Artmark/Carte rară, hărţi vechi, manuscrise şi fotografii de epocă în licitaţia ''Colecţia unui bibliotecar'' din 21 şi 23 noiembrie
Scrisori trimise de Cella Delavrancea, Nicolae Ceauşescu şi Napoleon Bonaparte, ediţia princeps a romanului "Ion" de Liviu Rebreanu sau singura gravură a lui Vlad Ţepeş cunoscută pe teritoriul României vor fi prezente în licitaţia "Colecţia unui bibliotecar" organizată de Artmark, pe 21 noiembrie, la Palatul Cesianu-Racoviţă, şi pe 23 noiembrie exclusiv în format timed online.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, evenimentul ce întregeşte "Colecţia unui bibliotecar" prezintă, în licitaţie publică, loturi de carte rară, hărţi vechi, manuscrise şi fotografii de epocă, fiind organizat de Artmark sub formula a două segmente de licitaţie. Cele două părţi totalizează un important număr de peste 400 de loturi.
Publicul are acces la o selecţie de amploare, de la A la Z, de lucrări majore ale literaturii române, cu semnătură şi dedicaţie, cum ar fi "Fraţii Jderi", romanul "Ion" sau "La Medeleni", dar şi o diversificată serie de loturi rare sau de importanţă muzeală - un hrisov emis în 1632 de Matei Basarab, domnitor al Ţării Româneşti, operă caligrafică, manuscrisul lui Emil Cioran pentru "Amurgul Gândurilor", singura gravură a lui Vlad Ţepeş cunoscută pe teritoriul României şi una dintre cele trei cunoscute în lume, scrisori trimise de Nicolae Ceauşescu ori Napoleon Bonaparte, dar şi certificatul de vaccinare al lui Geo Bogza.
Unul dintre loturile neaşteptate la care publicul are acces, în prima parte a licitaţiei, este o scrisoare trimisă de Nicolae Ceauşescu către fostul ministru al Apărării Emil Bodnăraş cu ocazia aniversării sale în 1969, cu semnătură olografă. Acest lot include şi alte două scrisori semnate de Saşa Pană şi Cella Delavrancea, iar preţul de pornire este de doar 100 de euro. În aceeaşi seară, publicul va putea licita un alt lot de excepţie: Hrisovul emis de Matei Basarab, domnitor al Ţării Româneşti, la data de 26 noiembrie 1632. Piesa prezintă sigiliu inelar, alături de numele voievodului, în tuş negru, iar textul este redactat în limba română şi slavonă, cu alfabet chirilic, şi se adaugă altor două hrisoave, de egală importanţă, emise tot de domnitori ai Ţării Româneşti, anume de Radu Mihnea, la 1623, şi de Antonie Vodă din Popeşti, la 1669.
A doua parte a licitaţiei, joi, aduce în faţa publicului 200 de loturi de colecţie, în format timed, cu preţuri de pornire de circa 100 - 150 de euro pentru majoritatea loturilor. Licitaţia cuprinde, între cele mai excentrice loturi, scrisoarea trimisă de Napoleon Bonaparte către Joseph Fouche, ministrul său de interne şi şef al Poliţiei sale secrete, şi se referă la arestarea unui opozant. Piesa, conţinând semnătura olografă a împăratului, a fost scrisă în perioada "celor 100 de zile de guvernare", la data de 27 martie 1815. Licitarea porneşte de la preţul de 500 de euro.
Un alt lot al licitaţiei pentru care colecţionarii pot opta este celebrul roman "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", semnat de Camil Petrescu (Bucureşti, 1931), cu dedicaţia olografă a autorului. Lotul înregistrează în momentul de faţă preţul curent de 300 de euro. Din aceeaşi categorie face parte şi ediţia princeps a romanului "Ion", de Liviu Rebreanu (Bucureşti, 1920), însoţit de cartea de vizită a autorului. Cartea de vizită a lui Rebreanu, în calitatea lui de vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, cuprinde o însemnare olografă, datată şi semnată, referitoare la scriitorul Camil Baltazar.
Sunt prezente în licitaţie şi manuscrise de colecţie, cum ar fi cel semnat de Fănuş Neagu pentru volumul "Cartea cu prieteni" şi cel redactat de Ionel Teodoreanu pentru "Uliţa copilăriei", publicat în 1923.
Licitaţia conţine şi un foarte rar şi extrem de interesant portret al domnitorului moldovean Gheorghe Ştefan, gravat de Johann Alexander Boner cu utilizarea chipului lui Mihai Viteazul. Gravura pe cupru a fost imprimată la Viena în jurul anului 1699.
Începând de la 150 de euro, colecţionarii pot adăuga colecţiei lor cărţi de vizită semnate ori dedicate, precum cele ale lui Brătianu, Goga ori Titu Maiorescu (pe atunci preşedinte al Consiliului de Miniştri).
La preţul de 40 de euro este disponibil şi un rar exemplar, dintr-o serie de 500, al cărţii "Tales Told of Shem and Shaun", al scriitorului irlandez James Joyce, publicat la Paris, în 1929. De remarcat este că exemplarul conţine o litografie de Constantin Brâncuşi. Inedita şi extrem de rara gravură schiţează portretul sculptat de Brâncuşi lui James Joyce, aflat în Muzeul de Artă Modernă din Stockholm.
Expoziţia "Colecţia unui Bibliotecar" este deschisă de luni până duminică în intervalul orar 10,00 - 20,00, la Palatul Cesianu-Racoviţă. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,












