Expoziţie de caricatură mexicană, vernisată la Institutul Cervantes
Expoziţia de caricatură mexicană contemporană "Arta de a râde de noi înşine" semnată de José Trinidad Camacho, cunoscut sub pseudonimul Trino, a fost vernisată, miercuri, în Sala de expoziţii a Institutului Cervantes, în prezenţa ambasadoarei Mexicului în România, Amparo Eréndira Anguiano.
Expoziţia de la Bucureşti reuneşte 37 de imagini, selecţionate de curatorul expoziţiei, arhitectul Justin Baroncea.
"Expoziţia cuprinde lucrările unuia dintre cei mai iubiţi caricaturişti ai noştri sau moneros - caricaturişti politici care se exprimă prin desene cu trăsături naive şi infantile, aşa cum îi numim în Mexic, pentru că ei desenează 'monitos' - desene naive şi infantile", a precizat ambasadoarea Amparo Eréndira Anguiano.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Potrivit acesteia, Jose Trinidad Camacho este desenator şi caricaturist de o viaţă.
"Încă din copilărie desena 'monos' şi personaje de comicsuri şi benzi desenate la şcoală, unde colegii lui l-au numit Camacho şi îi cereau caricaturi", a amintit ambasadoarea Mexicului.
Ea a adăugat că umorul şi lucrările lui Trino sunt "irevenţioase şi subversive faţă de convenţiile sociale, moralitate, politicieni şi alte personalităţi publice".

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Mai presus de toate, Trino reflectă în lucrarea sa realitatea mexicană şi viaţa cotidiană a cetăţenilor de rând cu mare ironie şi empatie, precum 'Cronicas marcianas', 'Fabulas de cops y robbers', 'El rey Chiquito', 'Ruleteros y don Taquero' şi multe altele", a menţionat Amparo Eréndira Anguiano.
Curatorul Justin Baroncea a precizat că pentru expoziţia de la Bucureşti a selectat câteva colecţii de desene mai compacte care puteau crea o imagine despre o anumită serie desenată de Trino.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Trino desenează serii, are teme şi din temele lui majore am selectat o colecţie de desene, câte cinci sau şapte sau şase care erau compacte şi puteau să creeze o imagine despre seria respectivă. Are o serie 'Cronici marţiene' şi atunci am luat din 'Cronicile marţiene' desenele care se înlănţuiau cumva într-o poveste şi atunci cine le priveşte poate să-şi facă o imagine despre ce înseamnă aceste 'Cronici marţiene' şi după aceea să caute mai departe să vadă cum se continuă, pentru că sunt mult mai multe, evident. Din 'Cronicile despre fotbal' am făcut acelaşi lucru, criteriul a fost acelaşi. De fiecare dată am căutat ca desenele să te facă să râzi. Gluma, răsturnarea de situaţie de la sfârşit. Şi mai este ceva ce le leagă pe toate, indiferent că sunt cronici despre hoţi şi poliţişti, hoţi şi vardişti la noi, dacă sunt despre extratereştrii, despre regi sau despre fotbal şi anume că personajele fac boroboaţe, sunt aproape ca nişte copii şi asta provoacă umor", a declarat Justin Baroncea, pentru AGERPRES.
Conform acestuia, Trino este "un copil năzdrăvan". "Mecanismul umorului este unul extrem de fin pentru că, până la urmă, toate personajele pe care le creează, fie că este vorba despre personajul Santos, fie că este vorba despre marţienii din lucrările prezentate în expoziţie, toţi au în comun această năzdrăvănie. Poliţiştii sunt năzdrăvani, regele este năzdrăvan, Santos este un supraerou sau un supererou, nu este neapărat genul Superman, este mai degrabă un fel de Batman într-o variantă şugubeaţă", a completat Baroncea.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Expoziţia va fi deschisă în perioada 7 decembrie 2023 - 31 ianuarie 2024 şi va putea fi vizitată de luni până joi între orele 9,00 - 20,00, vineri şi sâmbătă între orele 9,00 - 15,00. Duminica şi în perioada 25 decembrie 2023 - 2 ianuarie 2024 expoziţia este închisă. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,












