Covasna: Interpreta de jazz Sorina Rotaru va concerta la castelul de la Zăbala, în cadrul seriei de evenimente ''Oamenii inspiră''
Interpreta de jazz Sorina Rotaru acompaniată de pianistul Alexandru Olteanu şi basistul Adrian Flautist vor concerta, în data de 6 aprilie, în salonul castelului de la Zăbala, acesta fiind al treilea eveniment muzical organizat sub egida "Oamenii inspiră", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
"Interpreta de jazz Sorina Rotaru, acompaniată de pianistul Alexandru Olteanu şi basistul Adrian Flautist, aduc la Zăbala atmosfera glamour, fermecătoare din perioada Old Hollywood-ului strălucitor, printr-o selecţie de teme de jazz, cuprinse în 'The Great American Song Book' şi de ritmuri efervescente Bossa Nova, reorchestrate prin reunirea viziunilor vintage şi contemporană. Ansamblul adună împreună muzicieni care împart codul nescris al limbajului de jazz, rezultând o muzică ancorată în tradiţie şi deschisă spre inovaţie, spre explorare. Proiectul abordează diferitele curente ale jazz-ului, cu o subiectivitate cultivată, în care delimitările dintre stiluri, şi curajul de a personaliza, sunt în armonie", se arată în comunicatul de presă semnat de organizatorul evenimentului şi fondatorul conceptului "Oamenii inspiră", Damian Mihai Pal.
Reprezentantă de excepţie a tinerei generaţii de cântăreţi români de jazz, Sorina Rotaru se prezintă, citată în comunicatul de presă: "Am urcat pe trepte, am urcat pe stâncă, am urcat pe renunţări şi pe trupuri blânde, am urcat pe versuri şi am urcat pe frunze, am urcat pe tocuri şi desculţă am urcat pe ape. Am urcat până la timpul acela care se numeşte Acum. M-am oprit. Am privit în urmă cum toată vâltoarea de emoţii, de trăiri, de paşi timizi, strălucitori, miraculoşi s-au desfăcut, s-au preschimbat în aripi, iar aripile au devenit muzică. Suntem acum şi aici, cu toţii, iubind".
Sursa citată precizează că Sorina Rotaru a susţinut, în noiembrie 2023, două concerte extraordinare la Paris, cu prilejul celei de-a 42-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO.
Concertele au avut loc la Palatul Béhague, respectiv, în sala mare a sediului UNESCO, unde interpreta a fost acompaniată de pianistul Cătălin Răducanu.
"Open Your Wings", primul album al Sorinei, format din nouă piese emblematice ale unor compozitori precum Cole Porter, George Gershwin, Jimmy McHugh, a fost lansat în vara anului 2022, se mai precizează în comunicat.
De la debutul său, Sorina Rotaru a participat la numeroase evenimente, concerte şi festivaluri, atât în cadru privat şi intim, cât şi pe scenele teatrelor şi sălilor de concerte din România.
"Proiectul 'Human Song', dezvoltat de Sorina este un concept unic, care transformă poveştile de viaţă ale oamenilor în piese muzicale. Compoziţiile muzicale inedite sunt oferite sub formă de înregistrări audio, iar partitura muzicală este frumos încadrată ca o operă de artă. Create cu conştientizare, deschidere către vulnerabilitate şi empatie, portretele muzicale şi
versurile scrise de Sorina dezvăluie poveştile într-un mod personal, plin de emoţie şi introspecţie creativă, făcându-le cadouri de o valoare inestimabilă pentru oamenii cu o sensibilitate aparte, iubitori de artă şi frumos", se mai arată în comunicat.
Concertul susţinut sub egida "Oamenii inspiră" de Sorina Rotaru Trio va avea loc în data de 6 aprilie, de la ora 18:00, în salonul de evenimente al domeniului Mikes, "Zabola Estate", situat în localitatea Zăbala, din judeţul Covasna.
Acesta este cel de-al treilea concert din seria de evenimente propuse de "Oamenii inspiră", după cele susţinute de violonistului Alexandru Tomescu, acompaniat de pianista Sânziana Mircea şi de chitaristul Dragoş Ilie.
"Prin seria de evenimente muzicale, organizate sub egida conceptului 'Oamenii Inspiră' ne propunem să punem în valoare artişti din diferite sfere muzicale, datorită diversităţii şi multiculturalităţii, de care să beneficieze publicul participant. Scopul fundamental al conceptului este de a conferi regiunii o valoare culturală bogată, care se rasfrânge în mod constructiv într-o valoare economică. Pe de altă parte, printre obiective se numără şi descoperirea tinerilor artişti şi sprijinirea acestora prin promovare, implicare şi oportunităţi curente şi viitoare de a participa la astfel de evenimente, precum şi schimbul de experienţă dintre artişti", se mai menţionează în comunicat.
Ca şi la celelalte concerte, accesul copiilor sub 14 ani, însoţiţi, este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Biletele la concert sunt disponibile pe site-ul: https://www.blt.ro/jazz-at-the-castle-sorina-rotaru-trio.html AGEPRES/ (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,












