoltător într-o ţară comunistă decât lipsa de libertate, când tinerii au fost împuşcaţi tocmai pentru acel ideal", afirmă artista.

Pentru Suzana Fântânariu, legătura cu sacrul este permanentă, principalele creaţii sub această pecete fiind: "Ochiul Tău", "Colaci de pomenire", "Ambalaj pentru suflet", "Pieta", "Înger profan","Mucenicii", "Memoria ingenua","Potirul", "Veşmântul", "Icoana". Toate fac trimiteri către procesul meditativ al tăcerii şi smereniei.

Arta, creaţia, aspiraţia sunt termeni cu trimiteri la sacru, încât o fracturare la acest nivel le-ar diminua profunda spiritualitate şi putere de expresie unică. Creaţia însăşi este străbătută de fiorul blând şi lumios al sacralităţii, mai spune ea.

''Existăm prin alţii şi pentru alţii, cei pe care Dumnezeu îi scoate înaintea noastră, ca demiurgi, fără spectacol vizual concret", completează Suzana Fântânariu.

Artista recunoaşte că problemele feminităţii înţelese ca minoritate, în care "feminin" înseamnă "feminist" ca delimitare de ordin estetic şi moral, sunt puse mereu în discuţie ca problemă exterioară sau interioară artei.

Sursa foto: Arhiva personală Suzana Fântânariu

"Valoarea se impune în artă nu prin genul 'masculin' sau 'feminin'. Referindu-mă acum la gravură, mărturisesc că nu am avut niciodată sentimentul confruntării cu un material care nu s-ar lăsa supus investigaţiei unei artiste bănuite pe nedrept ca lipsită de forţă. Crestarea lemnului nu înseamnă un efort fizic de manualitate, ci energie creatoare, o pulsaţie ce vine din interior ignorând duritatea instrumentului şi al materialului care doar aparent se opune. Dominarea unui material şi 'modelarea' lui este în funcţie de mesajul ideatic care pulsează acţiunea gravării ca pe un act firesc al creaţiei. Întreaga mea existenţă creatoare, cu predilecţie cea de gravor, nu a întâmpinat dificultăţi din cauza conceptelor perimate privind stabilitatea şi recunoaşterea potenţialului artistic ca artist-femeie. Pentru mine a fost prioritar - trăirea actului artistic şi eliberarea, încât acest tip de ostilitate, prejudecăţi anacronice s-au atrofiat pe parcursul vieţii'', menţionează aceasta.

Altele sunt cauzalităţile enclavelor ce-ţi determină reuşitele sau nereuşitele în viaţa artistică, adaugă ea. Efortul fizic, dificultăţile tehnice sunt într-adevăr mari, dar au fost întotdeauna substituite ideii de travaliu artistic şi nicio unitate de măsură nu-l poate cântări, este de părere timişoreanca.

''Interesant este că femeile mi-au spus adeseori că am forţa unui bărbat, în timp ce bărbaţii au semnalat mai rar. Recent am aflat de la un bărbat, medic din Portugalia, despre potenţialul feminin în creaţiile mele expuse la MNArT. Raportându-ne mereu la genul masculin, ne vom victimiza şi minimaliza potenţialul artistic ca un 'dat' şi har. Aş vrea să aud că am forţa unei 'cascade' sau a unui val marin! Dacă într-adevăr există o forţă ascunsă în ciuda aparentei fragilităţi feminine, acea transfigurare trebuie receptată ca sensibilitate şi vibraţie creativă specifică actului creator de maximă intensitate. Ea se va transmite receptorului cultivat ca o revelaţie supremă. Dacă ai privilegiul să auzi că ai forţa de expresie a lui Beethoven este o stare de graţie unică, deci nu există masculinitate şi feminitate în artă", arată Suzana Fântânariu.

Într-o eră a digitalizării, "Copilăria pierdută" este o lucrare din actuala retrospectiva "Catharsis - la o margine de lume", care semnalizează şi atenţionează, fără să fie un protest, paradoxul între coordonatele native precare, ca proces de conservare în beneficiul adus civilizaţiei informaţionale prin noile media.

"Timpul, ca amprentă asupra imaginii, este relevant, fiind 'imaginea mobilă a veşniciei' (Sfântul Augustin), un exod de la un meridian la altul. Există însă, pe lângă imaginile 'presate' de timp, contrastante şi urme şterse, goluri albe şi imagini absorbite de întuneric, ilizibile, misterioase. Valoarea informaţiilor prin imagini digitalizate aşa cum a dovedit-o timpul este diminuată de la caz la caz prin manipulare şi îndepărtare de adevăr atât timp cât etica valorizării şi a responsabilizării nu funcţionează", remarcă Fântânariu.

Sursa foto: Arhiva personală Suzana Fântânariu

Fiind şi conferenţiar, Suzana Fântânariu observă că există întotdeauna principiul diferenţierii în lupta pentru dobândirea personalităţii şi a originalităţii, importantă pentru fluxul de propagare a mişcărilor artistice, curentelor, tendinţelor de grup sau colective.

"Important este ca aceste diferenţe să nu producă conflicte şi aversiuni, ci să se găsească armătura potrivită de a lega generaţiile, transferând unele de la altele sâmburele germinativ într-un pământ fertil. Întotdeauna, sistemul meu educaţional a mers paralel cu activitatea artistică personală la vedere (expoziţii, simpozioane, tabere de creaţie etc.). Am parcurs două vieţi paralele, indiferent dacă a fost vorba de adolescenţă, de studenţie sau, mai târziu, activitatea didactică liceală şi universitară. Uneori, energiile departajate în creaţia personală le-am transferat tinerilor - o ştafetă dinamică şi normală. Numai aşa putem asigura un circuit artistic naţional şi internaţional. Am fost atentă mereu la descoperirea talentelor, la dezvoltarea lor, la evitarea pericolului pierderii pe drum a unui tânăr foarte bun şi la înăbuşirea contextuală a multor talente de care poate cândva ne-am putea face vinovaţi noi, profesorii. Continuam investigaţia şi după ce studenţii terminau facultatea, deşi cu regret constatam că nu mai întâlneam acele nume promiţătoare de perspectivă din timpul facultăţii'', mărturiseşte ea.

Deschiderea totală faţă de tineri a fost strategia sa pedagogică.

''Temele mele de atelier erau oferite studenţilor, lucram sincronizând, iar rezultatele erau performative. Descoperind, intuind şi previzionând noi talente ca profesor, asiguram temeinicia şi rolul meu de mentor. Am realizat în 2007 un proiect important cu foştii studenţi performanţi în xilogravură care trăiau în România şi diaspora după absolvirea Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. El s-a numit 'Xilogravura - matrice stilistică' (XMS) după titlul cărţii mele editate în acelaşi timp. A fost tocmai instrumentul de aur al legăturii dintre profesor şi studenţi, dintre generaţii, iar în calitate de coordonator de doctorate o parte dintre membrii acestui proiect au susţinut cercetări ştiinţifice în acest domeniu", explică profesoara.

Suzana Fântânariu are o serie de proiecte editoriale, text şi imagini, un nou volum de versuri, "Cenuşa de aur", un album ("Anatomii utopice", "Portrete Covid" (despre efectul covid), volumul "Pagini de jurnal". Urmează un consistent şi elegant album aniversar "Ambalaj pentru suflet 75", conceput de Alexandru Chituţă, cu numeroase imagini şi cu un amplu dialog între curator şi artistă, dar şi fragmente de texte critice ale unor importanţi scriitori şi critici de artă editat de Muzeul de Artă Brukenthal din Sibiu, care aşteaptă lansarea oficială.

Este preconizată, de asemenea, o lansare, la Viena, a celui de-al doilea volum "Suzana Fantanariu", autor Alexander Gerdanovits, apărut la editura Ritter, Austria. Totodată, artista va realiza o expoziţie personală la Muzeul de Artă Brukenthal.

"Lumea solidară cu excepţionalul act cultural al Timişoarei Capitală Culturală 'Brâncuşi: Surse româneşti şi perspective universale', curatoriat de Doina Lemny, a surprins expoziţia mea timp de două luni în marea vecinătate brâncuşiană: un nou angajament, o responsabilitate, o uimire, o stare de incredibilă euforie, onorant - interculturală. Menirea expoziţiei de aici este de a puncta câteva etape ale creaţiei mele artistice cu anumite performanţe pe plan naţional şi internaţional de-a lungul travaliului artistic, începând cu 1975, sala studenţiei, data absolvirii Institutului de Arte Plastice 'Ion Andreescu' din Cluj, până în prezent, lucrările din perioade diferite găsindu-şi locul în lumina spaţiului muzeistic al Palatului Baroc. Dacă lunga mea solitudine 'este o operă de convertire la tine însuţi', cum spune Emil Cioran, acum am trăit clipa unei imense deschideri şi libertăţi, speranţe şi certitudini, a unei regăsiri rotunde de sine. Înstrăinarea, alienarea nu mai sunt concepte acceptate, viaţa nu lasă loc ambiguităţilor, le-am trăit pe vremea comunistă. Diminuarea înstrăinării, acumulate în decenii şi revenirea într-un lăcaş cu aură brâncuşiană, MNArT, reprezintă un moment culminant al carierei mele şi o reprezentare instituţională a artei timişorene contemporane", încheie Suzana Fântânariu. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)