Turcan la deschiderea Salonului Naţional de Artă Contemporană: Cultura nu este consumatoare de venituri, ea produce plusvaloare
Cultura nu este consumatoare de venituri, cultura produce plusvaloare, este cea care ne îmbogăţeşte sufletul, a transmis, marţi seară, ministrul Culturii, Raluca Turcan, la deschiderea oficială a celei de-a cincea ediţii a Salonului Naţional de Artă Contemporană (SNAC 2023).
"Pentru mine e un privilegiu, realmente, să închei o zi destul de dificilă cu un eveniment prin care cu toţii, umăr la umăr, într-un mod solidar, reuşim să transmitem un mesaj care mi-aş dori să rămână tot mai mult întipărit în minţile oamenilor, dar în special în minţile autorităţilor, şi anume, cultura nu este consumatoare de venituri, cultura produce plusvaloare, cultura este cea care ne îmbogăţeşte sufletul. Şi mi-aş dori ca, de fiecare dată când se discută despre reduceri de cheltuieli, să existe o atitudine spontană a decidenţilor să pună cultura deoparte. Pentru că e aproape ridicol ca în momente dificile parcă primele priviri când e vorba să se taie din venituri sunt aţintite spre domeniul cultural", a afirmat ministrul Culturii.

Raluca Turcan, care a înmânat o serie de decoraţii acordate de preşedintele Klaus Iohannis unui număr de patru artişti consacraţi, s-a declarat "impresionată foarte mult" de tema aleasă pentru deschiderea Salonului - "Supravieţuiri".
"Parcă aţi ştiut că această deschidere şi acest eveniment va veni într-un moment în care realmente în ultimele zile ne-am consumat atâta energie pe fond pentru a supravieţui din punct de vedere cultural, când, de fapt, toată această energie ar trebui strânsă pentru a dezvolta, pentru a face cultura să vibreze. Aceste decoraţii pe care am avut, de asemenea onoarea, să vi le înmânez în numele preşedintelui României mă onorează, pentru că dumneavoastră aţi dus valoarea culturală autentică peste hotare şi, în acelaşi timp, aţi inspirat generaţii", a spus ministrul.

Turcan a punctat că îşi doreşte ca, în urma mandatului de ministru, "cultura să fie deschisă şi să stimuleze noua generaţie".
"Pentru că degeaba într-o administraţie, locală sau centrală, te străduieşti să investeşti de fapt în lucruri palpabile, dacă noua generaţie nu va şti să aibă grijă şi să preţuiască ceea ce se construieşte în această perioadă; atunci, practic, eforturile riscăm să fie în zadar. În acelaşi timp, mi-aş dori ca toată această vibraţie pozitivă pe care o simţim în jurul artelor vizuale să se împletească cu vibraţia din alte arte ale culturii autentice şi împreună să imprimăm un mesaj pe care să-l înţeleagă toată lumea, şi anume că în România cultura este valorizată, şi cultura este preţuită şi cultura este cea care oferă cea mai solidă formă de dezvoltare comunitară. Am văzut-o pusă la temelia unor oraşe cum este Sibiul, Timişoara, Cluj Napoca. Şi mi-aş dori, realmente, aşa cum am văzut dezvoltare prin cultură la nivelul autorităţilor locale, să ajungem să vedem dezvoltare prin cultură la nivelul întregii ţări", a mai spus Raluca Turcan.

În cadrul evenimentului, care a avut loc la Galeria S.E.N.A.T. de la Combinatul Fondului Plastic, au fost oferite medalii artiştilor plastici: Ştefan Pelmuş - Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de Cavaler; Petru Lucaci - Ordinul Meritul Cultural, în grad de Comandor; Silviu Oraviţan - Ordinul Meritul Cultural, în grad de Ofiţer; Niţă Dodo - Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.
Totodată, Uniunea Artiştilor Plastici a acordat o serie de distincţii unor artişti participanţi la salon.

Preşedintele UAP, Petru Lucaci, a subliniat cu acest prilej necesitatea organizării SNAC pe principiile saloanelor interbelice, inclusiv prin sprijinirea achiziţionării de către muzeele din România a lucrărilor artiştilor contemporani. Lucaci a anunţat intenţia Uniunii de a transforma evenimentul într-unul internaţional, menit a face cunoscută în lume arta contemporană românească.
SNAC, care se desfăşoară în mai multe galerii bucureştene în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie, sub egida Ministerului Culturii, reuneşte artişti din toate filialele Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind o oglindă a artei vizuale româneşti actuale, manifestată în tehnici şi expresii diverse.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES se numără printre partenerii media ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac












