logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: A murit actriţa Draga Olteanu Matei

Imagine din galeria Agerpres

Actriţa Draga Olteanu Matei a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.

"Deşi echipa medicală din Spitalul 'Sf Spiridon' a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marţi spre miercuri n.r.), la ora 2,11", a declarat dr. Cimpoeşu.

Draga Olteanu Matei a fost transferată, vineri seara, de la Spitalul din Piatra-Neamţ la UPU a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară. Aflată în stare gravă, actriţa a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratamentul pe care îl urmează, apoi a fost supusă unor investigaţii medicale. După ce a fost stabilizată, Draga Olteanu Matei a fost sedată şi internată la Terapia Intensivă din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hematologie a unităţii medicale.

Draga Olteanu Matei a împlinit vârsta de 87 de ani pe data de 24 octombrie.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ''Cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, 1996).

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO




A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ''Ziariştii'' de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

 

 


Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva istorică AGERPRES


Descriere: Draga Olteanu Matei, în 1976

 

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / Arhiva istorica AGERPRES



După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra-Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ''Teatrul Vostru''. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra-Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


 

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (''Ilustrate cu flori de câmp'', ''Filip cel Bun''), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Descriere: Actrita Draga Olteanu Matei la spectacolul-omagiu intitulat 'Hoinarind printre amintiri' dedicat actorului Florin Piersic cu prilejul implinirii a 50 de ani dedicati scenei si cinematografiei romanesti, pe scena Salii Palatului din Capitala. (2010)

 

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ''Steaua României'' de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: "După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine".

 

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


 

 

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ''Coroana României'' în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

 

Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO


 

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

Pe 3 mai 2018, actriţa a fost internată în secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citește și:

 

A murit actriţa Draga Olteanu Matei (fişă biografică)

 

Monica Davidescu: Drum lin printre stele, Draga Olteanu Matei! Îţi vom duce dorul

 

Diana Lupescu: Draga Olteanu Matei a fost o mare actriţă, un om grozav

 

Ministrul de Interne: Draga Olteanu Matei a fost zâmbet, spirit, un om genial

 

Ion Dichiseanu, despre Draga Olteanu Matei: S-a stins o mare stea a comediei, a teatrului românesc

 

Medeea Marinescu: Draga Olteanu Matei lasă o moştenire culturală în urma ei

 

TNB: Draga Olteanu Matei a plecat să reîntregească faimoasa distribuţie a unei generaţii apreciate a fi 'de Aur'

 

Ministrul Culturii: Anul acesta devine tot mai aspru şi ne răpeşte oameni ce au scris istorie

 

Actriţa Draga Olteanu Matei va fi înmormântată duminică, la Piatra Neamţ

Afisari: 204

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 14-10-2026 13:52

Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027

Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea

Cultura - Media 14-10-2026 12:41

Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei

Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar

Cultura - Media 14-10-2026 12:36

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic

Cultura - Media 14-10-2026 12:23

Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz

Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.

Cultura - Media 14-10-2026 11:29

Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici

Cultura - Media 14-10-2026 10:42

Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși

Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int

Cultura - Media 14-10-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor

Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea

Cultura - Media 14-10-2026 05:05

Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu

Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,

Cultura - Media 13-10-2026 18:35

Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce

Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto

Cultura - Media 13-10-2026 17:22

Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc

O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.

Cultura - Media 13-10-2026 17:12

Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă

Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup

Cultura - Media 13-10-2026 16:08

Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei

Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d

Culte 13-10-2026 14:56

Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor

Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep

Cultura - Media 13-10-2026 14:48

Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'

Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului

Cultura - Media 13-10-2026 13:53

Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu

Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți