logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Doina Lemny: Brâncuşi nu a avut nicio relaţie cu Maria Tănase; legendele îi strică puţin imaginea

Imagine din galeria Agerpres

Istoricul de artă Doina Lemny, care cercetează de circa 30 de ani opera şi viaţa lui Constantin Brâncuşi, susţine că circulă multe legende despre marele sculptor care îi strică puţin imaginea, cum este şi cea legată de relaţia de dragoste cu Maria Tănase, care în realitate nu a existat.

Potrivit Doinei Lemny, povestea relaţiei dintre Constantin Brâncuşi şi Maria Tănase a pornit tot de la un oltean, avocatul şi scriitorul Petre Pandrea, care a povestit, ca şi cum ar fi fost în atelier, întâlnirea dintre cei doi care ar fi avut loc în 1937, când în realitate artista a fost la Paris în 1939 la Expoziţia Universală, la pavilionul României, unde s-au şi fotografiat.

"Legendele sunt frumoase, dar uneori sunt dăunătoare. Brâncuşi a cunoscut-o o singură dată pe Maria Tănase, în 1939, şi este un document la Biblioteca Academiei Române în care el este fotografiat alături de Maria Tănase. Maria Tănase a fost în 1939 la Expoziţia Universală la pavilionul României, unde s-a dus şi ea cum ne ducem şi noi la Pavilionul României şi s-au fotografiat. Ei, de aici a pornit o întreagă poveste, tot de la un oltean, de la Petre Pandrea, care a interpretat şi a scris despre dragostea Mariei Tănase cu Brâncuşi de parcă ar fi fost în cameră. Nu a fost nimic. Eu m-am sfătuit foarte mult cu doi istorici care au publicat biografia Mariei Tănase şi mi-au confirmat că nu a fost nimic. Ei s-au întâlnit o singură dată. Petre Pandrea spune că s-au iubit în atelier la Brâncuşi în 1937, la Expoziţia Universală de la Paris. Or, Maria Tănase nu a fost în 1937 la Paris. Deci legenda s-a legat din nişte poveşti spuse aşa... Sigur că ne place să spunem că două staruri s-au iubit", a spus Doina Lemny, luni, la Centrul Brâncuşi din Craiova, unde a ţinut conferinţa "Brâncuşi: incursiune în opera şi viaţa artistului", cu ocazia împlinirii a 148 de ani de la naşterea artistului.

Ea a susţinut că în colecţia de discuri a lui Brâncuşi nu există discuri Maria Tănase. "Sunt şi alte legende pe care încerc nu să le distrug, dar legendele despre Brâncuşi trebuie potolite, pentru că strică puţin imaginea lui Brâncuşi", a afirmat Lemny, autoarea cărţii "Brâncuşi, la chose vraie/Brâncuşi, în căutarea lucrului adevărat", care pregăteşte o biografie a marelui sculptor.

Potrivit criticului de artă, Brâncuşi a inventat arta modernă preluând o metodă ancestrală a cioplirii directe în material fără modelaj şi aceasta i-a dat posibilitatea să intre în dialog cu materialul, dar l-a şi împiedicat să lucreze foarte repede.

"Am publicat lucrarea 'Brâncuşi, la chose vraie/Brâncuşi în căutarea lucrului adevărat" pentru că a pornit întotdeauna de la ceea ce este adevărat, de la realitate, pornind de la ceea ce a spus Brâncuşi: că el se leagă de lucrul adevărat, de "chose vraie". (...) Am dorit să marchez câteva evenimente importante din viaţa lui Brâncuşi. Anul 1907 pentru el e un an determinat. În 1906 a fost remarcat la un salon din Paris de către Auguste Rodin (...). Brâncuşi a stat 4 luni, şi nu o lună, în atelier la Rodin ca practician. A inventat arta modernă preluând o metodă ancestrală a cioplirii directe în material fără modelaj şi aceasta i-a dat posibilitatea să intre în dialog cu materialul şi împiedicându-l să lucreze foarte repede. Brâncuşi nu i-a întors niciodată spatele lui Rodin, pentru că Brâncuşi nu întorcea spatele nimănui şi nici ţării. A avut foarte multe comenzi din ţară, dar nu a răspuns la toate nu pentru că s-a supărat, ci pentru că pur şi simplu nu a avut timp sau nu a avut inspiraţie", a spus Doina Lemny.

Aceasta a precizat că lucrările "Sărutul" şi "Cuminţenia Pământului" marchează ruptura lui Brâncuşi cu Rodin şi a prezentat cele trei mari scandaluri în care Brâncuşi a fost implicat: cel legat de Mademoiselle Pogany, cu care a participat alături de alte cinci opere la o mare expoziţie (Armory Show la New York, din 1913, organizată de un grup de artişti americani şi francezi) şi cu care surprins publicul şi presa americană, care a batjocorit opera, fiind "râsul tuturor publicaţiilor"; cel din 1920, de la salonul independenţilor din Paris, cu opera Prinţesa X, "care poate fi un bust de femeie, dar şi un falus, depinde cum o priveşte", motiv pentru care Picasso a chemat prefectul să îl oblige pe Brâncuşi să scoată opera din Salon, însă Brâncuşi a fost susţinut de vreo 70 de personalităţi; iar ultimul scandal a fost legat de Pasărea în văzduh, cu care a participat în 1926 la Brummer Gallery, din New York.

Doina Lemny a mai vorbit despre mâncarea românească pe care marele sculptor o pregătea la Paris, dar şi despre muzele sale, delicateţea acestuia faţă de femei şi relaţiile de dragoste.

"Brâncuşi spunea că pregăteşte cine româneşti şi toată lumea care se ducea spunea "mergem la Brâncuşi să mâncăm mâncare românească". Singura mâncare românească era mămăliga, dar făcea o costiţă de miel pe care turna mujdei de usturoi. Sigur, era mâncare românească. Şi cu aşa-zisa şampanie, un vin şpriţat. Acestea sunt anecdote care îmbogăţesc personajul lui Brâncuşi, pentru că Brâncuşi era un mare actor. Ultimul capitol - relaţiile lui cu femeile; am scris o carte, "Brâncuşi şi muzele sale". Este un proiect pe care îl am în minte de multă vreme, dar e foarte greu de realizat pentru că e foarte sensibil. Am citit foarte mult din perioada aceasta anii 20-30, Lost Generation. El juca rolul de ţăran român, dar a intrat în mediul acesta de Lost Generation (...) A lăsat o corespondenţă bogată cu toate femeile care i-au scris, nu a aruncat nimic. A făcut un proiect de carte de dragoste cu singura femeie cu care dorea să se căsătorească. Brâncuşi era un bărbat foarte atrăgător, nu era de o frumuseţe de Hollywood, dar era de un şarm deosebit, cu nişte ochi vioi (...). Am vrut să reiasă din cartea mea pudoarea lui Brâncuşi, secretul lui Brâncuşi şi delicateţea faţă de femei. El a fost adulat de femei, dar nu le-a respins în modul cel mai brutal. În cuvântul muză am integrat aceste două noţiuni: muza inspiratoare şi muza protectoare", a mai spus Doina Lemny.

Directorul Muzeului de Artă din Craiova, Emilian Ştefârţă, a afirmat că are impresia că se vehiculează de ani buni despre Brâncuşi o serie de clişee pe principiul că "o minciună repetată la nesfârşit sfârşeşte prin a deveni adevăr, principiu afirmat de ideologul regimului nazist, Goebbels şi pus în practică în orice demers propagandist şi astăzi, din păcate".

"De aceea este nevoie de un specialist autentic şi prin consecinţă şi imparţial care să aducă în coordonatele corecte viaţa şi opera a celui mai universal dintre români, dacă termenul de universal suportă grade de comparaţie. Prezenţa constantă a doamnei Doina Lemny la manifestările legate de Zilele Brâncuşi ce au loc an de an este absolut salutar. Am speranţa că dacă nu astăzi, cel puţin în viitor câteva din dilemele propagate cu obstinaţie să-şi găsească clarificarea", a spus Emilian Ştefârţă. AGERPRES/(A - autor: Maria Mitrică, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 13-10-2026 18:35

Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce

Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto

Cultura - Media 13-10-2026 17:22

Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc

O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.

Cultura - Media 13-10-2026 17:12

Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă

Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup

Cultura - Media 13-10-2026 16:08

Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei

Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d

Culte 13-10-2026 14:56

Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor

Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep

Cultura - Media 13-10-2026 14:48

Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'

Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului

Cultura - Media 13-10-2026 13:53

Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu

Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți

Cultura - Media 13-10-2026 13:37

Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21

Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac

Cultura - Media 13-10-2026 13:04

Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie

Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s

Cultura - Media 13-10-2026 11:25

Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană

Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con

Cultura - Media 13-10-2026 10:37

Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș

Cultura - Media 13-10-2026 09:27

Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu

Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,

Culte 13-10-2026 09:15

Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală

Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a

Cultura - Media 13-10-2026 08:28

Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură

Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur

Cultura - Media 13-10-2026 05:15

Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'

Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,